La compania Brikston, fosta Ceramica Iaşi, profitul se construieşte cărămidă cu cărămidă, la propriu. Într-un interviu acordat unei publicaţii economice, directorul Iulian Mangalagiu a anunţat o creştere spectaculoasă a cifrei de afaceri, care a ajuns în 2016 la 16 milioane de euro comparativ cu 14,9 milioane de euro în anul precedent. Toţi indicatorii financiari par să arate faptul că pe poarta fabricii intră adevărate cărămizi de bani, fapt ce nu poate decât să-i bucure pe cei două sute de angajaţi, dar mai ales pe membrii consiliului de administraţie. Tot căutând zilele trecute cărămizi, am surprins un dialog între managerul Iulian Mangalagiu şi Virgil Şpaclu, un muncitor fruntaş.
Iulian Mangalagiu: Domnu’ Şpaclu, te-am urmărit toată ziua de la fereastra biroului meu. Ai fost peste tot prin fabrică, cu excepţia bancului de lucru. Pentru un angajat model ca dumneata, ai un comportament de chiulagiu care mă intrigă.
Virgil Şpaclu: Domnu’ director, aveţi dreptate, de vreo câteva zile nu mai ştiu ce se petrece cu mine. Toate cărămizile pe care le fac ziua se fărâmă peste noapte. Văzând că sunt cel mai harnic din secţie, pare că cineva m-a deocheat.
Hai, dom’le, fii serios, nu te mai gândi la ocultisme de astea. Poate că ai vreun coleg invidios care te sabotează.
Nu ştiu, dom’ director, or fi şi din ăştia, mai ales că, pe vremea când era fosta Ceramica, toţi vecinii de la bloc mă vorbeau pe la spate când am luat dividendele alea de zeci de mii de euro. Dar ieri, ginerele meu, care e oleacă mai citit, mi-a spus că problema mea seamănă cu a unui coleg de breaslă, unu’ Meşteru’ Manole, care cică a lucrat pe vremea lui Ceauşescu la o mănăstire din Argeş şi avea fix acelaşi necaz.
Ăia e o legendă, nea Virgile.
Normal, cică era un fel de Messi al tencuielilor. Dar, tot aşa, de la un blestem, când se apuca de treabă, niciun zid nu-i rezista. Cică a lucrat o vreme şi la Sagrada Familia, dar nici acolo nu a reuşit să termine treaba. Numai că, din câte am auzit, ca să nu i se mai surpe lucrarea, a fost nevoit să-şi zidească printre cărămizi o fiinţă dragă.
Da, dom’le, ştiu, e vorba de nevastă-sa, Ana, ce mare şmecherie? Toată lumea ştie povestea.
Ei, eu habar n-aveam. Şi vă spun de ce ieri nu m-aţi văzut la treabă. M-am dus în spatele secţiei, într-un loc ferit, unde am făcut un zid mai micuţ pentru ritualul lui Manole. Am băgat în el de toate: diploma de faianţar, un teanc de 20.000 de euro, cât mi-a mai rămas de la Ceramica, şi mistria de pe vremea când eram ucenic. Plus o sticlă de Săniuţă, ca să omor spiritele rele, Doamne ajută!