Mașinile nu vor mai circula pe strada Smârdan cel puțin șase săptămâni, începând cu data de 2 octombrie. Un tronson de 630 metri, cuprins între str. Sf. Lazăr și str. Barbu Lăutaru, spre Bucșinescu, intră în proces de modernizare, a comunicat Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi. Lucrările sunt estimate că se vor finaliza pe 14 noiembrie.
”Modernizarea străzii Smârdan face parte dintr-un program de lucrări care include şapte artere rutiere importante din municipiu. Vor fi reabilitaţi, în total, 6,1 kilometri de carosabil: str. Smârdan (630 metri), şos. Bârnova (2,9 kilometri), str. Petre Vancea (607 metri), bd. Primăverii (602 metri), str. Moşu (382 metri) şi str. Ogorului (286 metri). Lucrările sunt executate de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA, iar valoarea totală a contractului este de 12.072.482,99 lei, fără TVA”, se mai arată în comunicatul Primăriei.