Calitatea şi estetica peisajului urban al Iaşului se sprijină pe munca şi inspiraţia a trei oameni aflaţi în poziţii cheie: Laurenţiu Ivan, directorul de la Servicii Publice, Cătălin Neculau, şeful de Salubris, şi Marius Ionescu, managerul Citadinului. În fiecare zi, cei trei elaborează proiecte şi aplică tot felul de idei prin care schimbă faţa oraşului. Recent, acest trio s-a reunit într-o locaţie discretă, pentru a pune la punct noi planuri de modernizare a cetăţii. Citiți, în rândurile ce urmează, discuția celor trei, conversație care, evident, este un pamflet.
O încăpere echipată ca un centru de comandă. Numeroase planşe agăţate pe pereţi, câteva monitoare, o masă pe care se află o hartă a Iaşului şi câteva steguleţe înfipte în ea din loc în loc.
Cătălin Neculau: – Ştiţi, băieţi, înainte de a veni aici, mă gândeam cât de norocoşi sunteţi. Conduceţi nişte societăţi care au corespondent în antichitate, iar lucrul ăsta vă conferă aşa, o aură specială. Practic, sunteţi continuatorii unor legende, ai unor mituri.
Laurenţiu Ivan: – Cătăline, ne măguleşti, dar fii mai explicit.
Marius Ionescu: – Aşa e el, băiat bun, probabil că vrea ceva de la noi şi nu ştie cum s-o spună.
Cătălin Neculau: – Păi uite, să vă explic. Tu, Laurenţiu, te ocupi cu tot ce înseamnă vegetaţie şi amenajare peisagistică. La fel ca şi cei care au amenajat Grădinile suspendate ale Semiramidei. Iar tu, Marius, faci drumuri trainice, precum strămoşii noştri romani, care ne-au lăsat Via Appia. Numai eu fac munca ingrată, trebuind să curăţ din urma voastră. Asfaltul şi parcurile sunt vizibile, numai curăţenia e invizibilă, mă înţelegeţi?
Laurenţiu Ivan: – Da, e interesant ce spui, dar haideţi să ne concentrăm asupra acestei hărţi în care se regăsesc fronturile de lucru. Mie îmi place rigoarea militară şi tocmai de aceea v-am invitat să veniţi astăzi îmbrăcaţi în uniforme. Dar văd că aţi înţeles altceva.
Cătălin Neculau se uită spăşit la vesta sa reflectorizantă de măturător, în timp ce Marius Ionescu îşi aranjează grăbit salopeta de asfaltator.
Marius Ionescu: – Mda, astea sunt uniformele noastre. Nu ştiam că vrei din alea militare. Dar asta nu ne împiedică să fim buni strategi.
Laurenţiu Ivan: – Bun, să trecem peste asta. Deci, să revenim. Asta e harta Iaşului. Am marcat prin steguleţe liniile fronturilor fiecăruia dintre noi. Avem aici situaţia la zi. După cum se vede, cel mai bine se mişcă batalioanele mele de florărese, care au spart blocada periferiilor, pătrunzând adânc în cartierele Iaşului. Urmează regimentele de infanterie ale Citadinului, sprijinite şi de unităţi mecanizate, care avansează timid pe aleile dintre blocuri. În ceea ce priveşte companiile Salubrisului, se constată câteva pierderi de efectiv. Ce se întâmplă, Cătăline, ai dezertori printre muncitori?
Cătălin Neculau: – Permiteţi să raportez, situaţia e …. la naiba, ce m-a apucat cu prostia asta militărească? Da, Laurenţiu, am oameni care nu vin la treabă. Dar compensez lipsa lor prin introducerea de tehnică mecanizată de luptă contra gunoaielor menajere. Am cucerit câteva redute importante ale inamicului. Încercăm să-l atragem de partea noastră prin educaţie civică, e o metodă nouă de luptă contra nesimţirii.
Laurenţiu Ivan se plimbă cu mâinile la spate, gânditor. Ceilalţi doi îl privesc dintr-o şovăielnică poziţie de drepţi.
Laurenţiu Ivan: – Nu e suficient. Trebuie să venim cu ceva nou. Sunt bune victoriile acestea de etapă, dar e nevoie de ceva revoluţionar. Un Blitzkrieg, o lovitură dură, rapidă. Gândiţi-vă rapid la câteva proiecte cu care să rupem gura târgului.
Neculau şi Ionescu îşi frământă degetele. Se aude ticăitul unui ceas care măsoară nemţeşte panica lor.
Cătălin Neculau: – Păi, cu ce să venim nou? Gunoiul e tot gunoi, orice i-ai face. Cât de creativ poţi fi în ceea ce priveşte o mătură şi un făraş?
Marius Ionescu: – Corect. Şi cu asfaltul e la fel. Îl torni, bagi compresorul, aştepţi să se întărească şi gata.
Laurenţiu Ivan: – Nu, zău? Floare la ureche, nu? Dar unde sunt marile proiecte de modernizare, alea care să ne apropie de standardele europene? Dar ce spun eu europene… să îndrăznim mai mult, să facem şi noi din acest oraş o bucăţică de Singapore, de Boston, de Rio!
Marius Ionescu: – Ok, am înţeles ce vrei, lasă-ne măcar câteva ore să ne gândim.
După un timp.
Laurenţiu Ivan priveşte preocupat pe monitor un gros – plan cu un trandafir înrourat, apoi un fir de iarbă pe care urcă o insectă. Ivan apasă pe butonul unui interfon.
Laurenţiu Ivan: – Subunitatea 0472? Vedeţi că este o buburuză în sectorul 4A, arealul BB40. Eliminaţi-o!
Este întrerupt de Neculau şi Ionescu, care revin în încăpere, cu figuri radioase.
Laurenţiu Ivan: – Ei, cum e? Pare că aveţi veşti bune. Hai, vă ascult, impresionaţi-mă!
Cătălin Neculau: – 6.000 de euro!
Laurenţiu Ivan: – Nu înţeleg, ce vrei să spui?
Cătălin Neculau: – Da, n-am fost prea explicit. Am vrut să spun 6.000 de euro de om. Avion plus cazare şi masă. Două zile în Singapore, două în Boston şi trei în Rio de Janeiro. O săptămână de îmbogăţire profesională. Ai avut dreptate, trebuie să privim dincolo de fereastra biroului. Aşa că vom privi noutăţile urbanistice de pe mapamond mai întâi prin fereastra avionului, apoi prin cea a hotelului. Mi se pare o perspectivă corectă!
Ivan (foto sus): Dacă stau bine şi mă gândesc, sunt directorul cu cei mai mulţi angajaţi: câtă frunză, câtă iarbă