Pe vremuri, se spunea că din armată te întorci bărbat. Iar diversele „aventuri” din perioada stagiului militar reprezentau un subiect comun de conversație la o bere. Așa cum englezii vorbesc despre vreme, atunci când nu au alt subiect la îndemână, așa și românii vorbeau despre diverșii pe care îi avuseseră colegi sau superiori în armată. Iar dacă la masă, cu halba în mână, era și o femeie, aceasta nu era nicicum exclusă din conversație. Și ea avea de povestit, pentru că, mult timp, armata a fost obligatorie pentru toți cetățenii României socialiste, bărbați și femei. Singura diferență era că femeile învățau să tragă cu pușca în paralel cu studiile, o zi pe săptămână, timp de trei ani, fără a fi băgate efectiv într-o cazarmă. Din 2007 încoace, armata nu mai e obligatorie, bazându-se exclusiv pe voluntariat. Și numărul femeilor înrolate sub drapel a scăzut semnificativ, deși, s-o recunoaștem, unei femei uniforma îi stă bine. Că veni vorba, cum ajung azi femeile să urmeze o carieră militară?
Încă o raritate
Armata română este probabil cea mai masculină din Europa. În medie, într-o armată modernă, personalul feminin reprezintă cam 25-30% din total. Teoretic, noi stăm binișor, procentul ridicându-se la 17%. Da, doar că 17% reprezintă procentul din întreg personalul angajat în armată, inclusiv în munci de birou, precum contabilitatea sau secretariatul. Când vine vorba de personal operativ, adică de soldații noștri trimiși prin Afganistan sau de cei pe care îi vedeți la defilări, procentul este de doar 5%. Femeile sunt o raritate în armata română. De ce asta?
Prejudecăți
În principal, din tradiționalism. Șefii din armată sunt în majoritate bărbați. Iar bărbatul român este misogin din naștere. Există încă opinii de genul celei că armata nu este pentru femei. De, femeia e fragilă și delicată, nu? Or, echipamentul unui soldat constă în pistol, pușcă, muniție, rații de hrană, gamelă, cască, vestă antiglonț, eventual și vreun aruncător de grenade. Doar vesta antiglonț are 18 kg. Totalul trece de 30 kg. Dacă cumva e rănit vreun soldat bărbat, ce va face femeia? Poate să-l care în cârcă, pe lângă echipamentul propriu? Apoi, într-o bază militară trebuie băi și dormitoare separate, deci o bătaie de cap în plus. Apoi, ce te faci când femeia e pe ciclu? Dacă toate femeile-soldat dintr-o escadrilă au ciclul în același timp, cum mai zboară elicopterele? Nu râdeți, fix problema asta a fost ridicată de un deștept din Ministerul Apărării, atunci când instituția a fost sancționată pentru discriminare.
Contraexemple
Evident, genul ăsta de argumente sunt aberante. În timpul celui de-al doilea război mondial, sovieticii au avut batalioane întregi de femei, de care nemții se temeau mai ceva decât de siberieni. Rușii nu și-au pus problema că batalionul ar putea fi scos din luptă de ciclul lunar. Și, dacă ne gândim bine, nici pe Ecaterina Teodoroiu a noastră n-a întrebat-o nimeni cum se descurcă cu tampoanele. Iar, la urma urmei, sunt poziții în armat în care o femeie este chiar de preferat unui bărbat. De exemplu în unitățile de blindate. Locul e strâmt, iar o femeie încape mai bine în lăcașul mitraliorului, ochitorului sau mecanicului conductor.
Decizie a instanței
Ca urmare, în instituțiile noastre de învățământ militar au făcut mult timp o segregare artificială, numărul de locuri alocat femeilor fiind de cinci ori mai mic decât cel destinat bărbaților. De exemplu, în anul școlar universitar 2014-2015, la Academia Forțelor Terestre de la Sibiu au fost disponibile 125 de locuri pentru băieți și doar 32 pentru fete. De ce 32 și nu 25 sau 40? Asta, până de curând, când o decizie a Curții de Apel București a silit ministerul să-și reconsidere poziția și argumentele, iar segregarea a fost desființată. Culmea, această segregare fusese introdusă abia după ce armata n-a mai fost obligatorie. Până în 2008, nu se făcea nicio diferență de gen în învățământul militar.
Primul pas
Bun, dar ce ar avea de făcut o tânără care vrea să urmeze o carieră militară? În România există șase universități, academii și institute militare cu vreo 900 de locuri și 7 școli de maiștri militari și subofițeri, cu vreo 1.300 de locuri disponibile, la care se adaugă școlile de aplicații ale armelor și centrele de instruire. Primul drum trebuie făcut la biroul de informare-recrutare județean. Cel de la Iași este chiar în spatele Mitropoliei. Dacă tânăra îndeplinește criteriile generale de recrutare și trece de vizita medicală, va primi informațiile necesare pentru întocmirea dosarului de candidat. Aceasta, după susținerea unui interviu, care are caracter eliminatoriu. În general, acesta are rolul de a nu permite oricărui psihopat să primească o armă și, totodată, de a îndruma candidatul spre arma care i se potrivește.
Probele
După această fază, urmează selecția, organizată într-unul dintre centrele MApN din Alba Iulia, Breaza și Câmpulung Moldovenesc. Selecția durează o zi sau două, în funcție de armă și de instituția de învățământ dorită. Aici se dă o probă psihologică, constând într-un test de inteligență, un chestionar de personalitate și o probă de grup, care să evalueze aptitudinile de lider. Poate vrei tu să fii ofițer, dar dacă nu ai față, ghinion. Urmează admiterea, unde de regulă concurența este foarte dură. De proba fizică, aceeași indiferent de sex, trece majoritatea candidaților. Ca urmare, la proba scrisă ajung măcar 5-6 candidați pe un loc. Există și o a doua variantă, totuși, cea de soldat profesionist. Pentru gradul de soldat nu se dă examen, ci doar proba fizică. Odată trecută aceasta, timp de 3-5 luni se urmează pregătirea dintr-un centru de instrucție. Pe urmă, te așteaptă Afganistanul.