Acum nu foarte multă vreme discutam noi aici despre o campanie de strângere de fonduri pentru amenajarea unui hotel destinat părinților care-și aduc la tratament în București copiii bolnavi de cancer. Organizatorii campaniei #pentrumagichome voiau să primească 100.000 de SMS-uri a câte doi euro. De când vorbeam noi și până acum, s-a ajuns deja la peste 110.000 de SMS-uri, deci scopul campaniei a fost practic atins. O altă campanie caritabilă interesantă a fost lansată recent,
Asociația Centrul de Excelență Arad dorind să strângă două tone de monede, echivalentul a aproximativ 25.000 de euro pentru suplimentarea sumelor necesare reabilitării compartimentului de boli infecțioase copii a spitalului județean. După doar 24 de ore s-au strâns deja 24 kg de monede și bancnote, iar organizatorii sunt optimiști, deși pentru a strânge două tone de bani într-o lună e nevoie de 60 kg zilnic. Care este secretul unor astfel de campanii?
Figuri cunoscute
Românul e darnic de felul lui, dar de obicei vrea să știe pe ce și cui dă banul. Iar într-o lume plină de escroci, te poți trezi oricând că ai dat bani ca să-și cumpere unul Mercedes, nu pentru a ajuta. Nu sunt rare cazurile în care imaginea unui copil deja mort de cancer este folosită de vreo „fundație” fără scrupule pentru a aduna bani în interes propriu. Altfel stau lucrurile când campania este derulată sub auspiciile unei ONG cunoscut, cum sunt la noi Alături de Voi, Solidaritate și Speranță sau Salvați Copiii. În cele două cazuri de care am vorbit mai sus, organizatorii sunt o vedetă TV și o asociație cunoscută la nivel local.
Efecte vizuale puternice
Aspectul vizual este și el deosebit de important. În cazul campaniei Magic Home, în vitrina unei galerii de artă era așezat un pat de spital, iar lângă el stătea în permanență pe un scaun un voluntar, simbolizându-l pe părintele care stă la căpătâiul copilului bolnav.
În al doilea caz, cutia de vreo 8-10 metri cubi este așezată pe un cântar. Când arunci în ea pumnul de monede de 50 de bani, poți să vezi cifrele cântarului schimbându-se și poți spune prietenilor că ai donat 120 de grame de monede.
Propagare în online
Difuzarea mesajului este al treilea element cheie al unei campanii reușite. În această privință, Facebook-ul este inegalabil ca impact. Iar cea mai eficientă metodă de a strânge bani este de a posta o fotografie cu tine însuți donând și de a provoca ulterior câțiva prieteni să facă același lucru. Ideea a devenit „virală” la noi acum trei ani, în timpul campaniei „Ice bucket challenge”, care presupunea să donezi bani și să-ți torni apoi o găleată de apă în cap, provocând totodată pe alții să facă același lucru. Cumva penibil, după gustul nostru, dar de efect.
Gesturi originale
Iar vorbind despre „Ice bucket challenge” sau de monedele la kilogram, se ajunge la alt element cheie: originalitatea. Cu cât gestul asociat donării este mai strident, cu atât campania are mai multe șanse de succes. A cam trecut vremea coșului plimbat printre enoriași la biserică sau a pălăriei trecute prin fața spectatorilor. Iar gesturi pot fi multe. Se poate organiza un meci de fotbal între celebrități sau un concert caritabil, cum se pot și acorda diplome de donator onorific. O foaie A4 de carton costă doar 15 bani, dar cel care o primește se simte remarcat personal.
Idei atipice
În Europa Occidentală, dar mai ales în Statele Unite, unde fundraising-ul a devenit el însuși o afacere, există firme specializate care îți oferă, contra cost, firește, idei de convingere a publicului, una mai elaborată ca alta. De exemplu, poți organiza o „vânătoare de comori”. Plătești o taxă și te înscrii. Primești indicii prin SMS, tot contra cost. Dacă nu găsești „comoara” în timpul alocat, plătești o taxă suplimentară. Iar comoara descoperită este, de obicei, un cec completat cu o sumă consistentă, de pe care lipsește doar semnătura ta. Altfel spus, plătești pentru a avea dreptul să donezi. În cadrul unei campanii destinată strângerii de bani pentru copiii cu afecțiuni cardiace organizată în Australia, cuplurile de îndrăgostiți puteau plăti 10 dolari pentru un lacăt cu o etichetă în formă de inimă. Pe etichetă scriau un mesaj, iar lacătul era prins apoi de o instalație înaltă de doi metri formând cuvântul „dragoste”. S-au adunat 7.000 de cupluri donatoare.
Două exemple din UK
În Londra, acum vreo două luni, pe străzi au ieșit 600 de oameni deghizați în gorile, costumele fiind cumpărate de la organizatorii campaniei. Cei 600 au reușit să strângă în câteva zile 100.000 de lire în folosul maimuțelor din centrul Africii. Tot în Marea Britanie a fost organizat în primăvară un „marș al monștrilor”, aceștia fiind copii de grădiniță deghizați. Fiecare copil a plătit câte o liră pentru a participa, banii strânși fiind destinați construirii unei cabane de vacanță pentru copii bolnavi de cancer. Iar exemple de acest gen pot fi date cu sutele.
38% dintre români donează
Pe scurt, pentru a strânge bani, campania trebuie să fie originală, de preferat interactivă, implicându-l direct pe donator și din altă postură decât cea de portofel ambulant și, bineînțeles, să fie dedicată unei cauze de suflet. Iar aceasta poate fi oricare. De exemplu, cumpărarea unei vaci pentru o mamă care-și crește singură copiii, într-un sat pierdut prin coclaurile județului, dotarea unei maternități cu incubatoare pentru nou-născuții prematur, cumpărarea de echipamente pentru secția de arși a unui spital. În medie, 38% dintre români donează și fac voluntariat în timpul liber, iar cei mai mulți bani se strâng pentru copii aflați în dificultate, proiecte de ajutor umanitar și cercetare în domeniul sănătății. Din 20 de români, doar unul donează mai mult de 500 de euro anual, față de 17%, cât este procentul în cazul Statelor Unite. E drept, și la noi implicarea cetățeanească este încă la început.
Gală pentru 120 de copii nevoiași
Pe 22 noiembrie, Salvați Copiii, filiala Iași, a organizat la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, gala „Zâmbet în dar”. Amfitrion a fost Amalia Georgescu, iar în cadrul spectacolului au fost momente artistice ale Corului „Juniorii Operei”, balerinele de la Dance Sensation. Totodată, a fost jucată piesa „Chirița în provinție”, ultima montare a regizorului Ion Sapdaru. Ca la orice gală, a fost și un cocktail, dar și o licitație tăcută de obiecte deosebite. În total, la gală au participat peste 500 de persoane. „Ne-am dorit un eveniment magic, care să îmbine arta, frumosul și intențiile nobile și care să vă aducă alături de noi, uniți într-un gest colectiv de susținere a celor 120 de micuți din centrele educaționale. Cuvintele nu pot cuprinde recunoștința și admirația pe care le simțim pentru fiecare dintre voi, cei aproximativ 500 de oameni minunați pe care am avut șansa să îi avem alături și fără de care magia serii trecute n-ar fi fost posibilă. Contribuțiile tuturor celor implicați însumează 24.500 euro, bani ce vor fi folosiți pentru a asigura o masă caldă, hăinuțe și sprijin unor copii ce n-au avut șansa de a se naște într-un context în care toate acestea să reprezinte firescul vieții de zi cu zi”, au anunțat organizatorii, Salvați Copiii.