Administrația locală are misiunea de a duce orașul în pas cu vremurile. Pentru ca asta să se întâmple, șefii Iașului ar trebui să țină cont de câteva direcții prioritare: spațiile verzi, protecția mediului, transportul public, parcările, spitalele, sportul și agrementul, cultura, dar și încurajarea oamenilor de afaceri.
Când nu mai au ce socoti și calcula, statisticienii se apucă de studii trăsnite. Au atâtea date la îndemână, că pot stabili câte căpșuni mănâncă în medie un român și cum este influențat acest indicator de consumul de bere din Cehia. Ei, poate nu chiar așa niște corelații, dar nici departe. Acum vreo doi ani ne-a căzut sub ochi un clasament al orașelor din România în care merită să trăiești. Topul începea cu Bucureștiul și continua cu Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov, Constanța și Sibiu, luând în calcul indicatori precum accesul la utilități, salariile, șomajul, posibilitățile de petrecere a timpului liber, nivelul chiriilor și alți indicatori de genul ăsta. E drept, clasamentul făcut de statisticienii români nu se potrivea de nicio culoare cu topurile făcute de colegii lor de aiurea, deși cifrele cu care se lucrase erau aceleași, la urma urmei. Într-un clasament global, care începea cu Edinborough și continua cu Zürich sau München, primul oraș din România în care se considera că merită să trăiești era Timișoara, pe locul 20 în Europa. Bucureștiul gâfâia pe locul 91. Cert e că Iașul nu era printre primele în niciunul din aceste topuri. Totuși, noi iubim orașul ăsta și ne place să trăim în el. Deci, ce ne lipsește ca să fim și noi ca alții? Sau măcar să ne putem lăuda că suntem un oraș cu adevărat european?
Nasol la spații verzi
Unul dintre indicatorii luați în calcul în orice astfel de clasament este calitatea aerului pe care îl respiră oamenii. La urma urmei, Copșa Mică era un oraș prosper, în care se trăia ieftin, dar din care fugeau toți locuitorii care puteau s-o facă, înainte de a fi sufocați de praful înecăcios produs de fabrica de negru de fum. Or, după cum bine știm, Iașul este, alături de București și Brașov, unul dintre cele mai poluate orașe din țară, iar spațiul verde disponibil fiecărui ieșean e departe de ce ar trebui. De fapt, nici nu se știe exact câtă verdeață avem fiecare. Oficial, avem 22,85 metri pătrați pe cap de locuitor, față de o normă europeană de minim 26 mp. Cifra oficială include însă în categoria spațiilor verzi și cimitirele, de exemplu. Or, sunt și acestea locuri de verdeață și răcoare, într-adevăr, dar parcă sunt totuși mai multe cavouri decât copaci chiar și la Eternitatea. Dacă le scoatem din calcul, rămânem cu maxim 18 mp/locuitor. Ceea ce deja înseamnă cu o treime sub norma europeană.
Plan de plantări
Spre comparație, Botoșaniul are 31 mp/locuitor, deci depășesc serios chiar și pretențiile europenilor, care sunt ecologiști din naștere. Ce putem face noi în direcția asta? Păi, în primul rând să nu mai tăiem niciun copac fără a pune alți doi în loc. Iașul nu e de cauciuc, să poți întinde parcurile cât vrei, dar există numeroase locuri în care se pot pune copaci și care pot fi transformate în oaze verzi. Oricine poate indica fără să se gândească prea mult locuri virane care s-au transformat în bălării sau în depozite de gunoi ad-hoc. Spre Breazu s-au plantat recent niște copaci, pe un teren de pe strada Dealul Zorilor. Acolo au fost cândva vii. Acum, nu mai e nimic, deci loc este. În locul unor piațete absurd de mari, cum ar fi de exemplu, în Cantemir, spre Gara Internațională, se pot amenaja spații verzi. Mai scoatem din dale din punem un copac.
Trafic infernal
Ni s-a întâmplat, și probabil și dumneavoastră, să așteptăm la un semafor, în timp ce pe stradă se face coadă de mașini, din cauza traficului sufocat. Așteptând un verde, am înghițit fum de motorină și benzină, iar trecând strada, ne-a părut rău că nu cunoaștem pe nimeni care să se fi întors cu masca de gaze din armată. De mai bine de un an trebuia dat în folosință sistemul de management inteligent al traficului. N-am mai auzit de el nimic, de ceva vreme. Acum ceva ani, fuseseră contractate serviciile unei firme care să reglementeze traficul în centrul orașului. Au băgat niște sensuri unice, dar a ieșit așa o panaramă, că s-a renunțat de tot la idee. Noi am zice că nu ideea a fost proastă, ci firma în cauză. De ce n-am apela la serviciile unei firme de profil cu sediul într-un oraș aglomerat al Europei? Să vină și la noi cu ideal aplicate la ei.
Parcări și piste
Stând la o terasă, am văzut recent un șofer trecând pe aceeași stradă de trei ori, în 15 minute. Nu era un șmecher cu mașină faină, ieșit la agățat. Omul căuta disperat un loc de parcare. Dacă ar fi existat măcar o parcare-două supraetajate în zonă, înghițeam de trei ori mai puțin monoxid de carbon. Și sunt parcări pentru 20 de mașini care pot fi amenajate pe 100 de metri pătrați. Câteva niveluri și un sistem de ridicare-coborâre a mașinilor. Ați văzut, desigur, filmulețe pe net de acest gen. Noi am văzut parcări supraetajate chiar și pentru biciclete. Că veni vorba, dacă pistele de bicicliști chiar ar fi utile, măcar o parte a șoferilor ar renunța la mașini, cel puțin pentru distanțele scurte. Și autobuzele ar merge mai bine, deci aerul ar fi mai curat. Terminarea, în sfârșit, a șoselei de centură, prin prelungirea ei pe Drumul Hoților și scoaterea tirurilor din oraș, ar curăța încă mai mult aerul din oraș.
Tramvaie modernizate
De fapt, și transportul public ar putea fi mai curat. În ultima vreme am tot auzit de noi achiziții de autobuze vechi. Bun, restricții bugetare, dar există și fonduri europene. Ca oraș, am băgat o mulțime de bani în reabilitarea șinelor de tramvai și se dorește continuarea programului. La ce-am mai făcut-o, dacă nu se începe și un program de modernizare a tramvaielor existente? Nu ne gândim neapărat la tramvaie noi, dar măcar unele modernizate la Pașcani. Câștigă și Remar un ban, ieșim și noi de 2-3 ori mai ieftin decât cumpărând tramvaie noi și scoatem mai puține autobuze pe traseu. Oradea are în bugetul pe anul ăsta taman această idee: modernizarea tramvaielor vechi, iar Timișoara deja o aplică, iar vagoanele sunt modernizate fix la Pașcani.
Parcuri industriale
Asta, în ce privește aerul pe care îl respirăm și nervii pe care ni-i facem în trafic. Pe partea economică, vorba unui patron de echipă de fotbal, se poate vorbi mult. Salariul mediu în privat din Iași este cu aproape o cincime mai mic decât cel pe plan național. Nu discutăm de salariile bugetarilor, deși există și în cazul lor diferențe seminificative față de lefurile „de la centru”, dar măcar sunt diferențe mai mici. Câtă vreme locurile de muncă sunt pe sponci, salariile vor rămâne mici. Nu-ți convine plata? Caută alt loc de muncă, să vedem unde-l găsești. Aici ne-ar prinde bine modelul Prahova sau Cluj. Jur-împrejurul Ploieștiului, respectiv municipiului Cluj-Napoca, în aceste două județe s-au amenajat parcuri industriale. Nu e mare filosofie. Se ia un teren, se face gard în jurul lui, se trage țeava de apă și sârma de electricitate și se dă anunț în ziar: „Oraș universitar, cu tineri foarte bine pregătiți, asigură teren pentru cine vrea să-și facă fabrică”.
Noi locuri de muncă
Exact în acest stil a procedat Cluj-Napoca. Ar fi făcut-o și Ploieștiul, dar acolo afară de petrol și gaze nu prea există studii tehnice. Avantajul Ploieștiului a fost apropierea de București. Noi avem avantajul unei universități tehnice care scoate ingineri pe bandă rulantă. Iar teren există tot înainte, cum treci de piața CUG, pe partea dreaptă. Adică sub ruinele Fortus. Sau în fosta Zonă Industrială. Patru-cinci parcuri industriale amenajate în aceste locuri înseamnă 20-30.000 de locuri de muncă. Urmarea ar fi creșterea salariilor, deci și o viață mai ușoară și mai comodă. E drept, s-ar scumpi imediat și șaorma, dar măcar ar câștiga mai mult și bucătarii.
Terenuri de sport
Un oraș atractiv înseamnă și posibilități de petrecere a timpului liber. Cluburi avem și se vor mai deschide, nu ne facem griji, pentru că inițiativa privată apare oriunde este loc de câștigat un ban. Tot din inițiativă privată vor mai fi construite terenuri de fotbal sau săli de bowling. Capitalul privat are însă și limitele lui, de unde inițiativa trebuie preluată de stat. Iar aici intră construirea altei săli polivalente în locul antichității rușinoase cu care ne „lăudăm” și a unui stadion nou. Problema e aici în curtea politicienilor. Bine că s-au găsit bani la Guvern pentru stadioane la Craiova sau Târgu Jiu, orașe departe de pretențiile Iașului. Pe partea ei, primăria ar putea amenaja terenuri multifuncționale școlare. Vrem să atragem tinerii spre sport, încă din copilărie. Păi, fără infrastructura aferentă, cum să-i convingem să lase tableta din mână?
Bani pentru spitale
Că tot vorbeam de tineri, să nu uităm că viitorul nostru sunt copiii. Iar asta înseamnă maternitățile și Spitalul „Sf. Maria”. Hai că maternitatea „Cuza Vodă” a mai fost ea aranjată cât de cât, cu un ambulatoriu nou, cu o secție de neonatologie modernizată, dar la „Elena Doamna” te duci doar dacă nu ai altă variantă. Ceea ce nu ar trebui să se întâmple. La fel, prin sertarele Consiliului Județean zace de câțiva ani buni proiectul de reabilitare și modernizare a Spitalului de Copii. E singurul spital din Iași care nu a văzut o modernizare de când a fost construit, acum 40 de ani.
Și pentru cultură
Nu putem încheia fără a pomeni puțin și de statutul nostru de capitală culturală. Avem un nume, dar nu prea avem susținere pentru el. Câteva monumente istorice celebre au fost în sfârșit reabilitate, după ani și decenii de șantier. Aici putem numi Golia, Palatul Culturii, Trei Ierarhi sau Sf. Sava. Sunt însă multe altele, și am numi doar mănăstirile de pe dealurile Iașului, care nu au avut norocul ăsta până acum. Oricând ele ar putea fi înscrise într-un circuit turistic de tipul „7 mănăstiri pe 7 coline”. Pentru asta însă, trebuie niște bani băgați în refacerea lor. Și mai trebuie oleacă de promovare a Iașului ca destinație de turism religios. Bine, ne-am putea „vinde” și ca destinație de distracție sau de cultură pur și simplu, dar asta ar însemna să organizăm câțiva ani la rând măcar un festival muzical promovat la nivel național sau/și unul de teatru, folosindu-ne și de experiența Teatrului Național, dar și de entuziasmul trupelor de studenți sau de amatori. Ce-ar fi dacă?
