Supraviețuitorii: standul comercial, ca afacere de familie

La începutul anilor ’90, care mai de care se „privatizase”, cum se spunea pe atunci. Deși legea societăților comerciale a fost una dintre primele legi scoase de Parlamentul improvizat de atunci, în fapt fiecare făcea cam cum îl tăia capul. Știa nevastă-ta să facă plăcinte? Luai masa pliantă și te coborai cu ea în fața […]

Afla mai multe

Pe cine a pus Smiley şef peste avere. E cineva din familie

Toată lumea îl ştie pe Smiley, însă mai puţini îl cunosc pe fratele mai mic al solistului, Filip. Click! a stat de vorbă cu tânărul care stă în umbra fratelui său şi îl ajută la “HaHaHa Production”. Despre activitatea de la casa de producţie, familie şi amintiri din copilărie, fratele lui Smiley a povestit într-un […]

Afla mai multe

Săraci, dar proprietari. Casele românilor sunt în continuare aglomerate

Acum ceva ani, ne-a invitat un prieten la un pahar de vin, „de casă nouă”. L-am invidiat sincer, cel puțin pentru curajul de a se înhăma la un credit imobiliar, dar și pentru faptul că era fericitul proprietar al unui apartament cu două camere. Intra astfel în rândul lumii, în timp ce noi tot ca […]

Afla mai multe

Surorile Menghia pregătind masa de sărbători în stil italian. Menghia, petrecere în familie

Surorile Catrinel şi Lorena Menghia au petrecut Crăciunul în familie, oaspeţi fiind părinţii acestora, sosiţi tocmai de la Iaşi în mirifica Italie. Reunirea de familie a prilejuit expunerea talentelor culinare ale celor două frumoase ieşence, care s-au întrecut pe ele în prepararea delicioaselor specialităţi ale gastronomiei italiene. Pentru Catrinel, anul 2016 a fost unul al […]

Afla mai multe