După cum bine știți, am mai avut noi ocazia să vorbim despre contribuția județelor la PIB-ul României și despre legătura dintre acest indicator și bunăstarea generală. Deși Uniunea Europeană a fost clădită pe ideea unei dezvoltări armonioase a regiunilor, astfel încât diferența dintre cea mai bogată și cea mai săracă să fie minimă, la noi s-a întâmplat taman invers. Dacă în 1993, contribuția Bucureștiului la PIB-ul național era de 14,22%, după aderarea țării noastre la UE, aceasta s-a majorat semnificativ, ajungând în 2014 la 27,88% din PIB. E drept că orice capitală are o puternică forță de atracție, cu atât mai mare cu cât și gradul de descentralizare a statului este mai mic. Iar cum Alexandru Ioan Cuza și-a imaginat o țară centralizată la maxim, în care deciziile să se iau la nivel central, capitala și-a asigurat locul central în economia națională. Poate și de aceea, orașele mai răsărite din provincie au început să caute moduri de desprindere de „epitropia” Bucureștiului. Cum-necum, par chiar să fi reușit. Dintre cele mai active economic zece orașe europene, respectiv dintre cele care au cunoscut cea mai rapidă creștere economică după 2000, patru sunt capitale, iar celelalte șase sunt orașe de provincie din România. Care sunt deci căile prin care un oraș de provincie, secundar, poate deveni atractiv? Ce putem face noi și ce este dator să facă Guvernul pentru a asigura dezvoltarea „provinciei”? Vom vedea împreună.
Studiu pe bune
Un studiu recent al Băncii Mondiale analizează tocmai atractivitatea orașelor secundare, luând din calcul atât opinia subiectivă a locuitorilor, cât și factori economici și sociali obiectivi. Cu alte cuvinte, s-au luat în calcul prezența parcurilor, a cluburilor de noapte, a universităților, șansele de obținere a unui loc de muncă, salariu mediu, nivelul perceput al costului vieții și alte câteva zeci de indicatori de toate felurile. Pe ansamblu, Iașul iese pe un loc destul de onorant în topul atractivității orașelor de provincie. După factorii subiectivi, Cluj-Napoca a ieșit pe primul loc, urmat fiind pe podium de Timișoara și Brașov. Iașul nostru s-a clasat pe locul șase, după Constanța și Sibiu. Totuși, suntem primii pe Moldova. Asta înseamnă, pe scurt, că suntem percepuți ca un oraș interesant, frumușel, în care ar merita să trăiești, mai ales dacă te-ai născut la Bistrița, Vaslui, Giurgiu sau Alexandria.
Locul șase pe țară
Interesantă pentru noi este și poziționarea din punctul de vedere al indicelui de magnetism, calculat nu printr-un sondaj de opinie, ci printr-o analiză riguroasă a cifrei de afaceri pe cap de locuitori, salariului mediu, numărul de studenți, investițiile pe cap de locuitor sau distanța față de București și ușurința de a ajunge în capitală. Clujul, Timișoara, Brașovul și Constanța și-au păstrat pozițiile în topul făcut după percepția subiectivă a românilor. Sibiul de exemplu, a căzut însă pe locul opt. Or fi locuitorii încântați de imaginea publică a orașului, dar oamenii de afaceri n-au fost chiar de aceeași părere. În privința Iașului, poziția este aceeași, a șasea. Cu excepția Bacăului, situat pe locul 14, toate orașele din Moldova se află mult după locul 20 în topul atractivității pentru mediul de afaceri. Altfel spus, Iașul absoarbe cea mai mare parte din tot ce înseamnă investiții în Moldova și este considerat orașul moldovean în care merită cel mai mult să-ți aduci banii. Dacă locul șase pe țară ca atractivitate pentru locuitori este un lucru frumos, dar care nu ține de foame, același loc în topul atractivității pentru investitori poate deschide perspectivele unei viitoare dezvoltări prin care să recuperăm decalajul față de alte orașe.
Preferat de migranți
Pe undeva, această perspectivă pare să se arate deja la orizont. Iașul este al treilea oraș ca număr de imigranți atrași în perioada 2001-2011, după Cluj-Napoca și Timișoara, dar înaintea Constanței sau Brașovului. Deși acestea din urmă sunt mai atractive economic, Iașul primește mai mulți migranți. Cel mai probabil, acest lucru să se datoreze caracterului său de centru universitar tradițional și lipsit de o concurență reală în zona Moldovei. Universitățile din Bacău sau Suceava sunt cel mult echivalente cu cele din Brăila sau Galați, iar dacă un viitor student poate alege, el va prefera învățământul ieșean.
Și din Basarabia
Conform studiului Băncii Mondiale, Iașul a atras în perioada considerată 61.000 de migranți, cu un sfert mai puțini decât Clujul sau Timișoara. Între noi fie vorba, cifra aferentă Iașului este probabil mult subapreciată. Studiul făcut de Banca Mondială a cuprins doar migrația internă, nu și cea externă. Or, Iașul este principalul centru de atracție pentru basarabeni, cam la paritate cu Bucureștiul. Aceasta, deși suntem un oraș de șase ori mai mic decât capitala. Pentru studenții basarabeni însă, suntem mai aproape de casă. Dintre migranții veniți la Iași, 44% au ajuns aici pentru studii. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie să ne culcăm pe o ureche, aplaudându-ne singuri pentru cât de interesanți suntem. În aceeași perioadă, statisticienii au numărat 148.851 de plecări din Iași, respectiv de ieșeni mutați definitiv în alte orașe. Populația rezidentă în oraș a crescut într-un deceniu cu doar 1.500 de locuitori. Practic, migrația internă sau externă și sporul natural abia au compensat numărul celor plecați.
Universitățile sunt cheia
Una peste alta, suntem pe plus, dar nu cu mult. Pentru ca evoluția modestă de până acum să se accentueze pe viitor, administrația locală trebuie să se pună serios pe treabă. Banca Mondială prezintă un fel de rețetă a succesului, existând vreo 5-6 direcții în care Primăria municipiului, Consiliul Județean și celelalte instituții ale statului pot acționa pentru ca Iașul să urce în topul preferințelor investitorilor și a celor dispuși să-și caute altă reședință. Pe lista Băncii Mondiale se află întărirea universităților și a legăturii dintre oferta educațională a acestora și sectorul privat, stimularea prin orice mijloace a activității economice private, investițiile, publice sau private pentru creșterea calității vieții sau înființarea de clustere regionale, care să pună alături experții și investitorii din mai multe județe. Ai mai multe șanse să vină un investitor care face cuie dacă acesta s-a întâlnit într-un astfel de cluster cu un producător local de sârmă.
Planificarea spațială
Conectivitatea este un alt posibil atu pentru un oraș. În lipsa unei autostrăzi, care cine știe când va fi făcută, Aeroportul este singura noastră cale de a ieși în lume, iar dezvoltarea Iașului este legată de cea a aerogării. În fine, planificarea spațială metropolitană este considerată esențială pentru a evita sufocarea orașului între propriile sale limite teritoriale. Mai mult de o treime dintre migranții atrași de Iași nu s-au stabilit în municipiu, ci într-una dintre localitățile învecinate și nu numai. Zona Funcțională Urbană a Iașului depășește limitele Zonei Metropolitane, întinzându-se până la Târgu Frumos spre vest și până la Negrești în sud. Înființarea unei rețele de transport public metropolitan și a unor linii de transport pentru navetiști, cel puțin spre vest și sud devine astfel mai mult decât necesară.
Legislație slabă
Lista de parcurs similară, stabilită de experții Băncii Mondiale pentru Guvern este mai scurtă, dar mai complicată. României îi lipsește o politică urbană națională. România are 320 de orașe din care peste 100 sunt municipii, dar nu există nicio legislație specifică, care să le diferențieze de comune. Degeaba au orașenii alte pretenții din punct de vedere al serviciilor publice, de exemplu, decât locuitorii satelor. Nu există niciun cadru normativ care să le garanteze. Banca Mondială a constatat că în țara noastră nu există nici un program național de dezvoltare a zonelor metropolitane sau o legislație clară pentru acestea. Noi le-am spune că nu există niciun fel de legislație în general, care să privească zonele metropolitante. Zona Iași a fost înființată în 2004, cu promisiunea că va putea aplica pentru obținerea unor finanțări externe. De atunci însă și până acum, nu a apărut nici măcar o ordonanță de urgență care să spună ceva concret despre cum trebuie să funcționeze Zonele metropolitane. Încă au un statut vag, ceva gen ONG. Or, nu poți cere unui ONG să reglementeze traficul de pasageri pe teritoriul mai multor localități. Iar până reușesc să cadă de acord primarii a 4-5 localități asupra unui traseu de microbuz, vine Anul Nou 2020. Lipsesc până și ghidurile și standardele clare pentru autoritățile locale. Fiecare face ce vrea, cum crede de cuvință. Nu că ar fi neapărat rău, dar și când îți vin inspectorii Curții de Conturi sau Finanțelor pe cap și te întreabă de ce ai făcut chestia aia așa și nu altminteri, numai moale nu-ți este ca primar.