Melanjul ciudat dintre elementul mistic şi apetenţa pentru politică se manifestă din ce în ce mai vizibil la consilierul judeţean Cătălin Timofciuc. La un moment dat, acesta a postat pe Facebook o serie de urări cu ocazia Crăciunului. Pe măsură ce le citeai, ţi se umplea inima de bucuria sărbătorilor. Când colo, la ultimul rând, peste ce frază am dat? „În numele Melaniei și al întregii noastre familii, vă dorim Crăciun fericit și Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți!”. Ei bine, Timofciuc citase din Donald Trump! Mai mult, cu ocazia Sfântului Andrei, acelaşi consilier plin de evlavie a postat următoarea urare: „La mulți ani tuturor care poartă numele Sf. Andrei, să fiți la fel de curajoși și întreprinzători ca Ocrotitorul României!”. Normal, toată lumea ştie că Sfântul Andrei era bine cunoscut ca întreprinzător, deschizându-şi o fabrică de lumânări şi una de cruci pentru traversarea la nivel cu calea ferată.