Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a oferit titlul de Doctor Honoris Causa prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv, cadru didactic al Universității Politehnica din București și unul dintre cei mai longevivi secretari de stat ai Ministerului Educației Naționale. Titlul a fost oferit vineri, 18 ianuarie 2019, într-o ceremonie festivă organizată în Sala Senatului TUIASI. La eveniment au participat patru foști miniștri, doi din aceștia la Educație, prof. univ. dr. ing. Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din București, și prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universității din Suceava, un ministru delegat pentru Cercetare Științifică, Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București, dar și fostul ministru de la Cercetare și Inovare, prof. univ. dr. ing. Nicolae Burnete, președinte al Senatului Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Ceremonia festivă a fost prezidată de președintele Senatului TUIASI, prof. univ. dr. ing. Tania Hapurne, care a spus în fața sălii pline că decernarea acestui titlu de Doctor Honoris Causa este un moment de sărbătoare pentru întreaga comunitate academică a Politehnicii ieșene.
„Un act de onoare”
În Laudatio citit de rector s-au remarcat contribuțiile pe care le-a avut prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv în domeniile modelării matematice și simulării proceselor în ingineria mecanică, sistemelor CAD, sistemelor de acționare a mașinilor și instalațiilor sau al ingineriei și managementului mediului, concretizate prin publicarea a 105 articole în reviste de specialitate. „Comisia consideră că acordarea titlului academic de Doctor Honoris Causa domnului profesor univ. dr. ing. Gigel Paraschiv reprezintă un act de onoare pentru Universitatea Tehnică «Gheorghe Asachi» din Iași, eveniment care se înscrie în firescul colaborării cu domnia sa, ca semn de recunoștință și de mulțumire pentru modul profesionist, dedicat și elegant de a susține întreaga activitate a universității noastre și de a promova imaginea ei în țară și în străinătate”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Prof. univ. dr. ing. Gigel Paraschiv a ținut o conferință în care a vorbit, din perspectiva Ministerului Educației, despre faptul că în viitor universitățile vor fi evaluate după angajabilitate, câți studenți se angajează, unde anume o vor face și la cât timp de la finalizarea studiilor. Prezentarea sa a purtat numele „Angajabilitatea, pregătirea academică și piața muncii”.