Milionarul Mitică, pregătindu-se să se înfrupte dintr-o moştenire de 25 de milioane de dolari

Cât faci matale salata aia, mă duc să scot un extras de cont proaspăt, de la beciul băncii din Dubai. Doar aşa, pour la bonne bouche Exoticul personaj ieşean Mitică Ungureanu revine în forţă pe scena picanteriilor publice. Fostul consilier municipal şi fondator al Partidului Sportivilor şi Susţinătorilor din România susţine că a primit o […]

Afla mai multe

Cea mai în vogă afacere: farmacia, noua „tonetă”. În Iași sunt 415

Pe vremuri, la fiecare colț de stradă era câte o tonetă. Uneori, te întâlneai cu un șir întreg de chioșcuri, de la care puteai cumpăra aceleași sticle de ulei, aceleași pachete de biscuiți și aceleași gume Turbo. În timp, concurența și reglementările legale și-au făcut treaba, iar tonetele au început să se rărească și să […]

Afla mai multe

Absolut incredibil: în 28 de ani, din Iași au migrat 527.000 persoane

Îl mai țineți minte pe Băsescu, atunci când spunea că „în loc să pregătim mecanici auto, tinichigii și ospătari, ne facem filosofi”? Se întâmpla în 2009, iar la momentul respectiv a fost înjurat copios că rescrie programa școlară. E drept, era și an de alegeri prezidențiale, așa că toate discuțiile erau purtate în cheie electorală. […]

Afla mai multe

Comparația bugetelor: cum se cheltuie banii în marile orașe

Un banc mai „deocheat” spunea că pentru o blondă, zăpada este ca și sexul. Nu știe niciodată când va apărea, câți centimetri o să aibă și nici cât va dura. La fiecare sfârșit de an, șefii instituțiilor publice trec prin aceeași dilemă existențială în privința viitorului buget. Indiferent ce se dezbate la televizor, ce se […]

Afla mai multe

Pamflet: Umbra lui Lăcustă la Cozianu. Doi lideri de sindicat pregătiți să lupte contra politicului

De când cu măririle salariilor la bugetari, şefii de sindicate din domeniu au început să aibă oarece activitate. Bineînţeles, tăcuţi atunci când li se tăiau veniturile cu 25%, acum sunt guralivi, părându-li-se că salariile nu cresc aşa de mult pe cât li s-a promis. C-aşa-i sindicalistul român, când i se ia, tace, când i se […]

Afla mai multe

Cum a nimerit Duluţe Brăila. Încolţit de negustori la târgul de ferme scoase la mezat

Adrian Porumboiu, celebrul arbitru de fotbal îmbogăţit în urma afacerilor din domeniul agricol, pare mic copil pe lângă Constantin Duluţe, noua stea a businessului agrar. Născut la Cotnari, prima investiţie a lui Duluţe a fost, fireşte, în sectorul viticol, cumpărând 200 de hectare de podgorie la Avereşti, lângă Huşi. În 2004, a început investiţiile în […]

Afla mai multe

Supraviețuitorii: standul comercial, ca afacere de familie

La începutul anilor ’90, care mai de care se „privatizase”, cum se spunea pe atunci. Deși legea societăților comerciale a fost una dintre primele legi scoase de Parlamentul improvizat de atunci, în fapt fiecare făcea cam cum îl tăia capul. Știa nevastă-ta să facă plăcinte? Luai masa pliantă și te coborai cu ea în fața […]

Afla mai multe

Ctitori de rit nou. Titel Sinescu, meditând la soarta constructorului

Nu există în Iaşi clădire relevantă ca vizibilitate şi notorietate care să nu poartă emblema constructorilor de la Iasicon. De la reabilitarea Palatului Culturii sau a Muzeului Unirii, până la ridicarea Institutului Regional de Oncologie sau cartierului Dream Village, toate sunt rezultatul afacerilor dirijate de Titel Sinescu, unul dintre cei mai importanţi jucători de pe […]

Afla mai multe

Sute de mii de oameni, cu sufletul la gură: creșteri salariale între 70 și 173%

Când Uniunea Europeană și-a deschis porțile pentru a ne primi și pe noi, indicatorii economici ai țării noastre s-au îmbunătățit peste noapte. Creșterea economică a explodat, șomajul aproape a dispărut, leul s-a întărit de ziceai că e beton armat și tot așa. Viața nu a devenit roz grație banilor europeni, deși au avut un oarece […]

Afla mai multe

Vuza trage heblul la „Țesătura”. Continuarea: blocuri și birouri

Printre sutele și miile de mituri ale Greciei antice, apare și povestea unui rege frigian, Midas. La un moment dat, i-a făcut un serviciu zeului Dionysos, care i-a promis să-i îndeplinească orice dorință. Midas n-a găsit altceva mai bun de dorit decât să transforme orice atinge în aur. Zeul i-a împlinit dorința, moment în care […]

Afla mai multe