Într-o aulă plină de studenți, profesori și autorități locale, Aula Magna „Carmen Sylva” a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), rectorul prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval i-a mulțumit președintelui României, Klaus Iohannis, pentru onoarea de a considera „205 ani de învățământ de inginerie în limba română” în lista proiectelor dedicate Centenarului susținute de Președinția României. „Vă mulțumesc tuturor că ați găsit răgazul să fim împreună la sărbătoarea nașterii învățământului tehnic ieșean și, fără să exagerez, românesc, pentru că astăzi sărbătorim înființarea primei școli de inginerie cu predare în limba română”, a continuat rectorul, ținând apoi o scurtă pledoarie pentru învățământul politehnist ieșean.
„Perioada contemporană a universității noastre este marcată, impus sau nu, de contextul educațional dependent puternic de cel economic și social, de extinderea colaborărilor inter-universitare naționale și internaționale, de extinderea colaborărilor cu companiile și firmele de profil, de optimizarea numărului și structurii programelor de studii, de o dezvoltare exponențială a activității de cercetare de calitate”, a punctat rectorul TUIASI, subliniind că universitatea este a șasea din țară ca număr de studenți, cu 15.000 de studenți fizici și 20.000 de studenți echivalenți la cele trei cicluri de studii universitare.
Luând cuvântul, președintele Klaus Iohannis a spus că îi face o deosebită plăcere să participe în anul Centenarului la evenimentul de aniversare a 205 ani de la prima clasă de ingineri în limba română, înființată de Gheorghe Asachi în 1813 în orașul celor șapte coline, numind Universitatea Tehnică ieșeană un veritabil port-drapel al învățământului tehnic românesc. „Absolvenții instituției dumneavoastră au contribuit de-a lungul timpului la desăvârșirea unității naționale, înfăptuite pe plan politic în 1918. Inginerii formați aici au avut un rol semnificativ în construirea infrastructurii necesare pentru a transforma unirea într-o realitate trăită; au ajutat la străpungerea Carpaților cu șosele și căi ferate, o chestiune devenită aparent insurmontabilă acum, în secolul XXI. Tot ei au contribuit și la diversificarea economică a unui stat care se născuse eminamente agrar, facilitând astfel industrializarea, eficientizarea activității economice și modernizarea agriculturii”, a declarat președintele României.
Ca la fiecare început de an universitar, în încheierea evenimentului au fost premiați cei mai buni 11 studenți ai Universității, câte unul de la fiecare facultate.