Teatrul ieşean revine spectaculos în actualitate după trei luni de absenţă motivată de pandemia de coronavirus. Primul care iese la rampă este regizorul Ion Sapdaru, acesta punând în scenă o nouă premieră din cariera sa, Farmazonul din Hârlău. Piesa a fost scrisă şi montată fix în urmă cu 180 de ani de Vasile Alecsandri, fiind o comedie spumoasă în trei acte. Reprezentaţia va avea loc sâmbătă, 6 iunie, urmând a fi difuzată online. Actorii care vor fi pe scenă fac parte din trupa Ateneului Naţional, o echipă tot mai căutată în ultima vreme de Ion Sapdaru pentru montarea unor piese de succes. Rămâne de văzut dacă noul proiect va trece testul publicului în varianta online, deocamdată singura soluţie de a viziona un spectacol de teatru până la redeschiderea sălilor consacrate.
Sapdaru (foto centru, pamflet): Băieţi, după ce terminăm cu Farmazonul din Hârlău, păstrăm măştile pentru o nouă variantă a D’ale Carnavalului