Când eram în liceu, existau două momente frumoase în viața de elev: consiliul profesoral și greva. În ambele situații, profesorii ne anunțau că în ziua respectivă nu se țin ore. Cele două situații erau întâmpinate cu urale de toți elevii, fără excepție. Noi înșine am fost ceea ce se cheamă elevi buni: disciplinați, note mari și tot așa. În clasele primare chiar ni se potrivea imaginea din manuale, a școlarului entuziast, care abia așteaptă să se termine vacanța pentru a se întoarce la școală. Pe urmă, ne-a trecut. N-am legat școala de gard, ne-am făcut treaba în continuare, dar cu ochii la ceas și numărând zilele până la vacanță. Peste ani și ani, vedem în jurul nostru, la copiii prietenilor, același sictir total legat de școală. De 27 de ani, școala românească trece printr-o reformă perpetuă, fără țintă și fără sfârșit. Una dintre legile învățământului, întâmpinată cu relativ entuziasm în momentul adoptării, legea 1/2011, așa-numita „lege Funeriu”, a fost modificată în doar 5 ani de 108 ori. N-am numărat noi, a făcut-o Băsescu, în cadrul unei întruniri electorale. Culmea, toate partidele spun că educația este prioritate națională. Toate partidele au semnat un celebru „pact pentru educație”, angajându-se să respecte un set de principii cu care s-au declarat toate a fi de acord. Degeaba.
Modelul finlandez
Imediat după 1989, Ion Iliescu vorbea de „modelul suedez” ca drum ideal pentru România. Asta însemna, pe scurt, o social-democrație foarte apropiată de socialism ca nivel al protecției sociale, dar bazată pe o economie de piață perfect funcțională. De atunci încoace, am tot auzit de modele, pentru diverse ramuri ale economiei sau sectoare ale societății. Legea Funeriu de care am pomenit avea la bază modelul finlandez, considerat de altfel ca fiind cel mai performant din lume. Într-un top care a analizat 39 de sisteme educaționale din lume, Finlanda s-a clasat pe primul loc, urmată fiind de Coreea de Sud, Hong Kong, Japonia și Singapore. Locurile 6-10 au fost ocupate de Marea Britanie, Olanda, Noua Zeelandă, Elveția și Canada. România s-a clasat pe locul 32, dacă sunteți curioși, în ligă cu Chile, Indonezia, Brazilia sau Mexic. Dar, la urma urmei, ce au așa deosebit finlandezii? Ce putem lua de la ei și adapta la noi?
Bani suficienți
Cel mai simplu criteriu de evaluare a unui sistem de învățământ constă în rezultatele acestuia. Or, în Finlanda 66% dintre elevi ajung la facultate, iar 93% termină liceul, ambele fiind cele mai ridicate procente din Europa. Totodată, diferența, ca nivel al cunoștințelor, dintre cei mai slabi și cei mai buni elevi este cea mai mică din lume. E drept, ei și-au început reforma educației încă de acum 40 de ani și nu se laudă că ar fi terminat-o. Au mers pe două idei simple: să nu lipsească banii niciodată, iar toți elevii să aibă aceleași șanse. Prima idee au soluționat-o alocând anual 18% din buget învățământului. Atenție, din buget, nu din PIB, că nu e același lucru. PIB-ul măsoară cât se produce în țară, în timp ce bugetul este format din banii atrași din această producție. La noi, bugetul e ceva mai puțin de o treime din PIB. La finlandezi, cam 40%. Dacă la noi s-ar aloca, așa cum spune legea, 6% din PIB pentru educație, asta ar însemna 18% din bugetul național. Cât e la finlandezi.
Fără examene
A doua idee a fost abordată de finlandezi într-un stil profund socialist. Sau hai să-i zicem social-democrat, ca să nu se spună că am fi nostalgici. Primele 9 clase sunt obligatorii. Nu există în ciclul elementar nici examene și nici taxe, după cum nu există învățământ privat. Totul este plătit de stat, iar o școală din Helsinki nu primește o finanțare superioară uneia dintr-un sat pierdut în fundul Laponiei. Învățământul finlandez se adresează tuturor copiilor, inclusiv celor cu „nevoi educaționale speciale”. Cu diverse handicapuri, adică. Aceștia învață în școli normale, deci și programa a trebuit în așa fel adaptată încât un copil orb să poată învăța lângă unul fără nicio problemă de sănătate. Pur și simplu nu există învățământ „special”. Pentru ca acest lucru să fie posibil, finlandezii au lăsat libertate totală școlilor și primăriilor să modifice programa națională, în funcție de necesitățile locale.
Mâncare și transport
Ai copii din minoritatea suedeză? Bagi ore de suedeză și de istorie predată în suedeză în program, astfel încât și aceștia să priceapă despre ce e vorba. Ai un orb în clasă? Bagi ore de citire în Braille. Pentru toți elevii. Dacă la noi se merge pe stimularea vârfurilor, iar olimpicii de azi fug în străinătate mâine, finlandezii merg pe cooperare, nu pe competiție. De-aia nici n-au examene în ciclul elementar, teze și nici măcar note. Primul examen este cel de absolvire a cursurilor elementare de 9 ani. Ca șansele să fie într-adevăr egale, copiii primesc un prânz gratuit din partea școlii, iar transportul este asigurat celor care locuiesc la mai mult de 5 km de școală.
Practică multă
Orele sunt scurte, de maxim 45 de minute, pentru că se consideră că un copil nu se poate concentra mai mult timp. Mă rog, un fel de a spune, pentru că nu este vorba de concentrare. Elevii participă activ la ore, pentru a li se stimula inițiativa și gândirea proprie, nu scriu după dictare. În primii ani de școală, nu există teme pentru acasă. Apar ulterior, dar sunt în așa fel gândite încât timpul necesar lor să nu treacă de două ore. La clasă se pune accent pe științe și practică, așa că multe ore se desfășoară în laboratoare, prin experimente, în grupe de maxim 16 elevi. Noi am făcut, în patru ani de liceu, doar vreo trei ore de chimie în laborator, iar fizica am făcut-o exclusiv cu creta la tablă. Și am urmat unul din cele mai bune licee din Iași.
Calificați și răsplătiți
O trăsătură specifică a învățământului finlandez constă în respectul acordat meseriei de dascăl. De fapt, e mai bine văzută chiar decât cea de medic sau de avocat. Firesc, pentru că e mai ușor să devii medic, decât profesor. La noi, educatoarea de la grădiniță sau învățătoarea au doar studii medii. În Finlanda, pentru a deveni educatoare, trebuie să ai facultate. Pentru a preda la școală, la cei 5 ani de facultate se adaugă un masterat în pedagogie obligatoriu. Merită, însă. Un profesor de liceu câștigă în jur de 4.000 de euro lunar. E vorba de un salariu mediu, pentru că el variază între anumite limite stabilite la nivel central. Salariile sunt plătite de primării, dar nu din banii veniți de la bugetul central, ci din bugetul local. Același primar care plătește leafa are voie însă și să dea afară profesorul, dacă nu-și dovedește competența. E drept, în Finlanda un profesor nu e dat afară pentru a fi angajată nevasta primarului.
Idei cu împrumut
Ce se poate face la noi? Nu avem condițiile economice ale Finlandei, ca o școală din Coarnele Caprei să fie la fel de bună ca una din buricul Iașului. Câteva idei însă, putem prelua. Școala noastră obligă elevul să urmeze cursurile din orar, fără posibilitatea de a alege. Chiar dacă un copil este atras de biologie, el tot o singură oră va putea studia săptămânal, dar i se vor băga pe gât 5 ore de matematici de care nu va avea nevoie. Ce treabă are disecarea unei broaște cu integralele sau matricile? Într-o anumită marjă, elevul ar trebui să poată urma prioritar orele pe care le preferă.
Stimulare
O astfel de abordare ar însemna însă o programă flexibilă și o mai mare dificultate pentru profesori de a-și asigura numărul de ore necesar pentru completarea normei. Pe de altă parte însă, ar provoca o competiție reală între profesori, care ar avea interesul direct de a-și face ora mai atractivă. Dintre lucrurile simple, care nu impun nicio cheltuială și nicio lege nouă, putem menționa schimbarea abordării orei de către profesor. În loc să întrebe „ați înțeles?”, el poate spune „am explicat destul de clar?”. Nu e chiar o diferență banală. Una e să faci elevul să se simtă vinovat că nu a înțeles și să-i fie rușine să o mărturisească și alta e să-ți asumi vina, ca profesor, dacă mesajul tău nu a ajuns la toți elevii. Stimulezi elevul să vorbească.
Nerespectate
Ne e greu să ne imaginăm o școală fără teme. N-am avut ocazia unei vizite de lucru în Finlanda. Dar s-ar putea măcar aplica reglementările existente. Încă din 1999, un ordin de ministru limita durata maximă a timpului care putea fi dedicat de elevi temelor. Ordinul a fost reluat anul trecut, stabilindu-se ca la clasa pregătitoare să nu se dea teme, în ciclul primar temele să poate fi făcute în maxim o oră, la celelalte niveluri, maxim două ore, iar în vacanțe să nu se dea teme deloc. Nici primul ordin, nici al doilea, nu s-au aplicat vreodată. Un elev român ajunge să dedice școlii și 12 ore zilnic: șase ore de clasă și alte șase pentru teme. Un salariat rupe ușa biroului după doar 8 ore de muncă. Vi se pare corect? Doar 10% dintre elevii români se simt atrași de școală. Și nu elevii sunt tâmpiți. Școala e proastă.
Miniștrii educației din 1989 până în prezent
Fără îndoială, învățământul a fost nuca tare pentru toate guvernele care s-au succedat la conducerea țării. Pentru toate, educația a fost „prioritate națională”, iar fiecare ministru s-a simțit dator să-și aducă aportul în felul lui, eventual printr-o nouă reformă. Noi vi-i enumerăm pe toți 24. Cel mai lung mandat ministerial a durat 4 ani. Cel mai scurt, o singură săptămână. Dumneavoastră încercați să vi-i aduceți aminte pe acești miniștri, iar dacă vreunul vi se pare că a făcut într-adevăr ceva remarcabil, spuneți-ne și nouă, să-i trimitem o felicitare.
Mihai Șora: 30 dec. 1989 – 28 iunie 1990
Gheorghe M. Ștefan: 28 iunie 1990 – 16 oct. 1991
Mihai Golu: 16 oct. 1991 – 19 nov. 1992
Liviu Maior: 19 nov. 1992 – 11 dec. 1996
Virgil Petrescu: 12 dec. 1996 – 5 dec. 1997
Andrei Marga: 5 dec. 1997 – 28 dec. 2000
Ecaterina Andronescu: 28 dec. 2000 – 19 iunie 2003
Alexandru Athanasiu: 19 iunie 2003 – 28 dec. 2004
Mircea Miclea: 29 dec. 2004 – 10 nov. 2005
Mihail Hărdău: 10 nov. 2005 – 5 aprilie 2007
Cristian Adomniței: 5 aprilie 2007 – 6 oct. 2008
Anton Anton: 6 dec. – 22 dec. 2008
Ecaterina Andronescu: 23 dec. 2008 – 1 oct. 2009
Emil Boc (interimar): 2 oct. – 23 dec. 2009
Daniel Funeriu: 23 dec. 2009 – 9 febr. 2012
Cătălin Baba: 9 febr. – 7 mai 2012
Ioan Relu Mang: 7 – 15 mai 2012
Liviu Pop (interimar): 15 mai – 2 iulie 2012
Ecaterina Andronescu: 2 iulie – 20 dec. 2012
Remus Pricopie: 21 dec. 2012 – 14 dec. 2014
Sorin Câmpeanu: 14 dec. 2014 – 17 nov. 2015
Adrian Curaj: 17 nov. 2015 – 6 iulie 2016
Mircea Dumitru: 7 iulie 2016 – 4 ian. 2017
Pavel Năstase: 4 ian. 2017 – prezent
