Primarul comunei Lețcani, Stelian Turcu, pare a-și fi asigurat poziția de președinte al Ligii Aleșilor Locali PNL din județul Iași. Ingredientul de bază al acestei reușite pare a fi ospitalitatea edilului față de colegii de partid, tradusă în ședințe organizate într-o cârciumă din comună. O spune chiar consilierul județean Ovidiu Pricope, foarte încântat de locația în care liberalii pun la cale viitoarele acțiuni de partid. „Casa Turcu din comuna ieșeană Lețcani, este o gazdă liberală deosebit de importantă. Aici s-au stabilit detaliile în vederea pregătirii Conferinței Județene a Ligii Aleșilor Locali din weekend-ul viitor. Stelian Turcu, este și va fi liderul Aleșilor județului Iași!”, a scris emoționat Pricope pe pagina sa de socializare, strecurând vreo două virgule între subiect și predicat. Evident, să tot faci ședințe la o țuiculiță și niște purceluși la proțap, că doar Turcu plătește!
Pricope (cel cărunt, din stânga, pamflet): Stimați colegi, vă rog să vă expuneți repede punctele de vedere, că la unșpe se închide bucătăria, pardon, ședința!