Încă o sugestie pentru responsabilii municipalității. De vreo doi ani, sunt răspândite prin oraș câteva cuburi metalice cu rol de susținere a panotajului stradal. Puse inițial la debutul unei acțiuni de consultare a populației, cuburile au rămas pe trotuare. Complet inestetice, acestea încurcă și circulația pietonală.
Poate cea mai frapantă imagine este cea de pe bulevardul Independenței, fix pe trotuarul din fața Universității de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa”. Într-o zonă extrem de tranzitată, atât de pietonii ieșeni, de turiști, cât și de mașinile cu oameni din alte localități, cubul inestetic strică imaginea superbei clădiri a Universității de Medicină. Poate oficialii din Palatul Roznovanu observă acest contrast și elimină oribilul cub de pe trotuar.
În sfârșit, Poliția „curăță” Splai Bahlui Mal Stâng
Nu că vrem să ne lăudăm, departe de noi gândul ăsta. Dar salutăm intervenția echipajelor de la Servicii Publice și Poliția Locală. Miercuri, 4 octombrie, în prima zi când a fost reluată acțiunea de ridicare a mașinilor parcate ilegal, prima acțiune a avut loc pe Splai Bahlui Mal Stâng, în dreptul facultăților de la Universitatea Tehnică. Adică, exact fix acolo unde am atras noi atenția că din trei benzi de mers, din cauza mașinilor parcate aiurea, în apropiere de Podu Roș a ajuns să se circule pe o singură bandă.
Aglomerat pe Splai Stâng
IEȘEANUL a publicat săptămâna trecută câteva fotografii care arătau situația aberantă de pe Splai Stâng. Acolo, la orele de vârf, circulația era congestionată din cauza mașinilor parcate ilegal pe două din cele trei benzi pe care se intră în Podu Roș. Miercuri, SC Servicii Publice (SPI) a scos la stradă două autoplatforme de ridicare și transport a mașinilor parcate ilegal. Prima intervenție a fost pe bulevardul Dimitrie Mangeron de unde au fost ridicate cinci autoturisme. „Îngreunau traficul rutier”, au precizat, ulterior, reprezentanții Poliției Locale, adică cei care au dat comanda de ridicare.
Cu rol curativ
Acțiunea de ridicare a mașinilor este măsura extremă pentru civilizarea șoferilor. Celor care parchează pe loc nepermis li se ridică autoturismul, se transportă în baza SPI. Recuperarea mașinii se face în schimbul achitării unei taxe de 430 de lei.
IEȘEANUL militează ca aceste acțiuni să aibă rolul de a descongestiona traficul și să nu fie simple „vânători”. Adică, exemplul de miercuri este unul pozitiv. În anii trecuți, echipele municipalității au fost acuzate că stăteau „la pescuit” doar în zona centrală a orașului.
Date tehnice
Pentru fiecare maşină transportată la baza SPI, instituţia va încasa 430 lei. În cazul în care un şofer vine să-şi recupereze autoturismul la peste 24 de ore de la depozitare, atunci va plăti suplimentar 45 lei pentru fiecare zi de întârziere. Consiliul Local a stabilit şi o taxă de 290 lei pentru situaţia în care şoferul ajunge la maşină în timp ce este ridicată pe autospecială. În afară de poliţiştii locali, solicitări de ridicare de maşini pot fi formulate şi de către agenții de la Poliția Rutieră. Agenţii constatatori sunt obligaţi să filmeze întreaga operaţiune de ridicare a maşinii. Acțiunea de ridicare a mașinilor parcate ilegal a fost reluată după ce timp de doi ani fusese suspendată din cauza cadrului legal deficitar.