De când cu pandemia, am redescoperit virtuțile cumpărăturilor de pe lângă casă. Știți și dumneavoastră ideea: cu cât e înghesuiala mai mare, cu atât ai mai multe „șanse” să te prindă flama virusului. La magazinașul nostru de cartier, ouăle sunt 60 de bani, cât și la Profi-ul și Mega-ul de peste drum. Dovleceii sunt 3 lei, față de 2,5 lei, roșiile cam la fel, țigările, evident la același preț. Plus că din când în când, la magazinaș intră de tură când ne luăm noi țigări și tinerica aia roșcată, simpatică și fâșneață. Are verighetă, dar ce-are dacă ceri și o cafea și mai stai 5 minute la o bârfă? Poți bârfi cu casierița de la supermarket? De-aia preferăm micul magazin de cartier. Evident însă, când e vorba de cumpărături serioase, cum ar fi berea, supermarket-ul câștigă detașat și parcă merită să aștepți la semafor. Măcar când e câte o olimpiadă sau vreun campionat european. Așa că azi vom vorbi despre supermarket-uri versus magazinul de cartier. Avantaje și dezavantaje. Ce e de preferat?
Jucării, articole de uz casnic
Iar discuția pleacă de la apropiata deschidere a primului supermarket Jumbo din Iași. După Carrefour, Kaufland, Lidl și alți asemenea, apar și grecii de la Jumbo. Mai e loc și de ei? Aparent, da. Jumbo vine cu altceva. Nu e un supermarket generalist, precum Carrefour sau Kaufland, ci e unul specializat: jucării, articole de uz casnic, decorațiuni interioare, birotică și articole de sezon. Un fel de librărie combinată cu Jysk (uite încă un nume de corporație) și IKEA. E bine, e rău?
Avantajele marilor magazine
Supermarket-ul vine cu avantaje certe. Pentru un produs, să zicem mălaiul de mămăligă, ai 10 mărci dintre care poți alege. Magazinașul nostru, bine garnisit de altfel, oferă doar două. Zece mărci, mai ochioase, mai modeste, mai scumpe ori mai ieftine. Oferă tot soiul de produse de uz curent. Cândva, magazinașul nostru vindea și lipii, nu doar pâine. A renunțat, că nu erau destui clienți pe partea noastră a bulevardului. Acum, pentru lipii, trebuie să mergem la magazinul libanez. Sau la Profi. Supermarket-ul e mai ieftin, ca medie. Nimic mai firesc, pentru că se aprovizionează en gros și poate negocia. Patroana magazinașului nostru nu ia mai mult de două, trei lădițe de roșii. Nu primește nicio reducere de la furnizor. Un supermarket se aprovizionează cu două, trei tone odată. Firesc, va primi reduceri și va putea vinde mai ieftin. Apoi, știți și dumneavoastră cum e. Mergi în ziua de leafă, cumperi tot ce-ți trebuie pentru o lună, iar apoi nu mai ai motive să te duci la magazinul de cartier decât pentru țigări. Sau pentru două doze suplimentare de bere, dacă ai noștri trec mai departe.
Și dezavantajele
Supermarket-urile vin și cu dezavantaje serioase. Unele sunt vizibile și le simțim direct. Cu roșcata de la magazinaș mai poți vorbi să o întrebi de un produs sau altul. Care făină e mai bună pentru cozonac? Ai încercat drojdia? E mai bună aia umedă sau cea uscată? De la cine să ceri lămuriri sincere într-un supermarket? Acestea nu sunt potrivite nici pentru achiziții de natură tehnică, deși poți cumpăra oricând dintr-un supermarket un prăjitor de pâine sau un fier de călcat. E un coșmar dacă achiziționezi un blender care se defectează după două zile. În astfel de situații, nimic nu egalează un magazin specializat. Poți chiar să dai fix de băiatul de la care ai cumpărat blenderul și discuți de la egal la egal, nu cu unul care habar n-are despre ce e vorba.
Profituri babane vs supraviețuire
Există și altă categorie de dezavantaje, dar pe alea nu prea le simțim direct. Cel mai important este efectul distructiv asupra magazinelor mici. Fiecare angajat Jumbo a adus anul trecut companiei-mamă un profit de 150.000 lei. Patroana magazinașului nostru de cartier nici nu visează la un astfel de randament. Nu vinde de 450.000 lei într-un an, cu cele trei fete angajate, darămite să aibă un asemenea profit. E fericită dacă își face un concediu pe an în Grecia și dacă nu are grija banilor de benzină. Trăiește mai bine ca noi, dar nu cu mult. Și, evident, cu mult mai mult stres. De câte ori ați auzit ca Fiscul să cadă pe capul unui supermarket? Dar ia întrebați-o pe doamna din colț! Supermarket-urile asigură profituri mari cu puțini angajați. Iar în jurul lor, nici iarba nu crește. Micile magazine din cartier nu pot rezista concurenței decât dacă au un nucleu dur de clienți fideli. Iar dacă mor, niște oameni vor rămâne fără pâine. Și doar unul din 10 își va găsi loc de muncă la supermarket-ul abia deschis.
La noi sunt în plin oraș
Iar efectul negativ al supermarket-urilor asupra micilor afaceri de familie este principalul motiv pentru care madam Uniune Europeană încearcă să facă oleacă de ordine în activitatea lor. Ați auzit, probabil, nu o dată, că „la ei”, supermarket-urile nu au voie să funcționeze decât la marginea orașelor, în timp ce la noi… E basm. Comisia Europeană nu bagă astfel de interdicții și nici Germania nu are vreo lege care să interzică deschiderea unui Carrefour peste drum de Cancelaria din Berlin. Pur și simplu nu e loc. Singurul motiv pentru care la intrarea în Parlamentul European nu funcționează un Kaufland este acela că nu au avut suficient teren disponibil pentru a-l deschide. Nu există o normă care să o interzică. La noi, după prăbușirea industriei din anii ’90, au existat și încă există platforme industriale cu mult spațiu disponibil. Selgros e deschis pe un teren al fostului CUG. Kaufland din Tudor Vladimirescu, pe un teren al fabricii de bere. Jumbo se va deschide pe platforma Țesătura. Și tot așa. În Europa de Vest nu au avut fabrici atât de aproape de centrul orașelor, că ar fi funcționat hypermarket-uri și acolo.
O explicație
De ce vrea Uniunea Europeană să reglementeze este relația dintre supermarket-uri și micii producători? Și clienți. Se estimează că micii producători europeni pierd anual între 2,5 și 8 miliarde de euro din cauza practicilor comerciale incorecte ale lanțurilor de supermarket-uri. Și e vorba de cifrele cunoscute, pentru că nimeni nu l-a întrebat ceva pe badea Vasile din Comarna, care are o mică livadă de cireși.
Practicile incorecte ale supermarket-urilor sunt multe. Dacă ar fi să le înșirăm pe toate, am scrie un foileton. Din această cauză, ele ne-au îndreptat sp mai cumpăram și de la micile magazine, chiar dacă sunt mai scumpe nițel. La cât mâncăm, dacă o pâine e 2,5 sau 3 lei, parcă nu contează. Fumăm zilnic mai mult decât diferența de preț la pâine pe o lună. Supermarket-urile au obiceiul să plătească târziu marfa cumpărată. Dacă un mic proprietar de moară își vinde toată producția către supermarket, nu l-a prins pe Dumnezeu de un picior. Până plătesc ăia mălaiul, îi vinde Fiscul și casa în contul TVA. Mai grav, dacă cumva morarul se plânge că nu i se plătește marfa, a pus-o, pe românește. Mălaiul lui este mutat imediat mai jos pe raft și scos din pliantul de prezentare, ceea ce duce la noi întârzieri în plată, ba și la returnarea mărfii. „Nu vezi, dom’le, că nimeni nu-ți cumpără păpușoiul?” Și așa, micul producător rămâne cu marfa în brațe. Iar cazul morarului e unul fericit, că făina ține oleacă, pusă la păstrare. Dar badea Vasile, cu cireșile lui, ce face?
Practici incorecte
Încă o „practică incorectă” în termeni europeni. O porcărie, pe românește. Supermarket-ul nu răspunde de marfa deteriorată la transport sau depozitare. Dacă sucul tău natural este ținut în soare o zi pentru că le-a fost lene angajaților supermarket-ului să îl ducă în camera frigorifică, e ghinionul tău. S-a stricat marfa? Asta e. Eu, supermarket, nu ți-o plătesc, chiar dacă e vina mea că s-a stricat. Ia-o înapoi și fă țuică din sucul ăla, dacă mai poți. Obligarea producătorilor să plătească pentru locul pe raft, pentru apariția în pliantele de prezentare, pentru dreptul de a-și instala promoteri în magazine, pentru magazinaj, obligarea lor să acorde reduceri cu atât mai mari cu cât cantitatea aprovizionată este mai mare, sunt tot atâtea practici incorecte. Sau porcării.
Încă nu sunt în vigoare
Acum doi ani, Parlamentul European a adoptat, cu o largă majoritate, noi reguli în privința relației dintre supermarket-uri, producători și cumpărători. Șeful comisiei Parlamentului European de agricultură și dezvoltare rurală, Paolo de Castro a spus la acel moment că „David l-a înfrânt pe Goliat”. S-a grăbit, am zice noi. Normele de combatere a practicilor comerciale incorecte nu sunt încă în vigoare. Oricărei norme i se acordă doi ani pentru punerea în practică, în legislația fiecărei țări membre UE. N-am văzut așa ceva pe ordinea de zi a Parlamentului nostru. Deputații și senatorii par să fie ocupați de cu totul altceva. Cui să-i pese de economia României? Doar dumneavoastră, dragilor.