Temnițele copiilor, desființate una câte una

În 1990, lumea întreagă afla terifiată de existența caselor de copii din fosta Românie socialistă. Poreclele de „fabricile morții” sau „lagăre de concentrare” care li s-a dat de presa străină nu erau departe de adevăr. De fapt, în unele cazuri ele nici nu erau de ajuns. În „grija față de om” pe care o clama […]

Afla mai multe

Despre circuitul berzelor în natură. Martinescu, un oculist care vede totul în roz la Maternitatea „Elena Doamna” (pamflet)

Consecinţă a unei natalităţi productive, judeţul Iaşi are cea mai mare populaţie din România după cea a municipiului Bucureşti. Pofta de procreere a ieşenilor este valorificată în principal prin intermediul maternităţilor „Cuza Vodă” şi „Elena Doamna”, unităţi medicale care au trecut de-a lungul timpului prin suficiente probleme, mai ales administrative. Mai mult, se pune problema […]

Afla mai multe

ÎNGERUL SĂRMANILOR: „adopția la distanță” e cel mai nou proiect filantropic

Știți că avem o inimă de ceară, care se topește imediat ce are ocazia, indiferent de temperatura atmosferică. De asta probabil am și scris și o să mai scriem despre diversele inițiative filantropice care se mai petrec pe malurile Bahluiului. Și, cum tot se apropie Paștele, ne-am gândit să vă oferim și dumneavoastră ocazia de […]

Afla mai multe

Șase județe din Moldova: 53.612 copii cu părinți plecați la muncă afară. Iași: 11.573

Când vreun politician vrea să critice Guvernul și să arate că deciziile acestuia sunt proaste, aduce în discuție fenomenul emigrării, milioanele de români plecați la muncă în străinătate. Argumentul este invocat acum la fel cum era invocat și acum cinci sau zece ani, doar că împotriva altui Guvern și de către alți politicieni. Nu e […]

Afla mai multe

De bun simț. Investiții necesare: 7 baze sportive în 7 cartiere = 1.500.000 euro

Vorbeam noi deunăzi de proiectele care ar fi schimbat fața Iașului dacă ar fi fost puse în practică. Mai o pasarelă Centru – Tătărași, mai altul de pe Musicescu spre Gară și altele asemenea. Mai nou, se tot vorbește ba de un spital de urgențe, ba de o polivalentă cu 17.000 de locuri, ba chiar […]

Afla mai multe

Transfer de senzaţie din Ţara Lalelelor în Oraşul Teilor. George Ogăraru, proaspăt inclus în lotul de celebrităţi ale Iaşului

Fostul component al echipei de fostabl Stelei Bucureşti, George Ogăraru, cel care a făcut carieră şi la mult mai galonata Ajax Amsterdam, a stârnit atenţia presei prin decizia luată recent de a se muta din capitala Olandei la Iaşi. Împreună cu soţia sa, Andreea, şi cei cinci copii ai săi, Ogăraru a devenit cetăţean al […]

Afla mai multe

PROGRAMUL LUNII AUGUST, LA AMFITEATRUL PALAS: MUZICĂ, TEATRU, STAND-UP COMEDY

Fiecare sfârșit de săptămână este prilej pentru a da curs unei noi invitații la cultură și divertisment în aer liber, lansată de Amfiteatrul Palas. Joi, pe 2 august 2018, de la ora 21.30, iubitorii de stand-up comedy sunt invitați la un spectacol cu Teo, unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România. Materialele sale sunt […]

Afla mai multe

Actorii Carmen Ionescu și Gelu Nițu vor fi prezenți în week-end la Amfiteatrul Palas, în spectacolul „Aeroport”

Teatru pentru toate vârstele, actori consacrați și voie bună. Acestea sunt ingredientele sfârșitului de săptămână, la Amfiteatrul Palas. Sâmbătă se va juca spectacolul „Aeroport”, iar duminică, copiii sunt așteptați într-o călătorie amuzantă alături de „Mary Poppins”. Finalul lui Cuptor va oferi o nouă piesă de teatru surprinzătoare în ansamblul din inima orașului. Sâmbătă, pe 28 […]

Afla mai multe

Copiii sunt invitați duminică în „Dumbrava Minunată”, la amfiteatrul Palas

O nouă duminică aduce motive de bucurie pentru prichindei. Pe 15 iulie, de la ora 19.00, copiii vor descoperi cărările fermecate din „Dumbrava Minunată”, o dramatizare după Mihail Sadoveanu. Lizuca şi Patrocle, Zâna Închipuirii şi Regele Broaştelor o să-i surprindă, cu farmec şi umor, în interpretarea actorilor de la Ateneul Copiilor din Cluj-Napoca. Spectacolul se […]

Afla mai multe

Amintiri din Epoca de Aur cu tovarăşa primar Alina Apostol

Orice s-ar zice, dar obiceiurile propagandistice de pe vremea Epocii de Aur dispar foarte greu din conştiinţa politicienilor noştri. Chiar dacă au trecut 29 de ani de la încetarea oficială a regimului care a permis un dezmăţ de omagii frumos ambalate, unii lideri politici, chiar şi dintre cei tineri, se inspiră din imaginile anilor glorioşi […]

Afla mai multe