De când activează în zona conferințelor și discursurilor motivaționale, omul de afaceri Ioan Prisecaru a dezvoltat o concepție de-a dreptul angelică în ceea ce privește relațiile de business, competiția dintre antreprenori, mediul capitalist în general. Recent, participând la evenimentul „Pași spre succes în antreprenoriatul românesc”, de la START-UP la SCALE-UP, Prisecaru și-a exprimat o opinie care ține mai degrabă de viziunea unui călugăr tibetan decât cea a unui om de afaceri veros. La una dintre întrebările adresate din sală de cei din asistență: „Ce facem când suntem în concurență cu alți antreprenori?”, omul de afaceri aflat în Top Forbes a răspuns cu o seninătate de tip flower – power: „Iubește-ți competitorul și împrietenește-te cu el, pentru ca împreună să contribuiți și să creați o lume mai bună, iar voi să deveniți astfel mai puternici”. Ioan Prisecaru, iată, îi îmbie pe oamenii de afaceri să fumeze o pipă a păcii, să danseze un tango romantic înainte de a se încăiera pe piața de capital.
Prisecaru (foto, pamflet): Căci adevărat vă spun eu vouă, cine îi va iubi concurenței profiturile nete, soldurile bancare și cifra de afaceri, acela va intra în raiul capitalist!