Bârfe cu sens, interesul e imens. A ajuns cel mai mare gargaragiu

Să știți un lucru. Personagiile astea politice care au ieșit pe ușa din dos a scenei publice continuă să se agite în mica lor bulă. Iată, bunăoară, un exemplu la îndemână: fostul dipotat portocaliu Marus cel fără de păr. El nu mai există de multișor în prim planul politichiei de Bahlui. Dar ce credeți? Se […]

Afla mai multe

Bârfe de preț, pe un ton săltăreț. Partidul îndrăgostiților de selfie

Dom’le, prințesa politicii ieșene, d-șoara Coconette și-a pus ca șef la filiala munițipală a usereului un respectabil cadru universitar. Pe mister Vurlui. Însă, imediat după ce l-a uns ca mare șerif local, acest Vurlui a preluat apucăturile deputatei Coconette. Pe oriunde merge se pozează sau se filmează. Face măsurături cu poluarea ba la Iași ba […]

Afla mai multe

Bârfe cu fentă, rima e prezentă. „Regele mall”, un pic ignorat

Cum mulți bănuiesc, dar puțini știu exact, sunt personaje foarte importante din târg care se implică în conducerea orașului și a județului. Adică, la chestiuni extrem de importante, cuvântul lor cântărește greu în luarea unei decizii. Unul dintre aceste personaje este locatarul din biserica aia mare din Centru, cel mai înalt în grad părinte. Al […]

Afla mai multe

Bârfe pe șirag, toate vă atrag. Plan dibaci pentru înnoirea mandatului

Madama Coconette, prietena rubricii noastre, vremelnic deputat, a scăpat zilele trecute ditamai porumbelul. A admis că are gânduri de mărire politică, inclusiv pe plan local, luând chiar în calcul o eventuală candidatură la primărie în 2020. Anunțul e de fapt o fumigenă și ascunde altceva: lipsa de notorietate, de prezență publică în Iași. Ce vrea, […]

Afla mai multe

Bârfe în galantar, e luna lui gerar. Hopa, s-au aprins primele lumini

Mare minune, mare. Aproape că am rămas șocați când, într-o seară, trecând pe Anastasie Panu, am văzut vreo 6-7 lumini aprinse în cel mai nou hotel al Iașului. Da, ăla de-a fost wtc și pe care patronul Ghiță l-a transformat într-unul din lanțul H. Și chiar are clienți. Dar șocul a fost și mai mare […]

Afla mai multe

Bârfe, zvonuri și vrăjeli. Băietani, cu inimile cât puricii

De când cu scandalul ăsta al străzii surpate din CUG, sunt niște băietani de la enșpectoratul injinerilor, ăla din Păcurari, cărora le cam tremură fundulețul, scuzați expresia. Căci, acolo, s-ar fi luat niște parale ca să se închidă ochii la nereguli sau la lipsa unor documente tehnice. Și nu, nu ne referim doar la cazul […]

Afla mai multe

Bârfe din beci pentru zile reci. Amatorism la o companie cu pretenții

Debandadă totală la furnizorul de apă fierbinte în calorifere. Șefii de la Iași au mari probleme de imagine. Individul pe care l-au pus la marketing e total depășit de situație. Iar agenția din Bucale care trebuia să împartă „cașcavalul” către presa din Iași a bulibășit totul. Șefii de la apă fierbinte au reziliat contractul cu […]

Afla mai multe

Bârfe tari, vă spunem: „La mulți ani!”. O fostă sinatoare, plictis pe FB

Așa, da! Miaela, fosta sinatoare portocalie și, ulterior, liberară, a trecut la chestii subțirele pe Facebook. Își face teste și joculețe puerile, scrie despre actori, transmite urări de An Nou, dă „share” la analize politice. Nu emite nicio părere personală, nu avansează în discuții nicio idee nouă. Adică, face fix ce făcea și pe când […]

Afla mai multe

Bârfe din om în om. Prestația dezamăgitoare a unui sinator

Fraților, am decretat. Cred că l-am identificat pe cel mai slab parlamentar al Iașului din toate timpurile. Este vorba despre Ban Scurtu, sinator usereu. Trei ar fi motivele: 1) pentru că folosește timpul petrecut în Parlament pentru a-și promova creațiile literare și pentru a scrie altele. 2) Pentru că în perioada extrem de importantă a […]

Afla mai multe

Festivalul bârfelor. Și-a compromis transferul

Aiuritoare prestația din aceste zile a derutatei de Iași, d-șoara Coconette. Filmările live din Parlament au fost virale pe Facebook, însă o mare parte dintre internauți și-au exprimat dezaprobarea în ceea ce privește această modalitate de exprimare. Dar, cică, în subteranele politichiei, datul în stambă al Coconettei are efecte mai grave pentru ea. Curtată pentru […]

Afla mai multe