Viaţa de consul onorific nu e una dintre cele mai dificile, asta e clar. Dacă ne uităm la recentele aventuri de vacanţă ale lui Radu Grădinaru, consul al Republicii Franceze la Iaşi, putem spune că o astfel de calitate este chiar de o lejeritate tonică. Pasionat de sporturi nautice, Grădinaru şi-a satisfăcut gustul pentru aventură participând la nişte ture de caiac prin Deltă, dar şi pe Canalul Dunăre – Marea Neagră. “În acest weekend am marcat cei 35 de ani de la inaugurarea Canalului Dunăre – Marea Neagră printr-o tură de caiac pe toată lungimea acestuia de 65 de km”, a postat entuziast pe Facebook onorificul reprezentant al Franţei. Foarte frumos, elegant, sport pentru cei cu niscaiva dare de mână. Dar tot Grădinaru vine şi o trânteşte ceva mai la final: „De departe, cel mai emoţionant moment a fost întâlnirea cu preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici care au muncit la Canal (1949–1956), Domnul Paul Andreescu”. Problema e că nu prea poţi să vâsleşti voios pe un canal la care nu “au muncit”, ci au murit mii de deţinuţi politici. Şi totuşi, domnul consul ne demonstrează că se poate, de ce nu?
Grădinaru (pamflet): Eu cred că, cu puţin fitness, stretching şi mers la sală, deţinuţii politici ar fi terminat Canalul în doi timpi şi trei mişcări de baston miliţienesc