În ultimele săptămâni ne-am apucat de o mini-serie de povești despre edilii care au condus în trecut destinele Iașului. Am început cu primul ieșean care a purtat titlul de primar, Dimitrie Gusti. Am continuat cu Nicolae Gane, deschizătorul de proiecte cruciale pentru ieșeni. Pe primarul despre care vom vorbi azi l-am ales după un criteriu mult mai subiectiv: este, probabil, cel mai cunoscut. A avut doar trei mandate, totalizând vreo 5 ani și jumătate, deci nu se numără printre cei mai „longevivi”. Dar cine nu a auzit de casa lui din Copou care găzduia acum 150 de ani cenaclurile „Junimii” lui Creangă și Eminescu, iar azi, Muzeul Literaturii Române? Deci, cu voia dumneavoastră, vom vorbi astăzi despre Vasile Pogor. Poate veți găsi mai jos lucruri pe care nu le știați.
Anti-cuzist, nu și anti-unionist
Primul primar al Iașului, Dimitrie Gusti, își datora funcția faptului că l-a susținut din toate puterile pe Alexandru Ioan Cuza. Pogor, dimpotrivă. Tânăr fiind, a participat la acțiunea de detronare a lui Cuza, din februarie 1866, fapt care i-a adus imediat funcția de prefect al Iașului și calitatea de membru al Adunării Constituante ce avea să elaboreze noua Constituție a României. Dar, deși anti-cuzist, Pogor nu era și anti-unionist, așa că nu a susținut tentativa ieșeană de rupere a unirii din aprilie 1866. Ca politician, Pogor a fost suficient de lucid pentru a intui ce acțiuni sunt benefice țării și care nu. E o calitate pe care cu greu o mai regăsim printre politicienii de azi. Deși nu a susținut separatismul moldovean, l-a ținut totuși minte și a știut să tragă foloase de pe urma lui. Nu pentru el, ci pentru oraș.
Trei mandate
E greu de spus care dintre cele trei mandate ale lui Pogor a fost mai benefic pentru Iași. Poate primul, deși a durat doar mai puțin de un an. Poate ultimul, de doi ani și jumătate, în care s-a construit cât s-ar construi acum în 10 mandate de primar. Pe atunci, nu exista vorba cu „greaua moștenire”, iar un primar nou nu se prea dezicea de cel vechi, ci mai degrabă încerca să-i continue ideile. Așa că e dificil de trasat linii separatoare clare.
3,2 tone de aur
Ce e clar e că din prima zi ca primar, Pogor și-a suflecat mânecile și a trecut la treabă. În 1880, reușește să determine Parlamentul să adopte o lege care să despăgubească Iașul pentru pierderea statutului de capitală. Legea era necesară, pentru că Iașul suferise enorm economic după 1859. Legea „Pogor” prevedea plata unei compensații de 10 milioane lei aur. Ca să vă faceți idee ce torent de bani a curs atunci în Iași, vă vom spune că suma echivala cu 3,2 tone de aur. La prețurile de azi, cam 190 milioane de dolari, adică 820 milioane lei. Dintr-un foc. Puteți să numiți vreun politician actual care a adus la Iași o așa sumă? În plus, legea prevedea cedarea către oraș a unor moșii dintre cele secularizate pe vremea lui Cuza. Unele aveau să devină cartiere ale Iașului. Le știți pe toate: Aroneanu, Cârlig, Cetățuia, Copou, Hlincea, Moara Dancului, Șapte Oameni și Tomești, cu 13 vii și 85 de conace. Au fost arendate, în vederea înființării unui Institut Politehnic și pentru lucrări urbanistice.
Apă potabilă
Problema apei l-a preocupat pe Pogor, ca și pe bunul său prieten, Nicolae Gane, cu care a alternat două mandate. La vremea lui, ieșenii luau apă mai ales din cele 750 de fântâni, multe având de fapt apă nepotabilă. Existau și 56 de cișmele publice, cu apă adusă mai ales dinspre Ciric, dar ele erau insuficiente. Pogor a mai amenajat 20 de cișmele și a inițiat proiectul aducțiunii de la Timișești, ce avea să fie pus în practică de Gane. Pogor a înființat și primul serviciu sanitar public, specializat în combaterea bolilor infecțioase. În epocă, holera făcea ravagii. Tot el a pornit lucrările de construire a Băii Comunale. Da, aia de la vale de Mitropolie, care este inclusă acum, în sfârșit, într-un proiect de reabilitare.
A pavat străzile
Ca și Gane, și Pogor a apelat la creditul municipal. A împrumutat 4 milioane de lei, bani din care a fost construit Abatorul din Tătărași și s-au pavat 70.000 mp de drumuri cu piatră cubică. Vreo 9 km de străzi cu două benzi, ca să vă faceți o idee. Tot din banii ăia au fost construite podurile Trancu și Bercu. Niciunul nu mai există azi. Trancu era peste Bahlui, în dreptul actualei Facultăți de Textile. Podul Bercu a fost primul și a rămas singurul pod construit din fier în Iași. Da, intersecția Podul de Fier de la el își trage numele. Între timp, Cacaina pe care o traversa a fost canalizată, iar podul, acoperit de asfaltul străzii Cucu. Tot din acel credit au fost reamenajate cele cinci grădini publice ale Iașului de la acea vreme și… au fost plantați mii de tei. Fără Pogor, Iașul nu ar fi fost un oraș a teilor.
A dărâmat Primăria și a făcut Teatrul
Poate cel mai cunoscut proiect demarat de Pogor a fost cel al Teatrului Național. Scarlat Pastia, alt mare primar al Iașului încercase să construiască pe banii lui un nou teatru, în locul celui din Copou, ars în marele pârjol din 1888. Nu reușise, investiția depășindu-i cu mult posibilitățile. Pogor a venit cu ideea, în stilul radical și ferm cu care-și obișnuise concetățenii. Teatrul trebuia să fie construit în centru, iar cel mai bun loc era cel actual. Da, dar acolo era primăria. Ce facem cu ea? Simplu, o dărâmăm, că și așa e veche. Pogor a reușit să convingă Consiliul Local să aprobe demolarea, pentru a se elibera spațiul necesar esplanadei spre Mitropolie. Bun, dar unde mutăm primăria? Păi, alături, unde e și acum. Clădirea aparținea lui Neculai Roznovanu, avocat fără procese și veșnic îndatorat. A acceptat să o vândă pe 300.000 lei. Pogor nu a apucat să încheie tranzacția, că i s-a terminat al doilea mandat și a fost înlocuit cu colonelul Constantin Langa. În 1892, Pogor își începe al treilea mandat angajând doi arhitecți celebri în epocă, care proiectaseră și teatrele din Viena, Praga, Odessa, Karlsbad sau Zürich. Primarul Pogor nu a apucat însă să taie panglica inaugurală a Teatrului Național, pentru că i s-a terminat și al treilea mandat. Teatrul a fost cumva marele lui ghinion, pentru că nu s-a putut bucura de recunoașterea meritelor. A avut totuși mulțumirea ca inaugurarea să fie făcută de bunul său prieten, Nicolae Gane.
A renovat toate școlile
Cu un talent edilitar fantastic de vizionar, așa cum ați putut vedea, Pogor a fost însă mai ales un mare iubitor de oameni. În 1880, Iașul avea 29 de școli. Pogor le-a renovat pe toate și a mai construit 10. Primăria asigura lemnele necesare încălzirii pe timp de iarnă și îi susținea pe elevii nevoiași. Pogor a apelat la ajutorul familiilor înstărite, dând el însuși exemplu, pentru a asigura hrana copiilor săraci. A impus restaurantelor să introducă și meniuri „sociale”, destinate săracilor, primăria plătind masa pentru elevii și studenții merituoși, dar săraci. Din cele 28 de biserici din oraș, 21 erau subvenționate de Primărie, care asigura încălzirea iarna și reparațiile, vara. La inițiativa lui a fost înființată Școala Comunală de Meserii, unde se învăța fierăria, croitoria, tâmplăria, dulgheria, ciubotăria, dar și pictura sau sculptura. Instrumentele fanfarei orașului erau fabricate și reparate de elevii ieșeni. Și azi se mai poate vedea pe câțiva stâlpi de iluminat stema Iașului și mențiunea că au fost făcuți la această școală. Au mai rămas puțini dintre cei 2.300 de stâlpi de iluminat montați pe vremea lui Pogor. Pe la lumina lor, Pogor făcea noaptea lungi plimbări de inspecție, pentru a vedea cum au evoluat peste zi șantierele municipalității. Slujbașii Primăriei îl porecliseră „lunaticul”. Și nu doar pentru că făcea inspecții sub clar de lună. Așa niște lunatici ne-ar prinde bine și acum, ce ziceți?