Asociația Aktis, un ONG ieșean care a desfășurat 12 campanii pentru peste 4.000 de copii defavorizați din mediul rural, a organizat acum câteva zile conferința „Ctitori de fapte bune”. La acest eveniment au participat cinci invitați speciali Aktis, care au discutat despre proiectele lor, activitatea în cadrul asociațiilor pe care le coordonează și bucuria de a face fapte bune. Melania Medeleanu (președinte Asociația MagiCAMP), Liana Stanciu (prezentator radio și TV), Felix Pătrășcanu (fondator FAN Courier), Doina Cepalis (CEO Te-Rox Prod) și Bogdan Tanasă (CasaShare) au fost cei cinci speakeri ai conferinței.
Pentru 800 de copii
Conferința a avut ca scop informarea publicului ieșean cu privire la eforturile existente pentru susținerea comunităților defavorizate și importanța faptelor bune. Cei cinci invitați speciali au participat la conferință în mod voluntar, iar toți banii strânși din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru campania „Ghetuțe călduțe”, dedicată copiilor din mediul rural cu rezultate deosebite la învățătură. Campania “Ghetuțe călduțe” va avea loc în luna decembrie 2017 și își propune să ajungă la un număr de 800 copii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură din satele din județele Iași, Vaslui și Botoșani pentru a le oferi acestora o pereche de ghetuțe noi și un cadou dulce. „Cu susținerea potrivită, sperăm ca inițiativele noastre să ia amploare și să putem ajunge să implementăm chiar și un program de burse, pentru a ajuta mai mulți copii să meargă la liceu și la facultate”, a spus Alex Baciu, președintele Aktis.