Ionel Apostol, Cătălin Urtoi şi Dorin Dobrincu sunt doi ingineri şi un istoric care şi-au făcut un ţel în viaţă din demersurile făcute pentru realizarea Autostrăzii A 8, Moldova – Ardeal. Cum ar veni, partea inginerească a construcţiei a simţit nevoia să-şi adauge activităţii sale şi dimensiunea istorică, probabil pentru a consemna într-un letopiseţ paşii făcuţi pentru concretizarea marelui obiectiv de infrastructură. Iar dacă ne gândim că Dorin Dobrincu a fost şi arhivar şef al României, tare ne e teamă că acolo vom regăsi proiectul autostrăzii şi peste 20 de ani. Dar, mai multe despre eforturile de ctitori ale celor trei aflăm dintr-o întâmplare petrecută recent şi redată mai jos. (Pamflet)
O încăpere din apartamentul lui Cătălin Urtoi. Pe pereţi sunt agăţate tot felul de planşe pline cu desene tehnice, deasupra cărora se află un banner pe care scrie „Împreună pentru A8” şi „Moldova vrea autostradă”. Aşezat la un birou, Urtoi cercetează cu lupa o hartă. Intră Ionel Apostol, îmbrăcat în salopetă fosforescentă de muncitor în construcţii, dar cu o mapă sub braţ. Urtoi îl priveşte prin aceeaşi lupă.
Cătălin Urtoi: – Care eşti acolo? Identifică-te!
Ionel Apostol: – Uff, nu te-ai săturat de gluma asta? Eu înţeleg că ai transformat dormitorul într-o unitate militarizată de luptă pentru autostradă, dar nici chiar aşa.
Cătălin Urtoi: – Trebuie să fim vigilenţi. Aici se află celula de criză, centrul de comandă al obiectivului strategic A8. Nu ne putem permite să fim luaţi prin surprindere de vreun ministru al transportului care să ne aducă vestea bombă a construcţiei autostrăzii.
Ionel Apostol: – Tocmai o astfel de veste am adus.
Scoate din mapă un teanc de hărţi pe care le înşiră pe masă.
Ionel Apostol: – Ăsta e rodul muncii camaradului nostru Dorin Dobrincu. Ce bine că am cooptat în echipă şi un istoric! Ei bine, a descoperit o hartă de pe vremea lui Ştefan cel Mare care indică clar existenţa unor tunele pe sub Carpaţii Orientali.
Cătălin Urtoi: – Pe modelul tunelurilor dacice din Bucegi?
Ionel Apostol: – Exact! Conform calculelor mele, dacă vor fi folosite tunelurile medievale din zona Neamţului, costul autostrăzii va scădea cu 50%!
Cătălin Urtoi: – Foarte tare! Asta înseamnă că nimeni nu v-a mai putea să ne scoată ochii că e prea scumpă.
Ionel Apostol: – Avem o singură problemă. Trebuie să meargă cineva printr-un astfel de tunel, să filmeze, să facă poze, pentru a demonstra existenţa lui.
Cătălin Urtoi: – Eu zic să mergeţi voi doi, tu cu Dobrincu. Tu eşti inginer, el este istoric, vă descurcaţi în vreun fel.
Poalele unui versant muntos din zona Ditrău. Ionel Apostol şi Dorin Dobrincu se află sub un perete stâncos, presărat cu brazi răzleţi. Este seară, iar vântul rece începe să sufle ameninţător. La lumina unei lanterne, Dobrincu priveşte preocupat o hartă mototolită. Apostol se agită de pe un picior pe altul, înţepenit de frig.
Ionel Apostol – Hai, Dorine, unde e peştera sau tunelul ăla de 25 de kilometri lungime?
Dorin Dobrincu: – Imediat îţi spun. Sigur e pe-aici, prin zonă. Hărţile din anii 1450 – 1475 sunt printre cele mai precise opere de cartografiere.
Ionel Apostol: – Nu mă îndoiesc! Nu mă pricep prea tare la istorie, dar mă gândesc că, fără nişte hărţi foarte exacte, turcii n-ar fi nimerit niciodată la Podu Înalt. Apropo, îţi dai seama ce infrastructură avea Moldova pe vremuri, dacă acum 500 de ani Vasluiul avea un astfel de pod? Obiective strategice, militare, bravo lor!
Dobrincu face câţiva paşi pe lângă stâncă. Se opreşte în dreptul unor tufişuri dese.
Dorin Dobrincu: – Şapte, opt, nouă… aici trebuie să fie intrarea! Ionele, hai să dăm buruienile astea la o parte. Dincolo de ele, ne aşteaptă un moment istoric!
Ionel Apostol: – Vom intra în istorie printr-un tunel! Ce pot să-şi dorească mai mult nişte militanţi pentru infrastructura rutieră?
După o oră. Cei doi stau sprijiniţi de stânca golaşă, frânţi de oboseală. Nici urmă de tunel.
Dorin Dobrincu: – Scuze, Ionele, am încurcat hărţile. De unde să ştiu că şi pe vremea lui Ştefan se făceau manuale de geografie alternative, cu erorile de rigoare?
Ionel Apostol: – Nu-i nici o problemă, cu toţii ştim că viaţa de cercetător e grea. Ideea e cum demonstrăm noi Guvernului şi Comisiei Europene că există tunelurile astea care ieftinesc autostrada cu 50%?
Dorin Dobrincu: – Hm, cred că am o idee!
Aproape de miezul nopţii. Cei doi se află într-un tunel, cu pereţii pietruiţi. Apostol îl luminează cu lanterna, extaziat, în timp ce Dobrincu filmează, transmiţând în direct imaginile lui Cătălin Urtoi, aflat în cartierul general al operaţiunii.
Dorin Dobrincu: – După cum vezi, Cătăline, suntem deja în primul tunel construit în urmă cu 600 de ani şi prin care va trece autostrada A8. Tunelul se prezintă în condiţii foarte bune, are o structură de rezistenţă solidă.
Cătălin Urtoi: – Foarte tare! Băieţi, cu dovada asta, mergem direct la Bruxelles!
La un moment dat, în cadru apar nişte rafturi ticsite de borcane cu murături, apoi câteva butoaie de varză, sticle de vin şi de rachiu înşirate pe lângă pereţi.
Cătălin Urtoi: – Aoleu, dar alea ce sunt?
Dorin Dobrincu: – Ăăă… păi, tunelul ăsta trece pe sub casa unui gospodar din Ditrău, domnul Ilarie Cozma… dumnealui îi spune beci, dar toate studiile de fezabilitate pe care le-am făcut la bufetul din sat îl dau drept tunel!
Apostol (foto sus primul din stânga): După cum vedeţi, avem agende, pixuri, telefoane, ochelari, toată tehnica pentru a proiecta autostrada A8. Mai avem nevoie doar de un pickamer în valoare de vreo 7 miliarde de euro şi putem să-i dăm drumul