Ieşeanca Simona Gherghe, care devenise aproape la fel de longevivă pe sticla televiziunii ca şi Andreea Marin, a anunţat, în sfârşit, renunţarea la realizarea emisiunii Acces Direct. „Misiunea mea la Acces Direct s-a încheiat. Decizia îmi aparţine în totalitate şi vine după multe nopţi de nesomn”, a declarat Gherghe pe pagina sa de Facebook. Insomniile Simonei vor continua probabil şi în perioada următoare pentru că aceasta se pregăteşte să prezinte împreună cu Dan Negru ediţia din acest an a Festivalului de la Mamaia, organizată în perioada 5 – 8 septembrie. Prin urmare, viitorul în showbiz nu pare a fi atât de negru pentru Simona Gherghe, mai ales că umblă zvonuri privind o ofertă tentantă de la Kanal D.
Gherghe (foto, pamflet): Apropo de proiectul meu de la Mamaia, sper să fiu pe val la festival!