Scurtă istorie a tramvaiului ieșean: pe unde circulau vagoanele acum 100 de ani, harta liniilor era complet diferită

Nostalgia este probabil unul dintre cele mai umane sentimente pe care le putem manifesta. Nu cunoaștem om care să nu-și amintească cu drag de cum era „pe vremea lui”, asta înseamnând de regulă prima tinerețe, între 20 și 30 de ani. Când aveam noi înșine 20 de ani, câștigam cât să nu murim de foame, fumam cele mai „penale” țigări posibile, iar berea ne-o permiteam doar în ziua de leafă, dar ce fain era! Știți și dumneavoastră cum e senzația asta. Iar multe dintre amintirile ieșenilor sunt legate, într-un fel sau altul, de tramvai, cea mai constantă prezență edilitară din viața noastră. Fie ne-am jucat pe vreun șantier de montare a noilor linii din cartier, fie am mers la școală pe tampoane sau agățați de scară, fie ni s-au intersectat privirile cu ale vreunei fete ce ne-a rămas în inimă, chiar dacă nu am revăzut-o niciodată. Așa că despre tramvaie vom vorbi și noi azi. Despre locurile pe unde au trecut cândva tramvaie, iar acum e doar asfalt, fără cele două dungi subțiri de oțel.

Platformă pentru marfă
Se știe că tramvaiul a apărut la Iași, la începutul sec. XX, dintr-o necesitate pur economică. Nu atât din necesitatea de a asigura un transport public accesibil, deși a fost și acesta un factor, ci din plângerile și cererile negustorilor ieșeni. De asta, în legea promulgată de regele Carol I în 1898, privind înființarea transportului cu tramvaiul în Iași, primele trasee au fost justificate 100% economic. Traseele date în funcțiune în 1901 mergeau pe rutele 1 Gară – Târgu Cucu – Nicolina – Socola, 1 barat Copou – Piața Unirii, 2 Păcurari – Piața Unirii, 3 Gară – Târgu Cucu – Abator și 4 Târgu Cucu – Sărărie. Liniile de pe Copou și Sărărie erau unite printr-o linie de serviciu, în zona Triumf de azi, necesară în caz de avarii. Nu de alta, dar linia de pe Sărărie era simplă, iar un tramvai defect ar fi blocat tot traseul. În caz de ceva, el putea fi tras pe linia secundară și apoi coborât spre Copou. Ce aveau în comun aceste trasee? Pe scurt, evreii, care pe atunci reprezentau 40% din populația Iașului. Păcurariul, Socola și Târgu Cucu erau cartiere eminamente evreiești, pline de dughene de tot soiul. Dughene care trebuiau aprovizionate cu marfă, iar tramvaiul era un mijloc de transport suficient de ieftin. De altfel, primul tramvai care a circulat prin Iași a urmat traseul Gară – Târgu Cucu și avea atașat de vagonul de călători o platformă pentru baloturile cu marfă.

Hartă schimbată
Justificarea economică a scăzut în timp, pe măsură ce au apărut și alte mijloace de transport, iar populația Iașului a început să crească. Calculele pentru înființarea sau desființarea traseelor de tramvai nu au mai fost gândite în tone-kilometri, ci pasageri-kilometri. Schimbările s-au făcut lent, multe linii devenite aproape inutile fiind menținute în funcțiune până târziu, în anii ’70-’80. Nu știm dacă era vorba de nostalgie sau pur și simplu de costurile implicate de scoaterea șinelor și înlocuirea pietrei cubice cu asfalt. Dar anii ’60 au reprezentat momentul de început al schimbării radicale a rețelei ieșene de tramvai, continuat până la începutul anilor ’80, când criza sistemică a comunismului a dus la blocarea a numeroase investiții. De fapt, harta actuală a traseelor de tramvai nu mai seamănă decât în linii vagi cu cea inițială.

Modificări tehnice
În 1962, linia de tramvai ce trecea prin Piața Unirii, spre a urca Copoul, a fost desființată. Timp de 7 ani, a funcționat un rond, lângă piața Dimitrov, unde se întâlneau liniile dinspre Copou și Păcurari. În 1969, linia de tramvai de pe ce ar fi acum bulevardul Independenței a fost desființată total, liniile fiind mutate pe strada Musicescu. A fost o corectură strict tehnică. Un tramvai venit din Copou a prins viteză și a sărit de pe șine în zona rondului actual de la Fundație, unde se vira spre Piața Unirii. Era o curbă destul de strânsă. Pentru a preîntâmpina repetarea incidentului, s-a luat decizia ca linia să meargă în continuare drept, până la intersecția cu strada Arcu. După noi, n-a fost o soluție prea grozavă. Doar s-a mutat problema, pentru că ani mai târziu, un tramvai nu a putut vira la stânga și s-a înfipt în blocul Tarom.

Scos de pe Păcurari
În 1969, au fost desființate liniile spre Socola și Păcurari. Odată cu scăderea dramatică a populației evreiești și înlocuirea micului comerț iudeu cu cel socialist, nu mai erau necesare. În plus, linia spre Păcurari era dificilă. Avuseseră loc accidente, mai ales la coborâre, din cauza pantei abrupte. Pe de altă parte, strada Păcurari era și este îngustă, ceea ce crea probleme de trafic. Linia spre Socola a fost înlocuită ulterior cu una oarecum paralelă, cea spre Țuțora, adică spre noua zonă industrială a Iașului.

Pe Stejar și Ion Creangă
Industrializarea Iașului a dus și la o creștere puternică a populației, ceea ce a impus construirea de noi linii de tramvai. Înainte vreme, între piața Chirilă și Poșta Tătărași, era o zonă de case, construite de foștii soldați din primul război mondial, împroprietăriți de regele Ferdinand. Acum erau blocuri, cu de sute de ori mai mulți oameni. A fost necesară regândirea tramvaiului. A fost construită linia spre Tătărași, prin Pădurii, pe una dintre cele mai lungi pante pe care circulă tramvaie în Europa. De la Piața Chirilă, linia trecea inițial pe străzile Stejar și Ion Creangă, pe lângă policlinica Tătărași și cobora, destul de abrupt, spre Veneția. A fost mutată după 1975 pe Vasile Lupu și împinsă spre Doi Băieți.

Linii „de serviciu”
Că tot vorbeam de linia de serviciu dintre Sărărie și Copou, încheiem cu alte linii, tot de serviciu. Câteva mai sunt vizibile. Chiar înainte de depoul Dacia exista o linie de tramvai ce ducea spre calea ferată. A fost folosită exclusiv pe coborârea tramvaielor aduse la Iași în anii ’80 și a rămas de atunci abandonată. Tot atunci exista, în Țuțora, un sistem de linii utilizate pentru gararea vagoanelor ITB și Timiș, a ranforsărilor și a vagoanelor defecte. Mergea până aproape de Tehnoton, paralel cu strada. A fost desființată după darea în folosință a depoului din Dacia, nemaifiind necesară. Spre Ceramica mai exista o linie care ajungea până la intrarea în curtea fabricii. A dispărut și ea, cum a dispărut și rondul din Târgu Cucu, din fața Sinagogii Merarilor. Și cine poate ști câte alte șine de tramvai nu ar fi găsite sub asfaltul străzilor Iașului? Din păcate, nu cunoaștem niciun istoric care să-și fi dedicat viața tramvaiului ieșean. Ar avea ce scrie.