Sus la cină, sus! Neculai Ciulu, un manager cu viziuni largi, panoramice

Macaralele nu mai râd în soare argintii, mai nou ele sunt folosite pentru a ridica la cer nu blocuri pentru cetăţenii patriei, ci platforma „Dinner in the sky”, o nouă găselniţă numai bună pentru fiţoşii care vor să-i privească pe fraieri de la cât mai mare înălţime. Printre vipurile ieşene care au testat senzaţia îmbucării unei foi de salată şi unui pahar de vin la 50 de metri deasupra solului s-a aflat şi Neculai Ciulu, fostul director economic al clubului Politehnica Iaşi, actualmente manager executiv la un restaurant în mare vogă din urbe. Cât timp a stat suspendat în faţa Palatului Culturii, Ciulu a reuşit să facă o serie de notiţe pe şerveţel.

– Ce tare e să priveşti Iaşul de la înălţime! Merită toţi banii să-l vezi pe Ştefan cel Mare la şaizeci de metri sub tine. Ce piticanie de om, pe bune! Ia să scap nişte sos de muştar peste coroana lui, că prea mi-a făcut zile fripte la orele de istorie. După ce s-au răhăţit în capul lui doar nişte porumbei banali, o să zică mersi că îl picurăm cu asemenea delicatese culinare. Iar Palatul Culturii pare o cutie de chibrituri, zău! Ce chestie, dacă mă întind oleacă peste masă, pot muta acele ceasornicului ăla mare, să dau peste cap tot mecanismul care anunţă ora exactă. Cum zicea băiatul ăla de pe Titanic? I’m the King of the World? Cam aşa mă simt eu acum, după al patrulea pahar de Cabernet servit la bordul acestei nave spaţiale. Dar sper să nu mă duc în bot ca Titanicul. Adică bănuiesc că băieţii ăştia cu macaraua respectă normele de protecţie a muncii la înălţime. De fapt, dacă tot am transmis selfie-ul pe Facebook, restul nu mai contează. Important e că lumea deja m-a văzut că sunt aici, iar like-urile curg ca licoarea în acest pahar de înaltă clasă. Păcat că n-au venit şi băieţii de la Poli să mi se alăture la această masă. Măcar aşa ar fi fost şi ei la înălţimea unui bloc cu 12 etaje. Deocamdată, sunt cam pe la nivelul 2 – 3. Şi nu au nici lift care să-i urce în clasament, tot pe scări gâfâie, săracii. Mda, încep să mă cam plictisesc aici, sus. Cu centurile astea de siguranţă pe mine, parcă aş mânca în maşină sau, mai corect, într-un avion, pe bune. O sută de euro pentru a ronţăi o bucată de şuncă înainte de a sări cu paraşuta, parcă e cam mult, chiar şi pentru disponibilitatea mea de a arunca cu banii în stânga şi-n dreapta. Da, bine că se termină timpul şi coboară şandramaua asta, că deja am îngheţat. Hei, pasărea aia mi-a şutit măslina! Aia e, mai bine mă duc să hrănesc porumbeii în Piaţa Unirii. E mai ieftin!