Acum trei ani, primarul Capitalei lăsa toată lumea mască atunci când anunța înființarea a 22 de societăți comerciale proprii. Se făceau societăți pentru orice, de la salubritate, transport și iluminat public, până la amenajarea parcurilor, paza instituțiilor și organizarea de concerte, fiecare societate preluând câte un domeniu care, prin lege, ține de primărie. Se ajungea la situația aproape aburdă ca primăria însăși să nu se mai ocupe decât cu acordarea de contracte către societățile proprii și cu plata salariilor. Opoziția a atacat hotărârile de înființare a societăților, instanța le-a desființat, consilierii majorității le-au înființat din nou și tot așa. Scandalul continuă. Miza este reprezentată de sute de milioane de euro cheltuiți aproape în afara oricărui control public și, nu în ultimul rând, banii câștigați de membrii consiliilor de administrație. Numai la acest capitol, cheltuielile sunt de 10 milioane de lei lunar. De ce vorbim de București? Pentru că, la scară mai mică, același lucru se întâmplă și la Iași.
Dintr-un buzunar în altul
Primăria noastră are în subordine câteva societăți comerciale care execută exclusiv servicii publice. Nu participă la viața economică reală, nu concurează cu societățile private. Așa sunt Compania de Transport Public, Salubris, EcoPiața și altele. Și cea de care vom vorbi în continuare: Citadin SA. Principalul său rol este cel de cârpaci de străzi, adică lucrări de întreținere curentă, plombări, borduri și altele asemenea, precum și deszăpezirea străzilor în timpul iernii. Societate cu 100% capital de stat, lucrează exclusiv pentru Primăria municipiului Iași. Pe scurt, Primăria scoate banii dintr-un buzunar și îi bagă într-altul, fără să se mai uite ce se întâmplă cu ei. Anul trecut, de exemplu, s-au plimbat astfel 55 milioane de lei. Dintre aceștia, 54 milioane de lei au fost cheltuite de Citadin pe salarii, materiale de construcții și altele, rezultând un profit mare și lat de un milion de lei.
Nema profit
Societățile deținute de municipalitate reprezintă în fond doar o sursă pentru acordarea de sinecuri prietenilor. Mai pui pe unul în consiliul de administrație, mai angajezi pe altul fără concurs, că doar e societate comercială, nu instituție publică, nu? De aici și cheltuielile imense ale societății. Cu un profit de nici 2% anual, orice firmă privată ar da faliment. Un astfel de profit nu acoperă nici rata inflației, darămite să mai rămână bani pentru dotarea cu utilaje noi, de exemplu. Pentru a acoperi cheltuielile inutile, municipalitatea este obligată să plătească lucrările de cârpire a drumurilor la suprapreț. Motivația oficială este că nicio firmă privată nu s-ar angaja să execute anual 1.000 de lucrări mici de acoperire a unor șanțuri săpate pentru montarea unei conducte sau a unei sârme sau de schimbare a 20 metri de bordură, ci ar prefera 2-3 lucrări de anvergură. Argumentul este fals, câtă vreme nici măcar nu s-a încercat găsirea unor privați care să facă asta. Privați care, la o adică, ar putea fi executați dacă fac lucrări de proastă calitate.
Exemplu negativ
Chiar nu se poate altfel? Ba bine că nu. Cândva, și Consiliul Județean a avut o societate de construcții proprie, SC Lucrări Drumuri și Poduri SA. În principiu, era utilă pentru intervenții de reparații urgente la drumuri și pentru efectuarea lucrărilor de deszăpezire a drumurile județene, într-o perioadă în care autofrezele și autogrederele erau rarități. Se știe însă că statul este cel mai prost administrator și așa s-a întâmplat și la SC LDP. Profitul societății era minim, pentru că ar fi fost absurd ca o societate publică să facă profit pe seama bugetului public. Ar fi sărit inspectorii Curții de Conturi de trei coți în sus. Cu un profit minim, SC LDP nu își putea cumpăra utilaje noi, pentru a rămâne competitivă, iar legatul cu sârmă nu poate fi decât o soluție temporară. În plus, societatea a fost căpușată fără rușine.
La ce o ținem?
Primea comenzi directe pentru lucrări mici, din care nu câștiga mai nimic. Avea însă dreptul să participe la licitațiile organizate pentru investițiile mari. Le câștiga, pentru că se puncta și experiența, iar la capitolul ăsta stătea bine. Dar nu putea face mai multe lucrări odată, pentru că nu avea suficiente utilaje. Așa că dădea lucrările în subantrepriză, la firme mai mici. În câțiva ani, au crescut astfel firme private care până la urmă au împins societatea CJ la faliment. Spre un destin similar se îndreaptă acum și Citadin SA. Fie face lucrări proaste, pentru că profitul prea mic nu-i permite să facă achiziții de utilaje moderne într-un ritm suficient de alert, fie dă faliment pentru că firme private o vor scoate de pe piață. Și atunci, la ce o ținem? Ca să plătim directorul cu 15.000 lei lunar și pe membrii consiliului de administrație cu 3.500 lei pentru o ședință lunar?