Pentru că tot a venit iarna şi protestele din Piaţa Unirii sau cele legate de Autostrada Iaşi – Târgu Mureş nu mai sunt comode din motive de hipotermie, hiperactivul Traian Rânja continuă să se agite în zona opoziţiei tratabile doar pe bază de reţetă. Recent, partidul condus de ţărănistul pensionar, Forţa Moldova, a încheiat o alianţă cu alte două formaţiuni fantomă, UCDR şi M10, pentru a crea Alternativa Dreaptă. “Aceste mici pârâiaşe conservatoare, adunate astăzi, în jurul unor valori comune, au toate şansele să se transforme într-un fluviu uriaş, care să măture rămăşiţele comunismului din România”, a descris Traian Rânja noul său proiect politic, dând dovadă de reale aptitudini pentru a prezenta cotele apelor Dunării într-un stil dinamic, poetic, numai bun pentru o cronică a dezastrelor hidrologice.
Rânja (pamflet): Păcat că Monica Macovei a plecat din M10 tocmai acum, înainte de formarea alianţei Alternativa Dreaptă. Mai stăteam şi noi la un vin fiert, la o ţuiculiţă, ca oamenii!