Verde-n față: Iașul este marele perdant în Planul Național de Redresare și Reziliență

Metropola

De câteva săptămâni, scena politică autohtonă a intrat iar în fierbere. Opoziția îi cere ministrului investițiilor europene, Cristian Ghinea, să-și dea demisia, că iar s-a făcut de râs la Bruxelles cu Planul Național de Redresare și Reziliență. S-au uitat europenii în el, n-au priceput nimic și ni l-au dat înapoi, cum ne dădea nouă învățătorul caietul de teme să rescriem. Ghinea zice că nu-și dă nicio demisie, că Planul e bun, frumos și-s proști europenii că nu știu să-l citească. Noi am zice că Italia așteaptă ca de luna viitoare să primească 25 de miliarde de euro prin PNRR-ul lor. Prima tranșă, care e aproape cât tot PNRR-ul nostru. Dar, deh, italienii au prezentat un plan clar, detaliat, cu proiecte deja pregătite. Dar mai bine nu zicem, că dacă te bagi în troacă, te mănâncă porcii. Și în fond, ce treabă are Iașul cu PNRR? Doar deja Iașul a fost practic decupat din harta României în această privință. Nu jucăm nici măcar de pe banca de rezerve. Și tocmai despre asta o să vorbim azi.

Blocați în trafic
Când ieșenii au ridicat mâna să întrebe unde sunt proiectele noastre în PNRR, răspunsul a fost în doi peri: este, dar nu există. În fapt, pe lista mare, a proiectelor propuse spre finanțare, Iașul apare doar tangențial. Se prevede construirea tronsonului Bacău – Pașcani din autostrada A7. Dacă în Bucovina nu era mare și tare liberalul Gheorghe Flutur, iar drumul dintre București și Suceava nu trecea oleacă și prin vestul județului nostru, nu aveam nici măcar atât. De șosele de centură sau de lățirea măcar a drumului național Iași – Pașcani, nimic. Ieșenii vor continua să stea la cozi kilometrice în dopurile de la Podu Iloaiei și Lețcani, unde traficul este deja comparabil cu cel de pe o autostradă, dar unde există o singură bandă pe sens.

Și la rezerve stăm prost
Ce e mai jalnic, e că nu existăm nici măcar pe așa-numita „listă de rezervă”. Aici intră proiecte viabile, dar care nu pot intra în lista mare, pentru că s-ar depăși suma totală de aproape 30 miliarde euro destinată României. În principiu, dacă vreun proiect de pe lista mare nu poate fi realizat, e șters scurt și înlocuit cu primul de sub linie de pe lista de rezervă. Ghinionul altora ar trebui să fie norocul nostru. Am văzut deja politicieni ieșeni, din arcul puterii, vorbind despre proiectele ieșene de pe lista de rezervă de parcă ar fi deja finanțate. Doar că de fapt, nu e așa. Și o să vă spunem, firește, și de ce.

Pe locul 7 și pe 12
Pe lista de rezervă, avem două proiecte: legătura dintre municipiu și viitoarea autostradă A8, adică așa-numita rută Lețcani Vest – centură – Dacia și modernizarea drumului Iași – Vaslui. Primul proiect înseamnă practic un drum paralel cu actualul drum european, pe partea stângă a acestuia. Pleacă din drumul Cucuteni – Lețcani, se intersectează cu actuala șosea de centură și se suprapune parțial cu aceasta, până pe la Uricani. Pe urmă, continuă spre Iași, trecând Bahluiul spre oraș prin dreptul străzii Sarmisegetuza. Al doilea, constă în reabilitarea DN 24 Iași – Schitu Duca – Coropceni – Vaslui. Primul e pe locul 7 pe lista de rezervă, al doilea e pe locul 12. Dacă pică niște proiecte de pe lista mare, iar primele 6 de pe lista de rezervă nu se fac, prinde bani și Lețcani Vest-ul nostru.

Desene pe hârtie
Doar că aici apar două probleme, în afara celei că trebuie să fie ratate niște proiecte de pe lista mare. Primele 6 proiecte de pe lista de rezervă sunt un tronson din A3, Poarta Sălajului – Nusfalău, centura metropolitană Cluj-Napoca, un tronson din A3, legătura dintre A1 și aeroportul Timișoara și două drumuri în profil de autostradă pe lângă București, inclusiv o legătură dintre DN 1 și aeroportul Henri Coandă. Chiar putem crede că nu se vor da bani pentru Boc, la Cluj, sau că Bucureștiul nu se va înfige la bani înaintea noastră? Doar n-o să stea miniștrii sau președintele blocați în trafic pe drumul spre aeroport? Deci, slabe șanse. Iar a doua problemă e încă și mai gravă. Proiectele trebuie aprobate din de Bruxelles. Or, proiectul Lețcani Vest încă nu există, decât ca o dungă pe hartă. Să presupunem că se fac studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, deși nu a spus nimeni că va da bani pentru așa ceva. Ar însemna ca Comisia Europeană să aprobe finanțarea dintre orașul Iași și autostrada A8, care… nu există. E ca și cum s-ar construi trotuare fără a exista strada. Sau s-ar pune acoperișul fără a exista pereții. Știți să fi aprobat UE vreodată un proiect care să nu aibă legătură cu altul, deja existent? Nici noi. UE nu finanțează piese de puzzle, ci imagini complete. Deci, slabe șanse ca proiectul Lețcani Vest să prindă vreun ban.

Șanse spre zero
Bun, dar poate prinde DN 24? Hmm… asta ar presupune să cadă alte proiecte de drumuri de prin Ardeal sau din preajma Bucureștiului, adică Apahida – Jucu, Pitești – Mioveni, Baia Mare – Jibou și Baia Mare – Satu Mare. Ne-am mira teribil să se întâmple așa ceva.

N-avem nici studiile gata
Și mai e o problemă. Italia, după cum vă spuneam, se pregătește deja să ia primii bani. Noi, nu, pentru că încă suntem la faza de completat hârtii. Or, planul european de redresare și reziliență spune clar: banii se iau până la sfârșitul lui 2024 și se cheltuie până la sfârșitul lui 2026. Ca să putem lua bani până în 2024, trebuie să avem proiecte redactate. Despre finanțarea hârtiilor pentru proiectele de pe lista de rezervă nu s-a spus încă nimic. Iar la noi, întocmirea unui studiu de fezabilitate și a unui proiect tehnic durează doi ani, fără licitații. Ar trebui deja să fie licitații lansate pentru întocmirea acestora, pentru a exista vreo șansă concretă. E drept, s-ar putea ca Direcția Regională de Drumuri și Poduri să aibă niște hârtii prin sertare referitoare la DN 24. Au obiceiul ăsta, de a pregăti documentații pentru cazul în care vreunui ministru al Transporturilor îi tremură mâna și scapă niște bani pe jos. Deci, dacă avem noroc și-și frâng alții gâtul, s-ar putea să primim bani pentru o dungă de asfalt spre Vaslui. Asta e tot ce poate prinde Iașul din ditamai Planul Național…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *