Panica stârnită de coronavirus a pătruns și sub pielea aparent inexpugnabilă a Cosettei Chichirău. „Din responsabilitate față de oameni, USR Iași își suspendă acțiunile cu publicul în perioada următoare. Vom ține ședințele de partid online. Întâlnirile cu ieșenii le voi organiza tot online, în fiecare săptămână”, a anunțat liderul ieșean USR, într-un acces de solidaritate cu electoratul. Totuși, e oarecum haios să afli că un partid care a crescut foarte mult grației propagandei în mediul virtual face un sacrificiu și își programează dialogurile și întâlnirile cu susținătorii tot în online. Când a fost USR printre oameni reali? O întrebare la care puțini dintre fanii acestei formațiuni pot răspunde cu exactitate.
Cosette (foto, pamflet): Salut, suntem USR și dorim să luăm contact online cu voi, alegătorii noștri. Care n-are instalat măcar Bitdefender rog să nu ne deranjeze