Dacă unii îşi promit că se vor apuca de treabă de la data de 1 a lunii, chestorul Ioan Scripniciuc, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, a ales prima zi a lui august pentru a se retrage din câmpul muncii. După 27 de ani de activitate şi opt petrecuţi în funcţia de şef al poliţiei ieşene, Scripniciuc a hotărât să iasă la pensie, mai ales că poştaşul îi va aduce lunar o sumă frumuşică. Rămâne de văzut cine îi va lua locul, mai mulţi pretendenţi dându-şi deja coate pentru a ajunge la vârful inspectoratului. Foindu-ne şi noi prin zonă, am surprins un dialog purtat de Ioan Scripniciuc cu Doru Baston, un agent de poliţie în plină ascensiune.
Doru Baston: Şefu’, dar ce am auzit, ieşiţi la pensie?
Ioan Scripniciuc: Da, Dorule, vine o vreme când vrei să te odihneşti un pic. M-am săturat de fişetele astea, de dosare, de secretară, maşină de serviciu, chipiu, stilou şi alte arme din dotare. Vreau şi eu să mă uit în tihnă la filme cu James Bond, Sherlock Holmes, Kojack, adică exact de ce n-am avut parte în toată cariera mea.
Nu e bine, domnule chestor, nu e bine… Păi ce exemplu daţi dumneavoastră unui tânăr poliţist ca mine, aflat în plină afirmare? În loc să îmi spuneţi că în mapa fiecărui agent se află bulanul de sectorist, dumneavoastră mă deprimaţi, zău aşa!
Ei, n-o lua chiar aşa în tragic. Sigur că vei avea o carieră frumoasă. Iar dacă te apuci să scrii şi câteva scurte pamflete pe Facebook, poţi ajunge la nivelul lui Godină.
Mie nu-mi place Godină! Nu e deloc idealul meu de poliţist. E prea intelectual, dom’le, iar ăştia sunt periculoşi, alunecoşi, nu te poţi baza pe ei. După părerea mea, procesul verbal e sfânt, nu poţi să-l transformi în poezie sau poante de Facebook.
Bravo, îmi place că eşti atât de ataşat valorilor poliţieneşti. Apropo de procese verbale… ştii, într-o vreme, mă gândisem să propun la minister ca toţi poliţiştii să fie dotaţi cu tablete în loc de clasicele topuri de procese – verbale. Dar nu am găsit înţelegere, din păcate. Tu ce părere ai, ar fi util un astfel de instrument pentru buna desfăşurare a activităţii voastre?
Depinde, domnu’ chestor. Sigur, eu sunt un om deschis tehnologiilor avansate, militez pentru modernizarea aparatului poliţienesc, dar…
Dar ce? Ce, n-ar fi utilă tableta pentru un poliţist modern?
Vai, cum să nu! Dar, ştiţi cum e, avem de-a face cu o chestie de percepţie, de imagine… dacă o să purtăm tabletele alea la noi, lumea iar o să ne spună „tablagii”!