Cum urci Copoul, între blocul Habitat Proiect și sediul Academiei, se află o clădire veche, cu o inscripție ciudată: „Școala de fii de militari”. E una dintre clădirile ce formează ansamblul cunoscut îndeobște drept „Spitalul Militar”. Ansamblu cunoscut și nu prea. Cu excepția celor care au ghinionul de a avea nevoie de un medic și care sunt trimiși acolo, ieșenii nu știu mare lucru despre acest spital. De „Sf. Spiridon” a auzit toată lumea. „Socola” este intrată de-a dreptul în folclor și în bancuri. Până și de Spitalul CFR știe aproape oricine s-a plimbat măcar pe Copou. Spitalul Militar este însă un fel de insulă în mijlocul Copoului, precum insula Tabor în mijlocul oceanului. Părăsită și aproape necunoscută publicului. Despre această insulă din memoria colectivă a ieșenilor vom vorbi și noi astăzi.
De la Lăpușneanu
Când a mutat capitala la Iași, Alexandru Lăpușneanu nu a fost mulțumit de curtea domnească din locul unde se află azi Palatul Culturii. Suspicios din fire, ca să nu spunem de-a dreptul paranoic, domnitorul nu se simțea bine acolo. Era chiar în centrul unui oraș nefortificat, în calea tătarilor, turcilor sau polonezilor și incendiată periodic de năvălitori. Așa că a hotărât să-și construiască alt palat, în afara orașului, dincolo de bariera Podului Verde. Adică în Copou. Curtea zidită de Lăpușneanu a durat cât domnia lui și nici măcar atât, fiind abandonată chiar de voievod. În a doua sa domnie, a preferat să locuiască în cetatea Hotinului, mult mai puternică și aproape de necucerit. De curtea din Copou s-a ales praful și pulberea. Singura sa influență asupra istoriei Iașului a fost faptul că a deschis drumul construirii de case și curți în Copou. De la Lăpușneanu datează imaginea Copoului de zonă rezidențială prin excelență.
Straja Pământească
Curțile ruinate au trecut dintr-o mână într-alta, unele acareturi fiind folosite de câte vreun boier. Pe la începutul secolului al XIX-lea, se aflau în mâinile logofătului Costache Sturdza, fiul lui Ioniță Sandu Sturdza, primul domn pământean din Moldova de după domniile fanariote. Aici și-a construit logofătul o curte mai mare și mai frumoasă decât a Cantacuzinilor de la vale sau decât a boierului Canta, de peste drum. Nu știm cât s-a bucurat de ea, dar nu prea mult. În Iașul ocupat de ruși în urma unuia dintre multele războaie cu turcii, a fost înființată în 1830 Straja Pământească. Cei 1.480 de oameni ai acestei străji au fost primii soldați moldoveni după mai bine de un secol în care turcii ne interziseseră să avem trupe proprii. E drept, rușii au înființat Straja doar ca să aibă la îndemână nu o armată, ci un fel de poliție locală supusă. Iar cazarma străjii a fost amenajată în curțile lui Costache Sturdza. Era singura clădire din Iași suficient de mare pentru a găzdui câteva sute de oameni. Palatul Oștirii, actualul sediu al garnizoanei ieșene, nu era construit încă.
Prima școală militară
După 1845, când a început construirea Palatului Oștirii, în clădirea centrală a complexului a fost înființată prima școală militară din Moldova. „Școala de fii de militari” a fost înființată în 1872. Pe urmă, i s-a spus mai simplu, Liceul Militar. Printre absolvenți s-a numărat și Constantin Sănătescu, numit de regele Mihai prim-ministru al României, la 23 august 1944. Școala nu era însă destinată exclusiv militarilor. Au învățat aici Henri Coandă sau scriitorii Emil Gârleanu și Jean Bart. Dar să nu divagăm.
Și un spital militar
În spatele garnizoanei a fost construit, firesc, și un spital militar. De fapt, nu chiar firesc. Inițial, soldații bolnavi erau internați la „Sf. Spiridon”, singurul spital ieșean din acea vreme. A trebuit să vină un neamț care să pună ordine în această problemă. Pe neamțul ăla îl chema Jacob Czihak și, la doar 31 de ani, era colonel în armata rusă. De acolo, a fost mutat în fruntea serviciului medical al tinerei armate moldovenești. Acest Czihak a fost cel care s-a dat peste cap pentru a amenaja un spital militar în hanul de lângă curtea lui Costache Sturdza și de aceea instituția medicală ieșeană poartă acest nume ciudat. Tot Czihak a înființat și Societatea de Medici și Naturaliști, ca centru de învățământ și cercetare medicală militară. Ambele au luat naștere în 1831. Din 1847, medicii și asistenții au început să poarte uniformă militară, ca să fie clară natura spitalului. În 1860, Czihac a părăsit Iașul pentru a se întoarce definitiv în Germania, nu înainte de a întocmi primul manual de medicină militară din România. A lăsat în urmă un spital de 100 de paturi ce avea să joace un rol imens în ambele războaie mondiale.
Pentru răniții francezi
În primul război mondial, Spitalul Militar a fost cel mai important centru medical din Iașul care rămăsese inima României. Puțini răniți români au ajuns însă să fie tratați aici. Spitalul fusese rezervat pentru personalul misiunii militare franceze. Ofițerii francezi fuseseră încartiruiți în clădirile aflate peste drum de casa unde locuia generalul Henri Mathias Berthelot, iar soldații răniți erau tratați în spital. La o mansardă, într-o cameră mică și întunecoasă a reușit să-și găsească loc și George Enescu. Din păcate, nicio placă memorială nu amintește acest lucru azi.
![\"\"](\"https://www.ieseanul.com/wp-content/uploads/2019/08/spital_militar_1.jpg\")
Fabrică de medici militari
În al doilea război mondial, Spitalul Militar ieșean a devenit spitalul interior cel mai apropiat de linia frontului, dar și o veritabilă fabrică de medici militari. Încă din 1892 fusese înființat un Institut Medico-Militar ce funcționa într-una dintre clădirile spitalului. Mulți medici pregătiți aici aveau să-și lase oasele la Stalingrad sau la Cotul Donului, alături de zeci de mii de soldați.
Glorie și decădere
Finalul războiului aproape că a dus la desființarea spitalului. În 1943, odată cu apropierea frontului, școala militară a fost evacuată la Craiova, fără a mai reveni vreodată la Iași. A fost desființată în 1948, când s-a pus problema desființării și a spitalului. Prea erau acolo mulți medici decorați pentru fapte de eroism din războiul împotriva sovieticilor. Era un „cuib al reacțiunii”, cum se spunea pe atunci. Totuși, spitalul a supraviețuit. Ar fi fost absurd să fie desființat, dată fiind valoarea personalului medical. Oricât era comunismul de aberant, nu putea pretinde să trimită un sculer-matrițer sau un oțelar în sala de operații. Iar spitalul nu doar că a supraviețuit, dar a devenit cel mai „vânat” spital din Iași. Rezervat aproape exclusiv nomenclaturiștilor, spitalul s-a bucurat de atenția regimului, fiind dotat cu aparatură de ultimă generație. Era un fel de Spital Elias bucureștean mutat pe malurile Bahluiului. O parte din această glorie s-a topit după 1989, pe măsură ce timpul și-a lăsat tot mai mult amprenta asupra clădirilor ce compun spitalul și pe măsură ce trupele din garnizoana ieșeană au devenit tot mai puțin numeroase.
Fondatorul spitalului, medicul șef al Străjii pământești:
Iacob Czihak, fondatorul Spitalului Militar din Iași, s-a născut pe 19 august 1800 la Aschaffenburg în Bavaria.
– La 18 ani, în noiembrie 1818, a început studiile medicale la Universitatea din Heidelberg
– În 1824, a obținut titlul de doctor, iar în 1825 i s-a eliberat diploma de doctor
– În 1826, a obținut prima slujbă de stat
– În 1828, la izbucnirea războiului ruso-turc, a fost angajat ca stab – doctor
– Un documentul datat 26 octombrie 1831 atesta deja funcționarea spitalului. Prin acest act, doctorul I. Czihak, medicul șef al Străjii pământești, a solicitat sume de bani pentru întreținerea spitalului, peste cele prevăzute inițial, ținând cont de nevoile reale
– În același timp nu trebuie uitate celelalte atribuțiuni pe care le-a avut I. Czihak în aceeași perioadă la Iași:
• secretar I al Societății Medicilor și Naturaliștilor din Iași, al cărei fondator a fost (1830)
• chirurg al orașului Iași (până în 1840)
• profesor de istorie naturală la Academia Mihăileană (Cursul de istorie naturală în limba română editat în 1835).
– Iacob Czihak este și autorul unui manual care a apărut în 1860 și continea 84 de pagini, în limba română, cu caracter chirilic. Cuprindea 12 tabele litografice, totalizând 58 figuri explicative. El se numea „Manual pentru învățătura soldaților din compania sanitară a oastei moldo-române, cu XII tabele si 58 de figuri, compus din ordinul stabului general, de Czihak Iacob Dr. colonel”
– Cu predarea acestui manual (1860) pare că s-a încheiat activitatea lui Czihak ca medic militar în Moldova. Era un om bătrân. Se ridicau atunci alți oameni, tineri, capabili, energici, care mergeau în pas cu vremea lor. Era timpul lui C. Davila. În noiembrie 1862, Czihak a părăsit definitiv Moldova și s-a stabilit la Aschaffenburg.
– S-a stins din viață la 29 noiembrie 1888, în vârstă de 88 de ani. Au rămas, însă, veșnice ctitoriile sale: Spitalul Militar din Iași, Societatea de Medici și Naturaliști din Iași, Manualul de instrucție al soldaților sanitari, Manualul de istorie naturală de la Academia Mihăileană etc.
(sursa: www.smuis.ro)