Se spune că nu există atei atunci când se prăbușește avionul. Cum zice românul, omul care se îneacă, se agață și de un fir de pai. Epidemia din jurul nostru reprezintă unul dintre aceste momente, în care omul deznădăjduiește și își pierde încrederea în autorități, în medici și în forțele proprii. Iar în astfel de momente, mai mult ca de obicei, omul se întoarce spre Dumnezeu. Nu intrăm în eterna polemică dintre credincioși și atei. Dacă omul capătă încredere în sine făcându-și cruce, scuipând peste umăr, stând într-un picior, îmbătându-se clește sau citindu-l pe Darwin, atunci, de ce nu? Într-un astfel de context am văzut, zilele trecute, cum moaștele Sfintei Parascheva au fost scoase din Mitropolie pentru a fi purtate prin județele Botoșani și Neamț. E un act rarisim, ceea ce arată și seriozitatea cu care privește Biserica epidemia cu care ne confruntăm azi. În aproape 400 de ani de când au fost aduse la Iași, moaștele sfintei Parascheva au mai fost scoase din Mitropolie de doar trei ori. Acum e a patra oară și, de fapt, doar a doua oară când sunt folosite pentru a implora ajutorul divin. În ce context au mai părăsit Mitropolia, vom vedea și noi azi.
Cumpărate de la Constantinopol
Se știe că moaștele Sfintei Parascheva au fost aduse la Iași de către domnitorul Vasile Lupu, în anul 1641, fiind cumpărate pe bani grei de la Patriarhia Constantinopolului. De atunci cuvioasa a devenit ocrotitoarea întregii Moldove. Legenda spune că moaștele ar fi intacte și neatinse. E doar legendă. Îi lipsesc tălpile, care au rămas la Constantinopol, aflându-se azi în biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena” din Istanbul. O altă legendă spune că totuși, părți din moaște ar mai fi fost luate în timp, o mână aflându-se de exemplu la o biserică din județul Neamț. Aici e vorba de o confuzie între cuvioasa Parascheva, sfânta „noastră” și mucenița Parascheva, care a trăit prin sec. III-IV, în Grecia. Domnitorul Vasile Lupu a interzis orice desfacere a moaștelor în părticele. Pentru voievodul „cu hire mai mult împărătească decât domnească”, era prea mult și faptul că nu putuse primi și tălpile. Tradiția spune că moaștele au fost sigilate chiar în 1641, pe giulgiul în care sunt învelite fiind scris „Blestemat să fie cel care va împrăștia vreodată Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva”.
De ce vorbim de acest blestem? Pentru că el explică de ce moaștele nu sunt scoase din curtea Mitropoliei decât în cazuri extreme. Cuvântul „a împrăștia” înseamnă atât „a dezmembra”, cât și „a duce în diferite locuri”, „a se pierde”. Iar acest „a duce în diferite locuri” este sensul care a făcut ca moaștele să rămână aici. Totuși, ele au fost scoase de trei ori. Când?
De la Trei Ierarhi la Mitropolie
Prima oară, a fost în 1884, la aproape 250 de ani de când veniseră la Iași. Dar a fost vorba de o mutare „administrativă”, ca să spunem așa. Se făceau reparații la mănăstirea Trei Ierarhi, unde stăteau neclintite de pe vremea lui Lăpușneanu. Au fost mutate în paraclisul mănăstirii, urmând să fie mutate în Mitropolia actuală, aflată în construcție. În 1888, un incendiu puternic a lovit Iașul, unii apreciind că a fost vorba de supărarea sfintei pentru că fusese scoasă din Trei Ierarhi și pentru că se dorea mutarea în altă biserică. Totuși, un an mai târziu, moaștele ajung acolo unde le știm și acum. Totuși, nu a putut fi vorba de o „împrăștiere” a moaștelor, cu orice sens ar fi folosit cuvântul.
În Ilfov și București
Până la următoarea mutare, aveau să mai treacă doar 55 de ani. În primăvara lui 1944, România începea să piardă războiul. Rușii reintraseră în Moldova, iar Iașul ajungea în linia întâi a frontului. Sălbăticia soldaților sovietici era bine cunoscută. Lipsa lor de respect față de cele sfinte, de asemenea. Exista riscul real ca moaștele să fie distruse de soldații sovietici, după ce aceștia ar fi cucerit Iașul. N-ar fi fost prima dată când bolșevicii făceau așa ceva. Atunci s-a luat decizia ca moaștele să fie mutate la mănăstirea Turnu din eparhia Râmnicului, unde fuseseră duse deja moaștele sf. Ioan cel Nou de la Suceava. Moaștele nu au ajuns însă la Turnu, ci la mănăstirea Samurcășești din Ilfov. Mutarea a fost făcută în martie 1944. Trei luni mai târziu, Iașul era bombardat sălbatic. O bombă a căzut pe treptele unei biserici din Păcurari. E vorba tocmai de biserica Sf. Parascheva. Moaștele aveau să fie mutate de la Samurcășești la catedrala patriarhală din București pe 27 octombrie 1944. Vremea era mohorâtă și rece, dar cortegiul a fost însoțit de sute de mii de oameni. Pe 26 noiembrie, erau readuse la Iași.
Se murea de foame
Aveau să fie scoase din mitropolie din nou, trei ani mai târziu. De data aceasta, la cererea credincioșilor. Războiul afectase puternic Moldova, dar nici pacea nu era ușoară. Câmpurile erau pline de proiectile neexplodate și mine îngropate în pământ. În zonele prin care trecuse frontul, au fost interzise lucrările agricole, pentru ca plugul să nu lovească vreo bombă. Seceta a lovit puternic Moldova în 1946. Și pentru că nu era destul, armata sovietică de ocupație trebuia hrănită. Nu că nu jefuia oricum. Seceta și jaful au dus la marea foamete din 1946-1947. E menționată doar ca o notă de subsol în manualele de istorie, dar a fost groaznică. Pe străzile Iașului se murea literalmente de foame, iar sute de mii de moldoveni au fugit în alte zone ale țării. Atunci oamenii au cerut, iar ierarhii au ascultat. Moaștele sfintei au fost scoase din Mitropolie, iar timp de două luni au fost purtate pe umerii credincioșilor până în județele Vaslui, Roman, Bacău, Baia și Neamț de atunci. Legenda spune că în satele prin care trecea cortegiul, a doua zi începea să plouă.
