Ei, dragii noștri, uite că s-a terminat și Olimpiada de la Tokio. Nu știm cât de atent ați urmărit-o. Noi recunoaștem că ne-am uitat pe sărite. Nu de alta, dar nu ne pasionează chiar toate sporturile. Imediat după ce s-a terminat totul, de fapt chiar nițel înainte, în spațiul public au și început dezbaterile referitoare la rezultatele obținute de România. În marea lor majoritate, recunoscând meritele individuale ale unor sportivi, diverșii comentatori au deplâns comportarea delegației noastre. Acum, că s-au mai liniștit oleacă apele, hai să stăm strâmb și să judecăm drept. A fost bine sau a fost rău? Dar Iașul nostru? Merită pomenit sau mai bine ne ascundem?
Media e de 14-15 medalii pe ediție
Mulți dintre comentatorii de serviciu au făcut legătura dintre rezultatele obținute acum și cele de la Olimipiada din Los Angeles, din 1984. Acum, am luat 4 medalii. Atunci, 53. Deci, e clar, catastrofă. Comparația este de fapt un non-sens. În 1979, URSS a invadat Afganistanul. În semn de protest, Statele Unite și alte 65 de state au boicotat Olimpiada de la Moscova, din 1980. Noi am mers, ca toate statele comuniste, afară de Albania. Ca represalii, URSS și alte 13 state comuniste au boicotat Olimpiada din 1984. Dintre comuniști, noi, China și Jugoslavia am participat. Ei bine, fără ruși, cubanezi sau est-europeni, n-am prea avut concurență la multe sporturi. Faptul că am luat 53 de medalii a fost pur conjunctural, nu că ar fi fost sportul românesc nu știu cum. Dovadă faptul că la Moscova am luat 25 de medalii, iar în 1988, la Seul, 24. Cam pe acolo stăteam de fapt. Dacă ar fi să facem o comparație, aceasta ar trebui făcută obiectiv. România a participat la 21 de olimpiade și a strâns în total 308 medalii, din 1924 și până acum. Media e de 14-15 medalii pe ediție, nu 53.
Doar două discipline
Nu spunem că acum am avut niște rezultate senzaționale. Sportul olimpic românesc se află, evident, în suferință. După Olimpiada de la Atena, din 2004, când am luat 19 medalii, nu am reușit să câștigăm peste 10 medalii. Cele patru medalii de acum nu sunt însă cel mai slab rezultat. De fapt, am ieșit chiar mai bine decât la precedenta ediție, de la Rio de Janeiro. Tot patru medalii am luat și atunci, dar acum sunt mai strălucitoare. Avem una de aur și trei de argint. În 2016, a fost una de aur, una singură de argint și două de bronz. Există și un revers al medaliei. În 2016, au fost patru medalii la patru discipline: scrimă, tenis de câmp, canotaj și lupte. Acum au rămas doar două discipline: scrima și canotajul. Iar după noi, cam asta e problema de fapt: avem performanțe mai bune, dar în mai puține sporturi.
Locul 46 între națiuni
Pe ansamblu, ne-am plasat anul ăsta pe locul 46 între națiuni. Mult mai slab decât Ungaria, care a ieșit pe locul 15 sau chiar Bulgaria, care s-a plasat pe locul 30. Țări cu o populație la jumătate din a noastră, deci cu o bază de selecție mult mai restrânsă. Dar pare merităm mai mult?
Ca și performanța țării în ansamblu
Există un institut de cercetare elvețian, intitulat IMD, aflat sub patronajul Forumului Economic Mondial. El analizează, printre altele, competitivitatea fiecărei țări din lume, în funcție de un set amplu de criterii care urmăresc performanța economică, guvernamentală, a mediului de afaceri și infrastructurii. Anul ăsta, România s-a situat pe locul 48. Foarte aproape de locul ocupat la Tokio, nu? Iar dacă e să ne raportăm la diverse criterii mărunte care pot avea legătură cu sportul, lucrurile chiar se clarifică. La educație, suntem pe locul 51, la sănătate și mediu – locul 45, la cercetare și tehnologie – locul 44, la infrastructură de bază – locul 58. Cam acolo suntem, în fond, în general: cam pe locul 40-50. De ce am fi altundeva la olimpiadă? Nu mai suntem pe vremea comunismului, când sportul era privit ca esențial pentru imaginea noastră externă. Se apăsa mult pe această pedală pentru a masca alte probleme. Dacă am aloca, să zicem, 10 miliarde de euro anual sportului, poate peste 3-4 ediții, ne-am întoarce de la Olimpiadă cu 20 de medalii, nu cu patru. Dar în afară de mândria națională, satisfăcută temporar, o dată la 4 ani, care ar fi câștigul? Nu am trăi mai bine.
Stăm prost și ca județ
Apropo de mândrie, ca ieșeni nu ar trebui să ne plângem. Delegația României a avut 101 sportivi. Dintre aceștia, patru au fost ieșeni, ba am avut și un antrenor pe-acolo. Au fost Vlăduț Simionescu la judo, surorile Mădălina și Amalia Bereș la barcă 8+1 și portarul naționalei de fotbal, Ștefan Târnovanu, plus antrenorul bărcii feminine de 8+1, Ciprian Atomei. Fetele au ieșit pe locul 6 în finală, ceea ce nu e rău deloc. Da, n-am mai avut o medalie de aur la Iași, cum s-a întâmplat în 2012, când Alin Moldoveanu a câștigat-o la Londra. Dar pe ansamblu a fost bine, nu? Nu chiar. Așa cum mulți sportivi români fac performanță sub drapelul altor țări, la fel și ieșenii noștri participanți la Olimpiada de la Tokio. Niciunul nu reprezintă vreun club ieșean. Abia asta e problema.