Romanul „Cu mâinile legate” scris de jurnalistul şi scenaristul ieşean Adrian Onciu prinde tot mai mult la publicul cititor. După lansarea de la Iaşi care s-a bucurat de o audienţă impresionantă, a urmat un nou eveniment promoţional, de data asta petrecut la Bucureşti, în compania vedetei Toni Grecu, creatorul grupului Divertis, partener cu Adrian Onciu în ale scenaristicii. Ulterior, scriitorul ieşean a participat la numeroase emisiuni şi interviuri, fiind abordat şi de cititori, experienţe din care a extras câteva pasaje interesante, expuse pe contul său de Facebook. De pildă, Onciu a scris amuzat: ”O domnişoară din Bârlad m-a întrebat pe Facebook dacă scenele erotice din carte sunt doar rodul fanteziei mele”. De asemenea, la Antena 3, la întrebarea jurnalistei Oana Portase care n-a mai încăput la montaj ”Aveți vreun obicei, o rutină atunci când vă apucați de scris?”, lui Onciu i-ar fi plăcut să-i răspundă că „scrie în pielea goală, undeva la soare”. Dom’le, cam mult sex pentru un thriller care, teoretic, ar trebui să te bage în sperieţi!
Onciu (stânga, pamflet): Toni, o vezi pe tipa aia din public? Pare genul căruia îi place să citească cu mâinile legate în cătuşe roz şi folosind biciul ca semn de carte