9 ani de Palas: o investiție de 310 milioane euro, o contribuție la bugetul local și de stat de 39 milioane euro, peste 9.000 locuri de muncă

Pe 31 mai, Palas Iași a aniversat 9 ani de la inaugurare, materializați prin proiecte ambițioase și inovatoare, crearea de oportunități economice și sociale pentru oraș, precum și printr-o abordare integrată a ceea ce înseamnă dezvoltare urbană și economică. În cei 9 ani de existență, Palas Iași a repus capitala Moldovei pe harta orașelor europene […]

Afla mai multe

Imaginile dezastrului. Halul în care a ajuns fosta clinică Dermato din Tătărași

Am mai avut noi ocazia să vorbim despre cum se construiau cartierele înainte de 1989. Se planificau până în cel mai mic detaliu, în funcție de populația care urma să locuiască acolo. Atâtea librării, atâtea școli, atâtea „Alimentare”, atâtea aprozare și așa mai departe. În principiu, n-ar fi trebuit să existe cozi, dar asta nu […]

Afla mai multe

Bugetarea participativă: s-a născut talent și-a murit speranță

Povestind despre pistele de alergare din Oradea, am pomenit la un moment dat de una dintre ele, că a fost realizată în cadrul programului de bugetare participativă al municipiului. Știți dumneavoastră, ideea aia prin care o sumă oarecare din bugetul localității este pusă deoparte pentru finanțarea proiectelor propuse de locuitori. E o idee aplicată cu […]

Afla mai multe

Idee simplă, ieftină și cu impact: piste speciale pentru alergări. La Oradea, nu la Iași

Știți vorba aia a strămoșilor noștri latini, „mens sana in corpore sano”? Adică „minte sănătoasă în trup sănătos”? O știți, cum să nu! Dacă nu mai țineți minte decât o singură expresie din latina pe care ați studiat-o într-a opta, atunci asta e. E ușor de înțeles, ușor de ținut minte și ați mai auzit-o, […]

Afla mai multe

Sărăcie lucie. Un corp al Universității de Arte, în stare avansată de degradare

Zilele trecute, am văzut pe net o fotografie a artiștilor italieni, ieșiți în stradă, pentru a protesta față de închiderea stabilimentelor culturale, impusă de pandemie. Un protest perfect disciplinat, cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, liniștit și serios, așa cum era de așteptat de la niște intelectuali. Pe scurt, cereau redeschiderea teatrelor, cinematografelor și a sălilor […]

Afla mai multe

Lista cu orașele din țară care au săli polivalente noi. Iașul nu-i și nici nu va fi prea curând

Acum vreo săptămână, butonând noi telecomanda, am ajuns și pe un post de știri pe care, nu știm cum, se nimeriseră și alte noutăți în afară de ultimele bilanțuri ale pandemiei. Știrea era una dintr-alea, în care un ministru se pieptăna singur, de parcă-i muriseră lăudătorii. Dincolo de lauda de sine a lui Cseke Atilla, […]

Afla mai multe

Pro și contra pasajelor din Podu Roș. Dezavantajele par mai multe decât avantajele

De aproape patru ani, se discută despre proiectul municipalității privind construirea unui pasaj dublu deasupra Bahluiului, în Podu Roș. Pasajul ar urma să elimine practic intersectarea traficului de pe cele două splaiuri ale Bahluiului cu traficul major care vine dinspre Nicolina, Socola sau strada Palat. Costul investiției, de 86 milioane lei, e o problemă secundară. […]

Afla mai multe

Neobosit erou din linia întâi a studiilor de fezabilitate pentru A8. Socoteala de-acasă nu se potrivește cu forarea din teren

Cătălin Urtoi, cunoscutul activist pro-autostradă și lider al partidului „Împreună pentru Moldova”, n-a avut stare zilele trecute și a purces la o inspecție inopinată pe traseul viitoarei Autostrăzi Iași – Târgu Mureș. Împreună cu amicul Ionel Apostol, Urtoi a vrut să vadă dacă antreprenorul spaniol angajat pentru prospectarea terenului chiar își face treaba. La fața […]

Afla mai multe

Timișoara: complex sportiv de cartier – 5 milioane euro. Iași: zero proiecte similare

Când a început prima sistematizare urbanistică a Iașului, în anii ’60, trasarea noilor cartiere a urmat același tipic, cu micile variațiuni impuse de geografie: un anumit număr de blocuri, librării, magazine de pâine, alimentare sau feronerie, grădinițe, cofetării, baruri, bistrouri, oficii poștale și altele, calculate în funcție de numărul estimat al locuitorilor. Ideea era simplă: […]

Afla mai multe

Compania IULIUS a început construcția primului Family Market, concept de retail personalizat pentru comunitățile în dezvoltare

* 7 milioane de euro – investiție a companiei IULIUS în comuna Miroslava * 7.700 mp spații de retail destinate producătorilor și antreprenorilor locali * singurul parc din comună * sală modernă de evenimente * 137 locuri de parcare * lucrări de modernizare a infrastructurii * termenul de finalizare al proiectului este ultimul trimestru din […]

Afla mai multe