TUIASI organizează reuniunea Consiliului Național al Rectorilor, la care vor participa ministrul Educației și cel al Cercetării, alături de rectori a 75 de universități din țară

Calcul la rece

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) va organiza o întâlnire a Consiliului Național al Rectorilor în perioada 7 – 10 aprilie 2022, la Iași. Vor fi prezenți rectorii celor 75 de universități membre ale CNR, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Marcel Ioan Boloș, consilierul prezidențial pentru educație, Ligia Deca, coordonatori ai structurilor și comisiilor din toate agențiile de finanțare și acreditare din învățământul superior, dar și reprezentanți de la cinci organizații studențești importante la nivel național.

\"\"

Este pentru a doua oară când o întâlnire națională CNR este organizată la Iași de către Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, precedenta fiind în 2017, la un an după ce prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval a devenit rectorul universității. În prezent, acesta este președinte interimar al CNR. În organizarea evenimentului, Politehnica ieșeană a beneficiat de sprijinul a trei universități de stat din capitala Moldovei: Universitatea de Medicină „Grigore T. Popa”, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”. „Suntem onorați să organizăm a doua reuniune CNR la interval de cinci ani. Chiar dacă anul acesta Politehnica ieșeană aniversează 85 de ani de existență oficială, nu acesta va fi scopul acestei reuniuni, ci o serie de aspecte acute cu care se confruntă învățământul universitar la sfârșit – oare? – de pandemie și în perspectiva unei noi Legi a Educației. Pe lângă toate aspectele inedite ale acestei reuniuni, care țin de subiectele care vor fi abordate, trebuie să menționez faptul că am adresat invitații, care au fost acceptate cu bucurie, și președintelui Consiliului Național al Rectorilor din Republica Moldova, domnul rector Emil Ceban, precum și domnului rector al Universității Tehnice a Moldovei, profesorului universitar Viorel Bostan. În afara conexiunilor strânse între universitățile românești și cele din Republica Moldova, aceste invitații sunt justificate pe deplin și de contextul actual și nefericit al războiului din Ucraina”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

Întâlnirea de la Iași va avea pe agendă cele mai importante subiecte din spațiul public cu privire la învățământul universitar. În primul rând se va discuta despre realizarea unei treceri de la sistemul online de educație la cel on-site, față în față, precum și includerea în noua Lege a Educației, care se află în lucru la Ministerul Educației, a unor prevederi care să permită funcționarea online sau în regim mixt a programelor de studii.

Mai mult, se vor relua discuțiile privind finanțarea învățământului universitar pe cele trei componente: finanțarea de bază, cea suplimentară și cea pentru cercetare. La întâlnirea organizată de TUIASI se va discuta despre participarea universităților la implementarea proiectului România Educată și la implementarea proiectelor incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență. Un punct important pe agendă va include susținerea universităților din Ucraina, dar și aspecte privind problemele studenților, semnalate de către organizațiile acestora. „În mod special, consider că îmi revine o obligație de onoare să mulțumesc universităților ieșene care au susținut consistent organizarea acestei întâlniri a CNR, universități partenere și prietene ale Politehnicii noastre, și anume Universitatea de Medicină și Farmacie «Grigore T. Popa», Universității de Științele Vieții «Ion Ionescu de la Brad» și Universității Naționale de Arte «George Enescu»”, a precizat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.

La Iași vor fi prezenți și directori din cadrul Ministerului Educației și Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, în delegațiile ce vor fi conduse de miniștri, dar și coordonatori ai structurilor din Uniunea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, Cercetării, Dezvoltării și Inovării, ai Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior, Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, Consiliului de Etică și Management Universitar, Autorității Naționale pentru Calificări și de la Sindicatul Alma Mater.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *