Cosette Chichirău vrea să-şi menţină proaspăt tonusul de băgătoare în seamă. În urmă cu câteva zile, parlamentara USR a început un soi de turneu prin cartierele ieşene, tulburând liniştea pensionarilor aciuaţi pe bănci cu tot felul de întrebări de-o banalitate sforăitoare şi pe care bieţii oameni le ştiu pe de rost de la alţi politicieni care au trecut pe acolo. Săptămâna trecută, Cosette s-a aflat în zona Pieţii Voievozilor, unde s-a întreţinut cu câţiva băştinaşi de la care a aflat lucruri înfiorătoare, precum lipsa cişmelelor cu apă potabilă, insuficiente coşuri de gunoi sau prezenţa beţivilor în zona Şcolii nr. 25. Detalii despre planurile lui Cosette am aflat citindu-i pe îndelete jurnalul personal.
– Fiind o parlamentară foarte activă, nu mă regăsesc deloc în perioada vacanţei. Nu pot sta deloc fără să fac nimic. Adevărul e că obiceiul de a ieşi în stradă, pe care l-am cultivat cu asiduitate în timpul manifestaţiilor cu Ordonanţa 13, nu mă lasă să stau degeaba şi mă scoate mereu printre oameni. Vreau să mă foiesc printre necunoscuţi, să mă sacrific pe altarul mulţimii, să mă las atinsă şi îmbrăţişată de marile mase de oameni amărâţi ai României. Nu concep să treacă o zi fără să mă ţin scai de un om al muncii, de un pensionar decrepit, de un asistat social cu privirea tulbure. Simt aşa, un imbold de undeva, o energie care mă împinge spre ideea de a deveni un fel de Maica Tereza a oamenilor săraci, chiar şi cu duhul. Sau mai ales cu duhul, că doar pe ăştia mă pot baza. E suficient să mă aşez pe bancă lângă ei în parc, să le afişez zâmbetul meu sexy şi să le spun două – trei vorbe cu accent americănesc, şi deja îi simt că se lasă la mâna mea. Sunt o cuceritoare a pieţelor, parcurilor, bâlciurilor, târgurilor, talciocurilor etc. Succesul e şi mai mare cu cât oamenii nu realizează că, de fapt, nu le spun nimic important. Doar le place să mă asculte, spăşiţi, convinşi că au făcut ceva rău din moment ce un parlamentar stă de vorbă cu ei. E un sentiment de inferioritate de care eu profit din plin, că doar de asta am intrat în politică, să scot maxim de câştig din tot ceea ce fac. Îi las să se plângă de tot felul de probleme minore, în timp ce eu am grijă să le spun că, de pildă, un coş de gunoi în minus pe o stradă este o catastrofă administrativă. Aşa îi ţin sub papuc, cultivându-le senzaţia de apocalipsă a lipsei cişmelelor cu apă potabilă. Iar, la final, le spun că îi voi ajuta de la tribuna Parlamentului. Pardon, nu-i voi ajuta, ci, mai rău, îi voi salva!