Rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, a participat luni, 25 iulie, la o întâlnire cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, și cu miniștrii Educației, Sorin Cîmpeanu, și Cercetării, Sebastian Burduja. Subiectul principal al discuției a fost proiectul Legii Educației și problemele specifice universităților tehnice.
Rectorul TUIASI a participat la întâlnirea cu prim-ministrul alături de rectorii instituțiilor de învățământ superior membre ale consorțiului Alianței Române a Universităților Tehnice (ARUT): Universitatea Politehnica București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea Tehnică de Construcții din București.
La întâlnire au participat, pe lângă cei cinci rectori ARUT, prim-ministrul, ministrul Educației, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, și Ligia Deca, consilier prezidențial responsabil cu educația, cât și secretari de stat din cadrul ministerelor de resort care ajută la implementarea proiectelor universităților.
Premierul a organizat întâlniri cu reprezentanții consorțiilor din România pentru a discuta zece subiecte denumite „piloni pentru reforma structurală a mediului universitar”. Printre acestea se numără consolidarea conectării universităților la mediul socio-economic, conectarea universităților românești la mediul internațional, susținerea excelenței, performanței, echității și sprijinului acordat studenților, dar și a eticii și deontologiei universitare.
Rectorul TUIASI, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, alături de reprezentanții ARUT, a adus în atenția prim-ministrului necesitatea susținerii universităților tehnice în creșterea numărului de absolvenți, prin mărirea numărului de locuri alocate, a finanțării și a extinderii posibilităților de participare în cadrul PNRR, în contextul deficitului enorm de ingineri din România și a creșterii din ce în ce mai ridicate a cererii.
Cei cinci rectori au propus elaborarea unor acte normative subsecvente viitoarei Legi a Educației care să clarifice regimul învățământului dual la nivel universitar, susținerea internaționalizării și accelerarea finalizării evaluării proiectelor din domeniul inteligenței artificiale depuse pentru finanțare în PNRR. „Fiecare consorțiu a prezentat succint principalele aspecte cu care se confruntă pe termen scurt și mediu, prim-ministrul declarând deschis că susține solicitările universităților și că le invită la un dialog continuu cu domnia sa sau cu alți membri ai Guvernului. Toți reprezentanții consorțiilor universitare au fost de acord cu principiile incluse în proiectul de lege, urmând să facă propuneri privind unele posibile completări sau modificări, care, însă, nu afectează esența acestuia”, a declarat prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval.
Totodată, la întâlnirea cu prim-ministrul, cei cinci rectori ARUT au solicitat susținerea, prin acte normative, a posibilităților de valorificare a rezultatelor activităților de inventică, inovare, start-up-uri și crearea posibilităților folosirii de către universități a profitului generat de aceste activități.