Zilele tomnatice aduc în acest sfârșit de săptămână, în ansamblul Palas, cântece tradiționale, dansuri populare, meșteri pricepuți, dar și produse autohtone. Ansambluri folclorice din România și Republica Moldova vor urca pe scena Amfiteatrului Palas, iar esplanada de la intrarea principală în Palas Mall dinspre Palatul Culturii va fi cuprinsă de aromele tradiționale, dar și de produsele meșterilor populari.
Timp de două zile, în perioada 9 – 10 octombrie 2021, Amfiteatrul Palas va fi cuprins de muzică tradițională, împletită cu însuflețirea ansamblurilor folclorice venite din toate colțurile țării, la Festivalul Trandafir de la Moldova. Sâmbătă și duminică de la ora 13.00, pe scena Amfiteatrului Palas vor urca 18 grupuri artistice profesioniste, care vor readuce tradițiile românești în centrul atenției. Vino să vezi dansurile și cântecele populare specifice zonelor din Bacău, Botoșani, Focșani, Ialomița, Iași, Maramureș, Piatra Neamț, Republica Moldova și Suceava! Evenimentul va fi prezentat de Laura Lucescu, iar intrarea este liberă.
Aceeași notă tradițională vei descoperi și pe esplanada de la intrarea principală în Palas Mall dinspre Palatul Culturii, unde deja s-au instalat meșterii populari, dar și producătorii tradiționali. Până pe 17 octombrie, te vei putea bucura de cozonac pufos și plăcinte calde, frământate de gospodine, must proaspăt, ciocolată de casă și multe alte preparate, care îți vor aduce aminte de gustul deliciilor pe care le-ai savurat în copilărie. Meșterii populari au adus cu ei catrințe, ii și multe alte piese vestimentare tradiționale, dar și obiecte de artizanat.
Descoperă tradițiile românești, în acest weekend, la Palas!