Mâna dreaptă şi precisă a lui Răzvan Burleanu. Cip a fost pe fază la meciul cu Lupescu

Paraschiv: Un fleac, i-am ciuruit! Măi, pe bune dacă nu ţintesc mai bine scaunul federaţiei decât şutam pe vremuri la Poli! Alegerile pentru funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal au atras, aşa cum era de aşteptat, atenţia întregii suflări microbiste. Ieşeanul nostru, Ciprian Paraschiv, director de dezvoltare în cadrul FRF, a fost printre […]

Afla mai multe

Grahovac s-a retras la vatră. Antrenează echipa de copii a clubului din oraşul său natal

Grahovac (stg): Măi, copii de mingi, păi eu am strâns mai multe baloane din plasă decât aţi cules voi de pe marginea terenului După reuşitele remarcabile de la Iaşi şi prezenţa meteorică la UTA Arad, portarul Branko Grahovac şi-a găsit, în sfârşit, un refugiu în oraşul său natal, unde conduce Sloga Srbac, echipă din liga […]

Afla mai multe

Pancu, şeful Academiei, la o şedinţă de recuperare fizică după meci

Mihaela, am o foame de parcă mi-aş fi dat mie însumi patru goluri în stomac! Legenda Iaşului, Daniel Pancu, continuă să joace în meciuri la Academia Rapid, echipă care a moştenit spiritul fostului Rapid Bucureşti. Trupa lui Pancu evoluează în Liga a IV – a, având-o drept rivală de prestigiu pe CSA Steaua, echipa antrenată […]

Afla mai multe

Cotnari, să vie banii la băieţi! Deleanu, predând o scurtă lecţie de istorie a fotbalului moldovean

Performanţa lui Poli Iaşi de a intra în play off – ul Ligii I a început să dea roade şi în plan financiar. La meciul disputat la Cluj, jucătorii ieşeni au purtat pe tricouri sigla companiei de vinuri Cotnari, cel mai important brand naţional în materie. În schimb, firma condusă de Constantin Deleanu va acorda […]

Afla mai multe

Căpitanul Cristea a furat scheme de joc din Italia. Nu prea l-au ajutat în primul meci

Înainte de debutul în play off, căpitanul Politehnicii Iaşi, Andrei Cristea a făcut o vizită de documentare tocmai în Italia. După ce la sfârşitul lui decembrie trecut a privit din tribune meciul Fiorentinei cu AC Milan, săptămâna trecută Andrei Cristea a făcut o vizită de documentare pe terenul celor de la Napoli, unde l-a întâlnit […]

Afla mai multe

Fotbal de colecţie. Dan Cojocaru, plecat la vânătoare de trofee vestimentare prin Europa

Am venit pe Nou Camp să-mi completez colecţia, dar, ce să vezi, hapsânii ăştia de la Barca i-au pus clauză de reziliere până şi tricoului lui Messi Dacă tot a reuşit Iaşul să se califice în premieră în play – off – ul Ligii I, iar competiţia pentru alegerea conducerii FRF a intrat în linie […]

Afla mai multe

Un susţinător frenetic al preşedintelui FRF. Paraschiv apără poarta lui Burleanu

Da, şefu’, păi cum poate veni Lupescu să vă scoată din teren pe dumneavoastră, care sunteţi expert în fotbalul de sală? Un şef de sală nu iese din joc decât dacă vine garda sau Sanepidul peste el Lupta pentru şefia Federaţiei Române la Fotbal se ascute, iar în vârtejul ei sunt atrase şi personaje secundare, […]

Afla mai multe

Cip Paraschiv, şef de sală. Alături de Răzvan Burleanu, deocamdată în galeria naţionalei de futsal

Paraschiv: Răzvane, după cum vezi, ştiu să conduc o galerie adevărată. Dacă şi tu ai şti să conduci federaţia, poate ne vedem în aprilie tot la fotbal în sală, şi nu la un fotbal cu nasturi (sursa Sportul Ilustrat) An foarte greu pentru Ciprian Paraschiv, directorul de dezvoltare a Federaţiei Române de Fotbal, dar şi […]

Afla mai multe

Ilustrate cu flori de câmp. Adrian Cristea, explicându-i lui Platini noile tehnici de joc din volan

Pariu că fac cu minunea asta două – trei driblinguri printre palmieri şi o bag direct în poarta hotelului, de-i las pe toţi cu gura căscată în offsaid? Băieţii de la Poli Iaşi se simt excelent în cantonamentul din Antalya, lucru confirmat de fotografiile relaxate pe care le postează pe Facebook. Pe lângă primul rezultat […]

Afla mai multe

Cu un Cristea se va face primăvară la Poli? Un salut din Italia pentru fanii săi ieşeni

Căpitanul Politehnicii Iaşi, Andrei Cristea, nu şi-a dezamăgit fanii nici la finele anului trecut. Atacantul Iaşului şi-a petrecut ultimele zile din 2017 tot în lumea fotbalului, de data asta unul de calitate. Pe 30 decembrie, Cristea a fost prezent în tribunele stadionului din Florenţa, la meciul din prima serie italiană dintre Fiorentina şi A.C. Milan. […]

Afla mai multe