Golul lăsat în inima surorii sale atunci când Denisa Răducu a părăsit această lume poate că nu va fi niciodată umplut, dar Adelina e mai decisă ca oricând în aceste momente. O sursă apropiată a tinerei care e stabilită în Spania a dezvăluit în cadrul unui interviu ce are de gând să facă sora Denisei în memoria ei.
Toţi prietenii, rudele Denisei Răducu, dar mai ales fanii, care nu au uitat-o, se vor bucura enorm când vor afla ce are de gând sora cântăreţei să facă. Ei bine, o sursă apropiată familiei a povestit că Adelina plănuieşte să rămână însărcinată şi vrea ca bebeluşul, indiferent de sexul pe care îl va avea, să poarte numele surorii sale. Astfel, dacă va fi băiat, se va numi Denis, iar dacă va fi fată, desigur, Denisa.
Decizia e o surpriză cu totul şi cu totul neaşteptată, pentru că, înainte ca Denisa Răducu să afle temutul diagnostic, sora ei nu-şi mai dorea să devină mămică.
Luna aceasta, pe 23 noiembrie, se vor împlini patru luni de când Denisa Răducu a murit. Regretata artistă s-a stins în apartamentul ei din Bucureşti, înconjurată de rude cele mai apropiate.
Sursa: cancan.ro