Mare înghesuială a liberalilor ieşeni la intrarea servitorilor a Castelului Peleş. După senatoarea Iulia Scântei, care mai are puţin şi se mută în chirie la reşedinţa regală, vine tare din urmă Alexandru Muraru, care scoate pe bandă cărţi dedicate monarhiei. Numai la ediţia de zilele trecute a târgului de carte Bookfest, Muraru a ieşit la tarabă cu două volume dedicate fostului monarh: „Mihai I al României – Regele Nostru. Martori, Experiențe, Amintiri Regale” şi “Regele, Comuniștii si Coroana. Adevărata istorie a abdicării lui Mihai I”. Acestuia i se adaugă şi Liviu Brătescu, acesta lansând pe 12 mai volumul „Regalitatea română. Perspective istoriografice”. După cum se vede, liderii liberali ieşeni şi-au creat o bulă aristocratică în care par a se simţi foarte bine, departe de problemele reale ale celor care încă mai sunt dispuşi să le acorde votul.