Rolul Iașului de capitală a ultimei rezistențe

Dragii noștri, mai e oleacă și ajungem la punctul culminant al acestui an al Centenarului, adică ziua de 1 decembrie. Noi nu prea înțelegem de ce ar fi ziua de 1 decembrie cea mai importantă. S-o fi unit Ardealul cu restul țării, dar a făcut-o într-un moment în care războiul era terminat, deci nu a fost cine știe ce eroism. Mai degrabă apreciem unirea Basarabiei, care s-a produs pe când România se afla la un pas de a ieși înfrântă din război. S-a încetățenit însă ideea că ziua de 1 decembrie e cea mai importantă, așa că nu mai comentăm. Ce este însă mai curios e faptul că acum ne pregătim de defilări cu făclii, defilări, muzică militară și drapele fluturânde, în timp ce acum 100 de ani, românii în general și ieșenii în special aveau cu totul alte griji și preocupări. Departe de a fi cu zâmbetul pe buze, erau mai mult îngrijorați de viitor. Treceau de la agonie la extaz și înapoi cu fiece știre care apărea în ziare. Vom încerca să reconstituim atmosfera Iașului în toamna anului 1918, cu puțin înainte de Marea Unire.

Prinși ca în clește
Anul 1918 începuse tragic pentru România. Victorioasă în campania de apărare din vara lui 1917, România se trezise însă singură în fața trupelor germane, austro-ungare, bulgare și turce. Rușii ieșiseră din război, își retrăseseră trupele de pe frontul românesc și începuseră negocierile de pace cu nemții. În aceste condiții, în ianuarie, România cere armistițiu. Avea nevoie de liniște pe front pentru a-și putea organiza apărarea internă împotriva bandelor de tâlhari în care se transformase armata foștilor aliați. Încleștări dure cu rușii bolșevizați au avut loc la Socola sau Aroneanu, dar și în centrul Iașului, în timpul unei tentative rusești de a-l aresta pe regele Ferdinand și a proclama în România o republică sovietică.

Condiții dure
După o lună, se cere prelungirea armistițiului și încep negocierile de pace. Aceasta a fost semnată la București-Buftea, nemții impunând condiții deosebit de dure României. Pierdeam Dobrogea, luată de bulgari, cu excepția portului Constanța și a căii ferate spre Cernavodă. Pierdeam 5.600 kmp din Carpații Meridionali către Austro-Ungaria, frontiera urmând să treacă prin apropiere de Curtea de Argeș. Câmpurile petrolifere erau concesionate pentru 90 de ani Germaniei. Pe aceeași perioadă eram obligați să vindem Germaniei surplusul de cereale, la prețurile stabilite de ei. România se obliga să demobilizeze câte 2.000 de soldați zilnic. Și tot așa. Spre cinstea lui, Ferdinand a refuzat să ratifice tratatul, iar România a început să tragă de timp. Ochii ieșenilor priveau spre frontul de vest, de unde se aștepta salvarea. Ofensiva germană de primăvară îi adusese pe nemți la 64 km de Paris, o întreagă armată britanică fiind zdrobită. Cu greu au putut fi opriți de americani în pădurea Belleau, în iunie.

Alimente raționalizate
Până atunci însă, autoritățile noastre făceau totul pentru a abate gândurile românilor de la înfrângerea militară. Unirea Basarabiei, la 27 martie, a adus speranță în suflet. Delegația basarabeană este întâmpinată la Iași cu entuziam. I se oferă un toast la Palatul Unirii de azi, pe atunci reședința regelui, un prânz la Mitropolie, se organizează o retragere cu torțe și serbări publice. Ieșenii au participat la ele strângând încă o gaură la curea, pentru că problema alimentației era în continuare gravă. Majoritatea alimentelor erau raționalizate, dar nici așa nu se găseau. Specula era în floare, cu toate eforturile de combatere a ei. Meniul unui ieșean consta în speranță și apă. Ieșenii îi invidiau pe românii aflați sub ocupație germană. Nemții jefuiau cu sălbăticie teritoriul ocupat, rația de pâine fiind fixată la doar 400 grame pe locuitor pe zi, iar cea de carne la 200 grame pe săptămână. De la 1 aprilie, se scăzuse chiar la 150 grame pe săptămână, dar măcar se găsea. În Iașul liber, nici ofițerii nu mâncau carne. Fasolea era aliment de lux și nu putea fi găsită decât la restaurante, unde se formau cozi enorme. Durata unui prânz fusese redusă la un sfert de oră, pentru a putea fi primiți cât mai mulți oameni. Oricum nu aveai ce mânca mai mult timp.

Efectele demobilizării
Toată luna aprilie, regele și-a petrecut-o decorând trupele participante la luptele din vara lui 1917. Soldații întâmpină demobilizarea cu bucurie, fericiți că scapă de infernul frontului. Mulți aveau să moară însă în mizerie, întorși acasă, de bolile care făceau ravagii în Moldova. Dintre soldații munteni, mulți n-au mai reușit să treacă linia de demarcație de la Focșani, spre a se întoarce acasă. Nu existau suficiente trenuri. Au rămas în Moldova, complet lipsiți de mijloace de trai, pentru că solda pe o lună pe care o primiseră la plecarea din armată se terminase repede. Unii cerșeau și chiar furau pentru a se întreține, accentuând astfel suferințele populației civile. Cu ocazia demobilizării, soldații își pierd dreptul de călătorie gratuită cu trenul. La sfârșitul verii, armata română mai avea 100.000 de soldați, fiind incapabilă să mai ducă vreo luptă.

Răceală și dispreț
La Iași, vine colonelul Otto von Brandenstein, ca să supravegheze demobilizarea armatei române. Delegația germană este întâmpinată de militari cu toată cordialitatea și cavalerismul posibile. Eram înfrânți, dar știam să ne onorăm adversarii. Ieșenii însă, îi privesc pe germani cu răceală și dispreț. Se plimbau pe Copou ostentativ, cu stegulețe tricolore românești și franceze, zăbovind în fața casei ce găzduia misiunea militară germană. De-al dracului, cum s-ar zice.

Concertele lui Enescu
Se instituie medalia comemorativă a războiului. Începe redeschiderea școlilor din Iași, după un an în care ele fuseseră folosite exclusiv ca spitale sau spații de cazare pentru armată. Tot atunci a fost deschisă ca muzeu și bojdeuca lui Creangă, iar în Iași s-au organizat colecte de carte pentru copiii basarabeni. Se țin lanț ceremoniile religioase de comemorare a sutelor de mii de morți pe front sau de boală, ca și concertele orchestrei conduse de George Enescu. Acesta cântă în tot Iașul, inclusiv în grădinile publice. Orice, numai să mai ridice cât de cât moralul ieșenilor. Ca cel mai mare violonist român, Enescu era favorizat. Primise o cameră la mansarda unei clădiri a actualului spital Militar, peste drum de casa Berthelot. Dar locuia acolo doar cu nevasta, în timp ce majoritatea ieșenilor găzduiau refugiați din Muntenia.

Spectrul foametei
Aceștia începuseră să se întoarcă acasă, dar la începutul lui iunie, nemții suspendă operațiunea. Se adunaseră peste 5.000 de cereri de reîntoarcere acasă, iar nemții se plângeau că sunt prea multe. Ieșenii, care găzduiau 300.000 de refugiați, nu se plângeau. Începutul lunii iunie aduce o perioadă de liniște, în care au început să apară întrebările cu privire la cauzele dezastrului în care se afla țara. Guvernul Marghiloman își anunță intenția de a-i da în judecată pe membrii fostului guvern Brătianu – Take Ionescu, acuzat de neglijarea pregătirii și înzestrării armatei, dar și de folosirea în interes propriu a vagoanelor de cale ferată. Presa scrie chiar că Brătianu ar intenționa să fugă din țară, cu ajutor german, pentru a evita arestarea. Brătianu reușise să-și salveze toată averea mobilă în timpul refugiului. Câte mii de bucureșteni au fost lipsiți astfel de posibilitatea de a scăpa de ocupația germană, nu se știe. Subiectul a fost uitat însă repede: seceta prelungită agrava situația noastră alimentară, Moldova fiind amenințată de spectrul foametei generalizate. Cu burta lipită de șale, nu se mai gândea nimeni la răzbunare.

Manifestări spontane
Înfrângerea Germaniei în a doua bătălie de la Marna, în august, a reaprins speranța la Iași. Vestea a determinat noi serbări publice la Iași. Oficial, nu le organizase nimeni, fiind chipurile manifestări spontane. Cel puțin, așa li s-a spus nemților. Pentru prima oară de la izbucnirea războiului, la orizont licărea speranța că Germania va fi înfrântă definitiv. Presa începe să consemneze relatări neoficiale de pe frontul unde acum tunurile amuțiseră. Se scriu mai ales aspectele amuzante ale vieții. Unui soldat român, un neamț îi strigase: „Auf die Hande”, adică „mâinile sus”. „Pe cine faci tu «dihanie»?”, a fost răspunsul românului, înainte de a pune mâna pe țeava puștii și a-l pocni pe neamț. În luptă, când nemții strigau „vorwärts”, adică „înainte”, ai noștri se îndemnau: „Pe ei mă, n-auziți că ne fac orbeți?”

Trei misiuni
La sfârșitul lui august, Take Ionescu înființează la Paris Consiliul Național al Unității Române, ca guvern în exil. Acesta reușește să obțină recunoașterea guvernelor american, francez, englez și italian. Era un prim semn de prietenie și de înțelegere a situației României, după ce semnarea păcii de la Buftea ne atrăsese critici dure, fiind acuzați că am trădat cauza Antantei. În septembrie, Partidul Național Român proclamă la Oradea ruperea Transilvaniei de Ungaria. Gestul simbolic este urmat de un altul, Corpul Voluntarilor Români și Bucovineni proclamând alipirea la România a ținuturilor din Austro-Ungaria locuite de români. Alexandru Vaida-Voievod citește în parlamentul de la Budapesta o declarație în același sens. Abia a scăpat să nu fie linșat de deputații unguri. La Iași au fost trimise trei misiuni să anunțe dorința de unire. Au fost trimise trei, ca măcar una să ajungă.

Capitală a ultimei rezistențe
Mișcările din Ardeal și Bucovina nu au trecut neobservate la Iași. La fel, nici situația din Bulgaria. Acesta, înfrântă de trupele franceze, britanice, engleze și grecești, fusese nevoită să ceară armistițiu, pe 30 septembrie, iar puncte strategice din Bulgaria sunt ocupate de trupele franceze. La cererea regelui, guvernul Marghiloman demisionează pe 24 octombrie. Marghiloman era filo-german și își asumase semnarea păcii de la Buftea. Venise timpul unui nou guvern, care să pregătească reintrarea în luptă: cel condus de generalul Constantin Coandă. Abia numit prim-ministru, Coandă remobilizează armata și adresează Germaniei un ultimatum prin care îi cere evacuarea trupelor din teritoriul ocupat. Asta se întâmpla pe 27 octombrie. A doua zi, trupele franceze forțează Dunărea pe la Giurgiu și se îndreaptă spre București. Nemții încep retragerea spre Transilvania. Ferdinand părăsește Iașul pentru a conduce personal operațiunile militare de eliberare a Munteniei. Intră în București ca învingător, pe 1 decembrie, în aceeași zi în care la Alba Iulia se votează unirea Transilvaniei cu România. Rolul Iașului de capitală a ultimei rezistențe se încheia.

Regina Maria alături de generalul Berthelot (foto sus)