Povești cu parfum de epocă: birtul lui Viorică

Actualul bulevard Independenţei păstrează puţine dintre clădirile ce au făcut faima Străzii de Sus de altădată. Cum mergi spre Piața Eminescu, pe partea stângă a actualului bulevard Independenței (fosta Stradă de Sus) a apărut în perioada interbelică şi faimoasa boltă şi cea mai modernă policlinică a Iaşilor anilor 1930, construită de Casa Asigurării Meseriaşilor şi […]

Afla mai multe

Incursiune gastronomică în Moldova străbunilor. Rețetele, în interior

Trăitul și, mai ales, mâncatul sănătos au devenit idolul lumii moderne. Oriunde te învârți, nu se poate să nu dai peste o reclamă la produse „bio”, peste sfaturi despre cum să trăiești sănătos, câte grame de sare trebuie să conțină mâncarea, câte semințe de quinona sau câte fructe goji sunt ideale. Ajungi să te întrebi […]

Afla mai multe

Supraviețuitorii: standul comercial, ca afacere de familie

La începutul anilor ’90, care mai de care se „privatizase”, cum se spunea pe atunci. Deși legea societăților comerciale a fost una dintre primele legi scoase de Parlamentul improvizat de atunci, în fapt fiecare făcea cam cum îl tăia capul. Știa nevastă-ta să facă plăcinte? Luai masa pliantă și te coborai cu ea în fața […]

Afla mai multe

Locul în care poți dormi pe cuptor. Invitație în Republica Moldova

Acum vreo lună, era în vogă pe internet un videoclip de prezentare a Republicii Moldova, în care un străin căruia i se defectase mașina începe să umble brambura peste dealuri, ajungând până la urmă să se bucure de ospitalitatea unui moș dintr-un sat oarecare. Clipul este ușor naiv, dar drăguț în felul lui. O încercare […]

Afla mai multe

Dezmăţ culinar în India. Iulia Vântur l-a înnebunit pe Salman Khan cu meniul tradiţional românesc

Aniversarea Zilei Naţionale a României a prins-o pe Iulia Vântur departe de casă, dar aproape de Salman Khan. Am primit un SMS de la Salman: “Iulica, ia nişte mici şi un muştar iute de la brahmanul din colţ”. Uau, asta e o adevărată declaraţie de dragoste! Pe 1 decembrie, vedeta Pro s-a aflat în India, […]

Afla mai multe

Artă pentru gusturi rafinate. Meşterul Manole şi maestrul Dinescu ctitorind un lăcaş de cult gastronomic

Marius Manole, actorul ieşean care face furori pe scena teatrelor independente din Bucureşti, a fost invitatul unui alt maestru, de data asta al poeziei şi artei culinare, Mircea Dinescu. Cei doi au performat într-un show gastronomic, găzduit de restaurantul poetului şi garnisit cu muzica lăutărească a lui Ionel Tudorache, deja celebrul autor al hitului preferat […]

Afla mai multe

Cât de sănătoase sunt murăturile

Cât de sănătoase sunt murăturile? Pentru a ne întări şi proteja sistemul imunitar, dar şi pentru a preveni o mulţime de afecţiuni, murăturile sunt un remediu natural cu veritabile beneficii pentru sănătate. Cât de sănătoase sunt murăturile? Nu este întâmplător că românii consumă murături în special iarna, pentru că în anotimpul rece mesele sunt mult mai consistente […]

Afla mai multe

Rețeta de succes a lui Tranga, basarabeanul din spatele brandului „La plăcinte”

De câte ori apare o schimbare radicală în societate, există oameni care i se opun. Unii pentru că nu înțeleg schimbarea, alții pentru că nu se pot adapta la ea, iar alții pur și simplu pentru că preferă starea inițială. Primele baloane cu aer cald au fost distruse de țăranii francezi, care le credeau opera […]

Afla mai multe

În Iași se va desfășura, la sfârșitul lunii, cel mai mare festival de vinuri și gastronomie din România

În perioada 29 septembrie – 1 octombrie se va desfășura la Palatul Culturii din Iași cel mai mare festival de vinuri și gastronomie din România. Organizat de OSR 2011 (Organizația Somelierilor din România 2011) și intitulat „Vin la Cultură”, evenimentul se bucură de o participare record, peste 50 de crame din Italia, Republica Moldova și […]

Afla mai multe