Soluție de avarie: fațada de epocă, interiorul modern

A venit primăvara! Da, știm că știți deja, dar am vrut să v-o mai spunem o dată. Am remarcat venirea indiscutabilă a primăverii atunci când am trecut, zilele trecute, pe lângă Filarmonică și am constatat că a înflorit Paulownia tomentosa. O știți sigur. I se mai spune arborele prințesei sau arborele pagodei, iar în Iași până acum câțiva ani erau câteva exemplare în grădina botanică și o plantație la Movileni. Copacul crește foarte repede, așa că e rentabil ca materie primă în industria mobilei. Cum necum, aduse de vânt, niște semințe au ajuns și pe șantierul abandonat al Filarmonicii, au încolțit, iar pe urmă copacii au făcut ce știu ei mai bine: au crescut ca Făt-Frumos. Acum, printre schele, în spatele panourilor metalice, s-a format o adevărată grădină botanică. Nu mai intrăm în detalii, pentru că le știți: din lipsă de bani, proiectul de reabilitare a întregului ansamblu de clădiri de la Filarmonică nu s-a mai terminat. Dar nu despre ce nu s-a făcut vom vorbi azi, ci despre ce s-a făcut. Și, mai ales, despre ce s-ar putea face: ieftin și rapid.

La Belle Epoque
Cea mai complexă lucrare la Filarmonică a fost restaurarea Casei Balș, cea din dreptul statuii lui Miron Costin. Cea mai simplă a fost corpul 3B de pe Stroescu. La prima, s-a păstrat fiecare cărămidă. La a doua, nu. Asta întrucât clădirile de pe Stroescu nu au o valoare istorică propriu-zisă, fiind simple corpuri administrative. Doar fațadele, realizate în stilul clasic ieșean din La Belle Epoque, prezintă un oarece interes. Ca urmare, fațada a fost păstrată și renovată, iar restul clădirii a fost demolat și reconstruit rapid, pe structură metalică. Avantajele acestui mod de lucru sunt enorme. Costurile sunt de până la 5 ori mai mici decât al restaurării unei clădiri întregi, iar viteza de lucru este de cel puțin trei ori mai mare.

Doar fațadele
De ce spunem asta? Pentru că exact așa s-a făcut în alte părți, pentru a conserva aspectul vechi, fără a face rabat de la modernitate. Într-o vizită la Botoșani, un prieten cu care ieșisem la o bere ne povestea indignat cum primăria lor a refăcut doar fațadele caselor din centrul vechi, iar interiorul și structura de rezistență le-a lăsat cum erau. Dacă aveți vreodată drum prin Botoșani, vă recomandăm centrul vechi pentru că este efectiv splendid. Visul oricărui turist îndrăgostit de arhitectura veche. În patru ani de lucru, cu un mizilic de 7,6 milioane de euro au fost reabilitate, renovate sau restaurate 18 clădiri monument istoric din Centrul Vechi, aflate în proprietatea municipalității botoșănene. În aceeași bani a intrat și pavajul din piatră cubică, băncile, copacii și ce s-a mai făcut acolo. Au fost restaurate cap-coadă doar clădirile izolate, iar la cele grupate, cum sunt la noi cele de pe Cuza Vodă, s-a refăcut doar fațada. Pentru turist e suficient și nici măcar nu este nevoie să deranjezi chiriașii. După cum bine se știe, tocmai prezența chiriașilor din casele de pe Cuza Vodă și faptul că aceștia refuză să se mute pe durata lucrărilor au fost motivele invocate de municipalitatea noastră când s-a pus problema reabilitării centrului vechi. Prietenul nostru era revoltat și de faptul că au fost renovate doar 18 din cele 60 de clădiri monument istoric din Botoșani. Ce era să-i spunem? Că la noi nici măcar nu au fost numărate, măcar?

Și în Ardeal
Ca să fim sinceri, am vorbit de Botoșani din patriotism local. Ar fi trebuit să începem cu Oradea, care este modelul de bune practici în acest domeniu pentru întreaga Românie. Primarii din Brașov sau Cluj-Napoca, unde centrele istorice au fost renovate chiar foarte bine, după gusturile noastre, pot lua lecții de la Oradea, unde acest lucru s-a făcut la superlativ. Cu albumele foto ale Budapestei sau Vienei în față, orașe cu care Oradea seamănă din punct de vedere arhitectural și luând în calcul experiența acestora în domeniu, orădenii s-au apucat de treabă, reabilitând Piața Unirii. A durat doi ani mari și lați, lucrându-se în ritm alert pentru a limita disconfortul șoferilor. Nu de alta, dar la ei Piața Unirii este circulată ca Podu Roș la noi. În doi ani așadar, cu doar 5 milioane de euro, bani europeni de altfel, Oradea a realizat o adevărată bijuterie. Viteza și prețul au aceeași explicație: facem fațada, iar restul rămâne în grija proprietarului pentru viitor. Simplu și eficient. Oare de ce nu se face și la noi?