Băieții de la Poli și brațul telescopic al presei

Meseria de jurnalist a căpătat accente extreme în perioada pandemiei. Distanțarea socială a impus adoptarea de către reporteri a unor măsuri inedite pentru a-și face treaba într-un mod cât de cât rezonabil. De pildă, jurnaliștii prezenți la reunirea lotului de fotbaliști ai CSM Poli Iași au venit cu instrumente adaptate la cerințele specifice. Astfel, interviurile […]

Afla mai multe

Cu mască, fără mască. Marius Benchea, un ambulanțier atent la evoluția lui „Coviduț”

Marius Benchea, directorul general al Serviciului Voluntar de Ambulanță Iași, se alătură celor care au tras un semnal de alarmă cu privire la prea marea relaxare de după data de 15 mai. “Văd că sunteți tare optimiști cu 15 mai ăsta. Vorbiți de parcă coviduț nu ar mai fi. Coviduț e aici! Purtarea materialelor de […]

Afla mai multe

Actorii ieșeni visează chemările la rampă. Ion Sapdaru și Horia Veriveș, nerăbdători să revină pe scena Naționalului ieșean

Inactivitatea din ultimele luni lasă urme tot mai pronunțate în confortul psihic al artiștilor ieșeni. Doi dintre aceștia, actorul Horia Veriveș și regizorul Ion Sapdaru se află aproape de disperare, râvnind la reîntoarcerea în teatru, dar mai ales la starea de normalitate. “De Ziua Regelui, eram la Prisăcani, era frumos, cald, gutuiul din spatele nostru […]

Afla mai multe

Îngrijorat de percepția presei asupra celor sfinte. Părintele Sturzu, ispitit de retragerea din viața publică

Din păcate, încep să apară primele personalități publice afectate de isteria generată de epidemia coronavirusului. Părintele Constantin Sturzu, consilier al Arhiepiscopiei Iașilor și cu vechi state de serviciu în calitate de purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, și-a manifestat pe contul său de Facebook dezamăgirea față de modul în care anumite publicații au […]

Afla mai multe

Nouă provocare pentru știința ieșeană: cum să faci din țânțar, elicopter

Cercetătorul Silviu Gurlui nu are stare nici în starea de urgență sau de alertă. Printre altele candidat USR la președinția Consiliului Județean, Gurlui a reapărut recent pe scena publică cu noi descoperiri senzaționale. Mai exact, conferențiarul de la UAIC este ferm convins că Iașul este asaltat de o specie de țânțari mutanți. „Elicoptere? Nu, nu. […]

Afla mai multe

Misterul statisticilor legate de evoluția pandemiei de coronavirus

Reîntors din deplasarea forțată la Spitalul Județean Suceava, unde a fost trimis să acorde asistență medicală timp de trei săptămâni, medicul Mihnea Hurmuzache vine cu noi aprecieri față de presupusa exagerare a nivelului de contaminare cu coronavirusul și a gravității bolii declanșate de acesta. „Pe un canal de televiziune, conducerea Spitalului de Boli Infecțioase Iași […]

Afla mai multe

Dă cu ordonanța-n baltă. Petru Movilă, pescar de legi în Parlamentul României

În toată confuzia generată de măsurile de relaxare ce vor fi aplicate începând cu data de 15 mai, deputatul Petru Movilă aduce o rază de speranță așteptată de către toți românii. „După 15 mai, activitățile curente trebuie să se întoarcă la normalitate, inclusiv pescuitul. Cred că le suntem datori pescarilor împătimiți să facem toate demersurile […]

Afla mai multe

Miracol de 15 mai: muzeele vor renaște, fiind pe lista scurtă a instituțiilor ce vor fi redeschise

Relaxarea promisă de Guvern începând cu data de 15 mai va consta, într-o primă etapă, în redeschiderea muzeelor, cabinetelor stomatologice și de cosmetică, dar și a magazinelor, cu excepția mallurilor. Așadar, prin deschiderea porților muzeelor, Executivul a furnizat o mică gură de oxigen mediului cultural, bibliotecile fiind omise inexplicabil, mai ales că nu atrăgeau un […]

Afla mai multe

Marea controversă PRO sau CONTRA avorturi a revenit în vremea pandemiei

Uitându-ne în jur, cu toții vedem efectele pe care le produce epidemia de coronavirus. În ultima vreme, aproape că ne-am plictisit aflând în fiecare zi de alt domeniu al vieții noastre care a fost afectat de epidemie. Iar unele efecte sunt de-a dreptul surprinzătoare. Afectează direct doar pe unii, dar par să arate că la […]

Afla mai multe

Turism cu toate taxele pe masă. Mihai Bulai, pregătit pentru noua modalitate de promovare a Iașului

Profesorul Mihai Bulai, cunoscut promotor al turismului ieșean, a făcut unele predicții privind modul în care industria turistică își va reveni după diminuarea efectelor pandemiei de Covid-19. Printre remarcile sale publicate pe pagina de Facebook, se detașează câteva interesante, cum ar fi previziunea că „va crește turismul de explorare, de aventură, în grupuri mici, către […]

Afla mai multe