În orice strategie de dezvoltare a județului nostru se insistă pe potențialul turistic al zonei și pe posibilitățile de exploatare a acestuia. Adică de transformare a lui în bani. Că la noi strategiile se fac mai mult pentru a sparge niște bani decât pentru a le folosi efectiv, e altă discuție. Că aceleași strategii se adoptă în cadre festive, se lansează cu surle și trâmbițe doar pentru a fi uitate apoi prin vreun sertar, e și acesta alt subiect. Totuși, ideea nu e chiar rea. Dacă ne gândim bine, primul președinte de Consiliu Județean care s-a gândit să atragă vizitatori la Iași ca turiști a fost domnitorul Vasile Lupu, acum 360 de ani, când a construit Trei Ierarhiul, mănăstire unică în tot spațiul românesc. Iar primul turist cunoscut a fost Paul din Alep, care a vizitat capitala Moldovei la scurt timp după inaugurarea bisericii, pe la 1657, și ale cărui recenzii favorabile au dus faima acesteia în toată lumea. Dar în ce măsură putem folosi avuția reprezentată de mănăstiri pentru a aduce bani la Iași? Ce ar trebui să facem efectiv pentru asta? Există posibilități concrete de valorificare a turismului ecumenic? Asta vom încerca să vedem și noi azi.
Resurse avem
Între noi fie vorba, termenul de „turism ecumenic” nu prea are sens, deși el apare în toate documentele oficiale pe această temă. În fond, ecumenismul reprezintă o mișcare religioasă ce urmărește unificarea tuturor bisericilor creștine, iar mănăstirile noastre moldovenești sunt exclusiv ortodoxe. Mai corect ar fi pur și simplu „turism religios”, dar expresia are o conotație mai restrânsă, de pelerinaj, nu de turism pur și simplu. Nu vom vorbi despre acest din urmă sens, pentru că pelerinajul are trăsăturile lui specifice, de penitență și suferință, care au prea puține legături cu turismul, ca industrie. Oricum, pelerinajul a fost dintotdeauna atributul Bisericii, care a preferat să și-l sistematizeze singură, mergând pe latura sa spirituală. Dar despre industria turismului trebuie să vorbim, pentru că, vorba aia: resurse avem, dar nu le valorificăm.
În patrimoniul UNESCO
Un tur al mănăstirilor, din punct de vedere pur turistic, conține trei laturi distincte și toate generatoare de bani. Avem mănăstirile, ca patrimoniu cultural care merită vizitat, cadrul natural care merită admirat și obiectele de artizanat care merită cumpărate. Să nu uităm că mănăstirile din nordul Moldovei reprezintă singurul obiectiv turistic local inclus în patrimoniul universal UNESCO. Și de care se poate conecta și Iașul.
Atuuri convingătoare
Nu ne-am propus să stabilim noi traseul turistic ideal. Acesta este rolul agențiilor de turism, care știu și singure cum să scoată mai mulți bani din buzunarul turiștilor. Ne permitem totuși să dăm unele idei, pentru că cele trei județe care găzduiesc cele mai frumoase biserici și mănăstiri medievale, respectiv Neamț, Suceava și Iași au fiecare atuuri convingătoare și care merită puse laolaltă. Important este să găsim pentru acestea modul în care le putem prezenta și „vinde” turiștilor străini, mai ales că în Moldova avem trei aeroporturi cu rute internaționale, la Bacău, Suceava și Iași. Turiștii noștri merg și singuri la Putna.
Tematica culorii
Cele mai frumoase mănăstiri pictate sunt, de departe, Voroneț, Humor, Moldovița și Sucevița, toate în județul Suceava. Specifică lor este culoarea dominantă a frescelor, pe care vizitatorii de multe ori nu o remarcă. Cu toții am auzit de „albastrul de Voroneț”, dar câtor vizitatori le-a sărit în ochi roșul de Humor, galbenul de Moldovița și verdele de Sucevița? Apoi, tematica scenelor principale ale picturii este universală, putând fi prezentată unui turist străin fără a trebui să-l treci prin toată istoria Moldovei: Cucerirea Constantinopolului la Humor, Facerea și Judecata de Apoi la Voroneț, Scara Virtuților la Humor, Asediul Bizanțului de către perși la Moldovița.
De pe vremea lui Ștefan
Nu mai vorbim de amănuntele aparent mărunte, dar care fac unicitatea fiecăreia dintre mănăstiri. Ușile împărătești ale celebrei Sfânta Sofia din Istanbul, cele despre care se spune că ar fi făcute din lemnul arcii lui Noe, au trebuit refăcute și restaurate de mai multe ori de-a lungul secolelor. Cele ale mănăstirii Voroneț sunt exact acelea făcute pe vremea lui Ștefan cel Mare, neatinse de trecerea anilor. Din simplul motiv că sunt făcute din tisă, lemn toxic pentru insectele și bacteriile care ar putea să-l atace. E genul de detaliu la care un turist japonez face „wow, dar ce inteligenți erau moldovenii medievali!”, dar pe care nu l-am auzit de la vreun ghid de-al nostru, ci de la un restaurator de la Palatul Culturii. Despre Sucevița legenda spune că a fost construită cu piatra pe care o moldoveancă a cărat-o de-a lungul a zeci de ani, cu carul ei cu boi, pentru răscumpărarea cine știe căror păcate. Genul de legendă care ilustrează pentru un străin atât pioșenia, cât și perseverența moldovenilor.
Legendele Putnei
Este legenda construirii mănăstirii Putna, de un pitoresc deosebit. Se spune că, la sfatul lui Daniil Sihastrul, Ștefan cel Mare a tras cu arcul de pe un deal, nimerind un paltin. Ăla a fost tăiat și acolo a fost făcut altarul. Un curtean a tras și el cu arcul, mai prost decât domnitorul, bineînțeles. Unde a căzut săgeata, s-a făcut intrarea în mănăstire. Pe un paj tânăr și neexperimentat în ale vieții l-a mâncat să tragă pe bune, iar săgeata sa a zburat mai departe decât cea a domnitorului. Acolo s-a făcut turnul tezaurului, iar capul pajului i-a zburat de pe umeri, pentru că pe Ștefan l-a enervat tupeul tânărului. Medieval 100% și potrivit cu firea lui Ștefan cel Mare, cel „mânios și degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”, cum spunea Grigore Ureche. Turnul tezaurului este însă singura clădire din ansamblul de la Putna rămasă în forma inițială.
Văratec și Micle
În Neamț, mănăstirea de maici de la Văratec poate fi și ea vândută ca poveste turiștilor. Pe de o parte, în cazul ei se poate vorbi despre povestea de dragoste dintre Eminescu și Veronica Micle, sfârșită cu sinuciderea acesteia, Veronica fiind înmormântată la Văratec. Apoi, mănăstirea a fost pictată de însuși Nicolae Grigorescu, pe când avea doar 18 ani. Știați că portretul prorocului Daniel din fresca interioară este de fapt autoportretul pictorului? E drept, unui japonez va trebui să-i povestim puțin despre cine au fost Eminescu sau Grigorescu, pentru că aceștia sunt mari pentru noi, dar nu au avut o vocație universală. Tot în Neamț mai avem mănăstirile Agapia, Sihla și Sihăstria.
Comorile Iașului
Iașul singur poate fi o destinație a unui tur ecumenic, având ca punct central figurile marilor conducători din trecut ai românilor. Mănăstirea Dobrovăț este ultima ctitorie a lui Ștefan cel Mare, fiind inaugurată în chiar anul morții domnitorului. Nu mai vorbim de cadrul natural în care se află, care este absolut magnific. Mănăstirea Trei Ierarhi este cea mai ecumenică și mai universală biserică din toată România. Sculptura exterioară a bisericii ortodoxe a fost făcută de niște pietrari… turci, pentru că moldovenii noștri nu se pricepeau la arabescuri. De fapt, influența temelor musulmane este perfect vizibilă. În interior se găsește mormântul primului domnitor al României unite, Alexandru Ioan Cuza, dar și al lui Dimitrie Cantemir, unul dintre puținii domnitori moldoveni despre care s-a auzit în Europa. Mitropolia este cea mai impunătoare biserică din Moldova, iar tabloul votiv îl prezintă pe primul rege al României, Carol I, altă personalitate europeană.
Rețetă simplă
Pe scurt, avem ce vinde și este ușor de imaginat un traseu de trei zile prin cele trei județe. În prima zi, turistul japonez aterizează la Suceava și vizitează mănăstirile din patrimoniul UNESCO. În ziua a doua îl plimbăm prin Neamț, îi dăm să mănânce la Hanul Ancuței și îl lăsăm să doarmă în Iași. În ziua a treia vizitează Iașul, participă la o masă câmpenească la Dobrovăț și îl urcăm în avion. Va pleca cu aparatul de fotografiat plin de imagini, cu inima încărcată de ospitalitatea noastră și de tradițiile cu care l-am alimentat sistematic și cu portofelul bine jumulit. De acest ultim aspect se vor ocupa egumenii mănăstirilor, ospătarii restaurantelor și patronii agențiilor de turism.
Mai multe pensiuni
Bun, și atunci, ce ne lipsește? Cum putem face ca mănăstirile moldovene să aibă mai mult de 120.000 de vizitatori câți are Putna anual? Păi, poate ați remarcat că în paragraful anterior ne-am referit o singură dată la cazarea turistului japonez. Iar aceasta, tocmai pentru că ne lipsesc capacitățile de cazare din zona mănăstirilor. Complet inexistente înainte de 1989, ele sunt acum, însă nu în număr suficient.
Problema cazării nu este una minoră, economic vorbind. Un turist cazat cheltuiește de două ori mai mult decât unul care bifează obiectivele turistice din fugă. În medie, un turist străin venit în România cheltuiește cam 100 de euro pe zi, cu tot cu suveniruri. Dacă însă îi asiguri și locul de dormit, el tinde să-și deschidă mai larg baierele pungii, în trei zile de sejur cheltuind între 500 și 700 de euro, chiar fără a-l duce în vreun club de strip-tease.
Ce mai lipsește
La lipsa infrastructurii de cazare se adaugă o infrastructură rutieră precară, lipsa traseelor serioase, făcute cu cap de specialiști, a ghizilor simpatici și deschiși. Se adaugă țepele de la rent-a-car. Și lista poate continua. Turismul în Moldova a rămas tot la stadiu incipient și la ideea de a-l jupui pe turist de îndată ce-l prinzi.