Cunoscuta actriță Daniela Nane a luat o atitudine fermă pe contul său de Facebook la adresa cel puțin ciudatelor panouri publicitare apărute în București și Iași prin care se face un soi de omagiu medicilor aflați în luptă cu covidul. Imaginile sunt controversate, înfățișând ființe de natură extraterestră care imită simbolurile religioase, având ca aură imaginea coronavirusului și ținând în mână stetoscoape și recipienți cu săpun lichid. „Până aici! Mi se pare odioasă această faptă și știu că vine un moment când cei care au contribuit la asta vor plăti greu blasfemia. Până atunci, cer instituțiilor abilitate să înlăture de urgență aceste mizerii din oraș. Și să nu credeți că ne țineți ocupați cu asta, ca să vi se voteze fărădeLEGEA, suntem cu ochii pe voi!”, a izbucnit Daniela Nane pe Facebook, atrâgându-și solidaritatea a numeroși fani.
Nane (foto, pamflet): Oripilată de campania publicitară clar blasfemică la adresa religiei, m-am refugiat în arta abstractă. Măcar aici crezi cu tărie în tot ce-ți predică ghidul